marți, 17 ianuarie 2012

Alianţa surzilor şi muţilor

Nu ştiu dacă a existat vreo persoană în RM care ar fi pariat pe succesul acţiunii dl Godea în faţa CC. Un lucru e cert, nimeni nu a putut prevedea consecinţele hotărârii în cauză. Prin urmare, decizia  de a petrece un nou referendum a arătat că în cadrul alianţei există divergenţe majore şi de principiu. Cred că dl Lupu a renunţat să candideze pentru alegerile repetate cu speranţa că până la urmă nu va fi ales alt candidat, iar decizia CC i-a oferit ocazia de a reveni. Chiar dacă, presupun, PLD-ul a avut rezerve dl Lupu nu a putut reveni fiindcă nu a putut face dovada că există deputaţi comunişti care l-ar vota. Ce e şi mai grav că ei nu au existat cu adevărat nici pe 16 decembrie trecut. Astfel, nici susţinerea PL-ului nu a fost de mare folos. În acelaşi timp, PL-ul a dat de înţeles că nu va accepta nici un candidat dacă alegerea acestuia nu va duce la preluarea funcţiei de preşedinte al parlamentului. Aşa s-au epuizat toate principiile şi valorile. Astfel, singura soluţie a ecuaţiei a fost asigurarea alegerii dl Lupu cu voturile majorităţii parlamentare. Zis şi făcut.
Au trecut trei zile de la anunţarea referendumului dar nici până azi nu am înţeles cum este posibil, din punct de vedere legal, să organizezi un referendum în 3 luni? Cum rămâne cu perioada de dezbateri publice şi avizul CC? Dar să nu inventăm obstacole artificiale.
Acum să vedem ce vrea să obţină alianţa de la acest referendum? PLD-ul aşteaptă eşecul acestuia fiindcă nu a fost de acord în principiu, iar un rezultat pozitiv va pute cruce pe planurile de alegere a preşedintelui prin vot direct. Mai mult ca atât, dacă tot trebuie să renunţe la visul lor, pld-iştii au hotărât să transforme în coşmar visele aliaţilor. Astfel, esenţa declaraţiilor dl Filat  se reduce la următoarele: vreţi rep. parlamentară va trebui să acceptaţi una autentică cu preşedinte reprezentativ şi prim-ministru atotputernic. Şi cireaşa de pe tortă, noul sistem de alegere a preşedintelui nu se va aplica alegerilor curente. Astfel, viitorul preşedinte va fi ales tot cu 61 de voturi. Dl Lupu spune că această reformă constituţională are menirea să instituţionalizeze un sistem care va evita blocajele pentru totdeauna şi că nu e nevoie de umblat la atribuţiile preşedintelui fiindcă sunt conforme unui regim parlamentar. Prin aceste declaraţii liderii PLD şi PD au dat de înţeles că s-a ajuns la un consens în vederea formei de guvernare şi reforma constituţională preconizată o va consfinţi definitiv. Dar ca să vezi, vine cu declaraţii şi dl Ghimpu, prin care a hotărât să omoare doi iepuri. Dacă tot a dat de înţeles că acest referendum este doar o soluţie de moment pentru a alege preşedintele şi a evita alegerile anticipate, el a hotărât să-i facă pe plac şi celui nemulţumit prin promisiunea că la votarea noii constituţii se va reveni la alegerea preşedintelui prin vot direct. Acum să mă lămurească şi pe mine cineva, despre ce vorbesc liderii alianţei când se întâlnesc?
    

sâmbătă, 14 ianuarie 2012

Prostia nu doare, dar se plăteşte

Deşi cazul ministrului beat este un subiect depăşit, evenimentele de după m-au făcut să-i atrag puţină atenţie. Chiar dacă presupunem că tot ce zice dl Focşa este adevărat, comportamentul ministrului, arătat în reportajul prezentat de Publica, rămâne unul descalificant iar explicaţiile sunt nişte minciuni sfruntate. Dar să le luăm pe rând. În primul rând, ministrul a zis că si-a făcut griji după ce a aflat că consilierul său se află la poliţie,minte. De ce trebuie să-ţi faci griji pentru cineva aflat în custodia poliţiei? Mai înţeleg dacă suna de la spital. În al doilea rând, varianta cu copilul şi taxiul. Dacă e minor, atunci părinţii au dat dovadă de o iresponsabilitate crasă. Să trimiţi copilul cu un necunoscut în toiul nopţii????? Orice părinte va spune că este o gogomănie. Chiar dacă e adevărat, atunci tot nu-mi este clar de ce a fost nevoie de aşa ceva? Aveau cumva soţii Focşa de gând să înnopteze în parcarea poliţiei? Dacă tot pretind că erau în treacăt şi au vrut doar să verifice starea consilierului, de ce nu a rămas soţia cu copilul în maşină până dl Focşa vorbea cu subalternul? Dar ca să vezi, dl Focşa a aşteptat să plece copilul şi a intrat în clădirea poliţiei doar la insistenţele agentului de securitate. Nu mai vorbesc de minciuna legată de explicaţia cu aflarea pe scaunul şoferului. Dacă era atât de frig, nu era mai bine să se încălzească în sediul  poliţiei în timp ce clarifica situaţia consilierului? Faptul că dl Focşa în loc să-şi ceară scuze pentru comportamentul său şi să-şi dea demisia ne face proşti şi ne cere să-i înghiţim gogoşile arată că avem de a face cu un individ fără onoare. Un parvenit care nu şi-a onorat nicio promisiune făcută la instalarea în funcţie. La fel de supărător este şi faptul că atotputernicul şi principialul prim-ministru s-a dat cu curul la gard şi prin asta a arătat că este un prim-ministru de paradă şi nu el conduce guvernul.
Săptămâna care tocmai s-a scurs ne-a oferit prilejul de a urmări un alt spectacol captivant legat de alegerea preşedintelui. Comuniştii, fiind siguri că CC va recunoaşte legalitatea alegerilor din 16 decembrie trecut au înscenat începerea negocierilor cu privire la „depăşirea crizei politice şi evitarea alegerilor anticipate”. Chiar au renunţat la negocieri separate cu fiecare fracţiune în parte. După cum s-a văzut planul era simplu. Să se ajungă la alegeri anticipate şi în acelaşi timp să facă vinovaţi de aceasta partidele de la guvernare. Dar socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. Primul care le-a forţat mâna a fost dl Oazu Nantoi. Prin autopropunerea sa el ea forţat pe comunişti să-şi scoată la iveală marioneta-candidat, înaintea deciziei CC. În acelaşi timp, persoana dl Nantoi a pus în mişcare coloana a cincea rusă, care prin guriţa lui Dodon imediat a declarat că unicul candidat acceptabil este Talmaci. Evident că poziţia principială a dl Nantoi în chestiunea ocupaţiei ruseşti a pus în gardă Moscova. Ruşii sunt foarte supăraţi fiindcă sabotarea alegerii lui Lupu s-a întors împotriva lor. Unica necunoscută care a rămas, dar nu pentru mult timp, este cât de influenți sunt agenţii Moscovei din cadrul alianţei. Din păcate, şi de data aceasta, PL a dat dovadă de miopie politică şi continuă să pună mai presus de orice obţinerea funcției de  preşedinte de parlament. Al doilea element care a dejucat planul comuniştilor a fost, spre surprinderea tuturor, verdictul CC. Cu regret, constat că şi după venirea dl Tănase în fruntea curţii ea continuă să emită hotărâri cel puţin bizare din punct de vedere juridic. Cred că interpretarea extinctivă a noţiunii „secretul votului” a fost o exagerare. Dar să vedem latura plină a paharului. Din cauza acestei hotărâri comuniştii au nimerit într-o situaţie foarte complicată. În primul rând, ei nu se mai pot debarasa de Talmaci, fiindcă prin aceasta ar arăta că totul n-a fost decât un joc. Iar cel mai grav este faptul că la următoarele alegeri toţi comuniştii vor trebui să intre în cabina de vot şi mai mult ca atât, nu vor putea arăta cum au votat. Astfel Voronin pierde controlul asupra membrilor fracţiunii şi nimeni nu poate fi sigur cum vor vota unii deputaţi comunişti. Dar cel mai prost o duce Moscova. Ca să vezi ironia sorţii, acum interesele ei au ajuns să coincidă cu interesul celui mai detestat partid, PL-ul. Să mă explic. Cu dl Oazu Nantoi preşedinte, Moscova nu are nicio şansă să-şi implementeze planul „transnistean”. Prin urmare ea va face tot posibilul să nu admită înaintarea oficială a dl Nantoi drept candidat la preşedinţie din partea AIE. Iar acest lucru se poate obţine doar prin conjugarea eforturilor a doi actori Dodon şi Ghimpu. Primul va reveni la sentimente mai bune faţă de dl Lupu, care nu va mai fi la fel de „odios” ca odinioară, iar dl Ghimpu îşi va aminti că alianţa are un candidat conform protocolului şi nu e nevoie de altul mai ales dacă punem la socoteală că laşii comunişti care l-au lăsat baltă pe Lupu pe data de 16 decembrie trecut îşi vor reconfirma disponibilitatea având în vedere noile condiţii.       


PS Oazu Nantoi nu va fi preşedinte. Prietenii ştiu de ce.
Vizualizări: