„Moldova”, vezi că ai şi Republică

Felicit toată lumea cu ocazia aniversării a 20-cea de la proclamarea Independenţei. Ca să nu supăr pe nimeni, nu voi specifica a cui independentă şi faţă de cine. La noi, ca de obicei, şi în această privinţă există o mare confuzie. Un lucru, totuşi, este cert, nici cetăţenii nici oficialităţile n-o au la inimă pe Republica. Atrageţi atenţia la campaniile patriotarde ale televiziunilor şi la discursul oficialităţilor şi veţi observa că unde nu te uiţi, „Moldova sus Moldova jos” şi tot aşa. Eu înţeleg, că patriotismul se umflă mai uşor în pene, când poţi să-l umpli cu toate victoriile şi mănăstirile lui Ştefan sau poveştile lui Creangă. Că e mai glorios să te tragi de la Traian şi Decebal decât de la Stalin şi Hitler. Că e mai înălţător când te rezemi cu capul de munţi în timp ce-ţi răcoreşti picioarele în valurile mării. Dar până la urmă tot suntem „forţaţi” să pronunţăm Republica Moldova, ca pe un blestem care „ştirbeşte” din „măreţia” Moldovei libere de Republică dar şi de românism. Nu ştiu dacă aţi observat, dar unicul care a scăpat de asocierea directă cu acea Moldovă, este Eminescu. Probabil că, românismul său este atât de pronunţat, încât „cătuşele” moldovenismului nu i-au putut fi puse. În mare măsură, anume din această cauză, Republica Moldova, care trebuia să fie o soluţie s-a dovedit a fi o problemă. Am urmărit manifestaţiile de ieri şi am fost încercat de un sentiment de mare tristeţe. Pe lângă maniera patetică şi provincială plină de ode kitschoase la adresa „Moldovei” şi a „neamului”, lucrul cel mai deranjant a fost senzaţia că obiectul sărbătorii nu era evenimentul obţinerii independenţei, în sine, ci faptul că am ajuns la a 20-cea aniversare. Reiese că sensul existenţei Republicii Moldova, este acumularea a cât mai multor aniversări. Evident, că cetăţenilor le este rezervat rolul de a asigura umplerea pieţei.
Noroc de artificii, au fost jos pălăria.

Dilema lui Chirtoacă, „locomotivă” sau „catâr”?

Deşi ne-a fost dat să trecem de la extaz la agonie, până la urmă, Dorin Chirtoacă ne-a adus o mare bucurie prin câştigarea celui de al doilea mandat de Primar General al mun. Chişinău. Succesul din 2011 se datorează îndrăznelii cu care a pornit Dorin la lupta politică din 2005. Decizia din acel an a schimbat radical viaţa noastă, fiindcă el a simţit că e timpul de a acţiona fără a aştepta permisiunea cuiva. Intuirea momentului, cel mai prielnic, pentru a acţiona este calitatea de bază a marilor politicieni şi conducători de oşti. Dar această trăsătură îţi asigură doar avantajul faţă de adversar, nu şi victoria. Datorită iscusinţei şi stoicismului cu care a rezistat „asediului” comunist, în primii doi ani de mandat, s-a propulsat în topul simpatiilor cetăţenilor şi astfel a devenit „locomotiva” PL-ului, care a reuşit să renască precum pasărea Phoenix. Dar, odată ce partidul s-a văzut cu sacii în căruţă, „locomotiva” a fost garată în depou. Odată cu instituirea guvernării democratice, Chirtoacă a fost dat la o parte pentru ca şeful să preia parada. Mai există şi opinia, conform căreia, Chirtoacă de bună voie s-a retras din lupta politică pentru a nu fi asociat cu imaginea proastă a alianţei. Să presupunem că aşa şi a fost pentru a obţine victoria în alegerile locale, dar din păcate, eu nu am observat ca lucrurile să se fi schimbat după 19 iunie. Şi aceasta e o mare problemă. Să mă explic de ce.
Cu toţii cunoaştem că, partidele stau prost de tot la capitolul imagine şi credibilitate în viziunea cetăţenilor. Iar PL-ul este unicul partid, care are un lider capabil să schimbe nu doar percepţia dată, dar şi starea lucrurilor. Dorin Chirtoacă la ziua de azi, este unicul politician căruia nu ai ce să-i reproşezi din punct de vedere politic şi, mai mult ca atât, este unica persoană de la care se aşteaptă această schimbare. De aceea, Dorin are o responsabilitate enormă, spre deosebire de alţii, şi nu atât faţă de partid cât faţă de societate. Cu toţii cunoaştem mecanismele deficiente prin care se constituie şi funcţionează partidele noastre, din păcate, inclusiv cele democratice. Autoritarismul şi lipsa democraţiei autentice din interiorul acestora riscă să distrugă şi sistemul democratic în sine. Cazul PLD-ului este foarte grăitor şi îngrijorător tot odată. Chirtoacă a reuşit să facă revoluţie de unul singur în 2007 şi a venit timpul pentru una nouă în 2011. El trebuie să ţină minte că avantajele nefructificate se transformă în înfrângeri ruşinoase. E timpul să renunţe la statutul de „locomotivă” de ocazie, fiindcă îl paşte riscul să cadă până la statutul de „catâr” de serviciu, menirea căruia e să-i care pe alţii şi nu să-i conducă. Sesizaţi diferenţa, nu? Am spus că e nevoie de o nouă revoluţie, dar revoluţia nu se face cu „învoire de la primărie”. De aceia, a sosit timpul să pună „icoana” Ghimpu de o parte şi să acţioneze ca un veritabil prim-vicepreşedinte şi nu ca nepot. Nu poţi pretinde la câştigarea puterii în ţară, dacă nu eşti în stare s-o câştigi în partid. Am văzut că Dorin are o relaţie foarte bună cu dl Băsescu şi presupun că îl consideră un exemplu demn de urmat? Dacă da, atunci e momentul ideal pentru a face dovada. Vă amintesc că dl Băsescu iniţial a câştigat conducerea partidului şi pe urmă două mandate de primar general al Bucureştiului şi la final două mandate de Preşedinte al României. Avem de a face cu cazul, ideal, când trebuie să faci nu doar ce spune „popa”, dar şi ce face. Un alt element important este faptul că dl Băsescu niciodată n-a abandonat activitatea politică şi de partid, indiferent de funcţia deţinută, până a deveni preşedinte, desigur. Din păcate, nu pot afirma acelaşi lucru şi despre Dorin Chirtoacă care, nu ştiu de ce, acceptă această izolare în „gospodărie”, parcă vrând să spună că nu e capabil de mai mult.
Unica şansă a PL-ului de a demonstra că nu este un partid de buzunar în care hotărăsc doar „sacii cu bani” este ca Dorin să preia puterea în partid printr-o confruntare directă şi nu s-o moştenească. Până la urmă, să nu uităm că Mihai Ghimpu este un „general”, care n-a câştigat nicio bătălie. Unicul lui merit este că, a reuşit să menţină spiritul de luptă pe „timp de pace”. Iar Dorin Chirtoacă are obligaţii doar faţă de noi. Cei care i-am dat voturile pentru a schimba viaţa noastră şi nu a liderilor din partid. Şi dacă la ultimul congres Chirtoacă a refuzat lupta, fiindcă nu vroia să schimbe caii, atunci eu îi propun să-i urce cu tot cu căruţă în tren.