În intervenţia precedentă, m-am referit la marele combinator Plaho, care a prihvatizat un partid politic pe banii acestuia. Iar cea mai mare dovadă este comportamentul adoptat de „partidul client”. A transformat totul într-o bufonadă în care, conform scenariului, totul este întors cu curu-n sus ca nimeni să nu mai înţeleagă nimic.
În primul rând, să vedem distribuţia rolurilor. Cu toţii cunoaştem componenţa echipei de negociatori ai PD-ului. Unicul membru al acesteia, care îşi justifică prezenţa este Marean Lupu, în calitatea sa de lider al partidului. Al doilea, are doar o justificare formală fiindcă are calitatea de membru, chiar dacă e un membru mai deosebit. Dumitru Diacov prin acceptarea statutului de Preşedinte de onoare şi-a semnat cererea de pensionare politică. Iar pensionarii, din câte ştiu, nu conduc companii. Ei stau acasă. Prin comportamentul său activ, Diacov a arătat că acel titlu de onoare nu este decât o mită pentru detronare. Apariţia lui Diacov în componenţa echipei de negociatori este foarte stranie, fiindcă, înainte de alegeri, în cadrul discuţiilor despre finanțarea partidului, Lupu, la un moment dat, a atras atenţia asupra faptului că, Diacov nu se mai ocupă de partid şi nu are de unde să ştie despre situaţia financiară a acestuia. Prin această remarcă, Lupul a dat de înţeles că, Diacov este un simplu pensionar care nu participă la luarea deciziilor şi conducerea partidului. De unde şi până unde această metamorfoză? Exact ca într-o cameră cu oglinzi strâmbe. Lucrurile nu mai sunt ceea ce ar trebui să fie. Exact aşa se procedează în schemele escrocilor. Nu-ţi mai dai seama care e realitatea. Şi în sfârşit, maistrul în persoană. Ce caută Plaho în echipa de negociatori ai PD-ului, dacă nici măcar membru de partid nu e? Nu există decât o singură explicaţie, este unicul şi adevăratul negociator, doar că e înconjurat de doi bufoni.
Să nu credeţi, că am uitat despre subiectul articolului. Chiar dacă e bufonadă, tot cu o cacealma se va termina. Al doilea element este procesul negocierilor. Am mai spus, că din punct de vedere politic şi al corectitudinii, în general, negocierile pe două fronturi concomitent nu-şi au nicio justificare. Chiar dacă mă înjuraţi, mai repet, că se lucrează cu materialul clientului, iar clientul, de data aceasta este pcrm-ul. Plaho, ştie foarte bine că o alianţă cu comuniştii nu va putea exista decât până la alegerile anticipate de la anul. Un an cu alegeri locale, care vor fi un barometru foarte precis în privinţa opțiunilor electorale în vederea anticipatelor, mai ales că localele vor avea loc când anticipatele vor fi deja o certitudine. Şi sincer vorbind, mă îndoiesc că rezultatele din locale le vor fi favorabile democraţilor. De aceia, evident că unica opţiune rezonabilă şi fiabilă rămâne refacerea Alianţei. Dar cum asigurăm alegerea Preşedintelui, vă veţi întreba? Lăsaţi rezolvarea problemei pe mâna „specialistului”, vă voi răspunde.
Schema este una foste simplă, până la urmă, şi este cunoscută sub denumirea populară de „joaca de-a poliţistul bun şi cel rău” .
Înainte de CNP-ul democraţilor de mâne, Lupu va declara că optează pentru o alianţă cu comuniştii şi va susţine această opţiune în cadrul CNP-ului. Dar, în urma votării se va lua decizia de a face alianţă cu liberal – democraţii. Prin această schemă, simplă, se vor ucide doi iepuri. Va fi creată alianţa corectă, dar în acelaşi timp, comuniştii nu-l vor putea învinui pe Lupu de trădare. Fiindcă, de ochii lumii, el a „pledat” cauza comuniştilor. Evident că, Lupu se va acoperi cu „democraţia” de partid. Astfel, comuniştii vor fi puşi într-o situaţie stupidă. Pe de o parte sunt traşi pe sfoară, iar pe de alta vor trebui şi să „plătească” cu voturi, fiindcă nu vor avea nicio justificare de a refuza votarea lui Lupu la funcţia de Preşedinte.
Cum se zice: „Prost să fii, noroc să ai. Dar dacă n-ai noroc, degeaba mai eşti prost.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu