duminică, 28 august 2011

„Moldova”, vezi că ai şi Republică

Felicit toată lumea cu ocazia aniversării a 20-cea de la proclamarea Independenţei. Ca să nu supăr pe nimeni, nu voi specifica a cui independentă şi faţă de cine. La noi, ca de obicei, şi în această privinţă există o mare confuzie. Un lucru, totuşi, este cert, nici cetăţenii nici oficialităţile n-o au la inimă pe Republica. Atrageţi atenţia la campaniile patriotarde ale televiziunilor şi la discursul oficialităţilor şi veţi observa că unde nu te uiţi, „Moldova sus Moldova jos” şi tot aşa. Eu înţeleg, că patriotismul se umflă mai uşor în pene, când poţi să-l umpli cu toate victoriile şi mănăstirile lui Ştefan sau poveştile lui Creangă. Că e mai glorios să te tragi de la Traian şi Decebal decât de la Stalin şi Hitler. Că e mai înălţător când te rezemi cu capul de munţi în timp ce-ţi răcoreşti picioarele în valurile mării. Dar până la urmă tot suntem „forţaţi” să pronunţăm Republica Moldova, ca pe un blestem care „ştirbeşte” din „măreţia” Moldovei libere de Republică dar şi de românism. Nu ştiu dacă aţi observat, dar unicul care a scăpat de asocierea directă cu acea Moldovă, este Eminescu. Probabil că, românismul său este atât de pronunţat, încât „cătuşele” moldovenismului nu i-au putut fi puse. În mare măsură, anume din această cauză, Republica Moldova, care trebuia să fie o soluţie s-a dovedit a fi o problemă. Am urmărit manifestaţiile de ieri şi am fost încercat de un sentiment de mare tristeţe. Pe lângă maniera patetică şi provincială plină de ode kitschoase la adresa „Moldovei” şi a „neamului”, lucrul cel mai deranjant a fost senzaţia că obiectul sărbătorii nu era evenimentul obţinerii independenţei, în sine, ci faptul că am ajuns la a 20-cea aniversare. Reiese că sensul existenţei Republicii Moldova, este acumularea a cât mai multor aniversări. Evident, că cetăţenilor le este rezervat rolul de a asigura umplerea pieţei.
Noroc de artificii, au fost jos pălăria.

Un comentariu:

Vizualizări: