Şi în acest an,Marea Beţie Naţională va fi doar o „băută”

Profanarea sărbătorilor naţionale a devenit, deja, un lucru normal pentru oficialităţile de la Chişinău. Sărbătorirea cu mare zel sau ignorarea unora din ele, în curând, se vor decide de congresele partidelor sau chiar vor fi incluse în programele electorale. Startul acestei „tradiţii” a fost dat de comunişti şi continuat „cu succes” de către democraţi. Chiar dacă ignori unele sărbători, însăşi existenţa lor dăunează cauzei partidului şi atunci, dacă nu ai curaj să le anulezi le rebotezi sau le diluezi efectul „negativ” prin crearea unor noi şi „corecte”. Văzând, că spălatul ideologic pe creier nu dă rezultate dorite, comuniştii, au decis să-l accentueze cu un adaos mai consistent de alcool. Astfel a apărut Marea Beţie Naţională (MBN), cunoscută în popor ca Sărbătoarea Vinului. Îmi amintesc titlurile nimicitoare, din ziarele opoziţiei din acel an, la adresa noii sărbători, dar electoratului i-a plăcut. Şi cu fiecare an îi plăcea tot mai mult. Liderii actualei guvernări au avut aceiași atitudine negativă şi chiar au promis să anuleze acest „dezmăţ” public. Dar ca să vezi, carul nu s-a urnit din loc, doar că a fost dosit puţin. După câteva guvernări scurte, oficialităţile au înţeles că, cu electoratul turmentat, nu te pui. Mai ales dacă ai alegeri anticipate fiecare an şi au hotărât să-i redea MBN-ului „strălucirea” de altă dată. Dar ca să vezi ce ghinion. „Când era să şie ghini, iată că şi rusul vine”, cum zic moldovenii. Doar doar, s-a decis revenirea „sărbătorii” pe scena principală a ţării, că ruşii au hotărât să-l trimită în vizită „canonică” pe Patriarhul Kiril. Şi dacă la început, Preafericitul avea planuri să se primble şi prin republică, acum, a hotărât să stea doar în capitală. Şi deoarece ruşii sunt sensibili la sărbătorile noastre naţionale, autorităţile au hotărât să nu supere moșneagul, căci are sănătatea şubredă, şi să „dosească” puţin MBN-ul nostru drag. Astfel, Rusia a dat o nouă lovitură electorală guvernării democratice în vederea viitoarelor alegeri parlamentare anticipate, fiindcă electoratul are memorie bună la beţie. Asta vor spune cârcotaşii patrioţi, obsedaţi de teoria conspiraţiei.
Nu cred niciunui cuvânt scris mai sus. Realitatea e cu mult mai simplă. Pur şi simplu, Patriarhul aşa de tare s-a săturat de vinul nostru prost, făcut special pentru ruşi, că a zis că dacă şi la Chişinău va trebui să-l bea, mai bine nu vine.
Acum unica scăpare a guvernării democratice este Vladâca, care va trebui să transforme apa în vin ca să vadă electoratul că nu a pierdut nimic.
Amin.

Lăsaţi-l în pace pe Tkaciuk!

Puţine persoane pot concura cu Tkaciuk la capitolul reputaţiei negative. În ultimii ani, doar Plaho a reuşit să „ţină” pasul. Să nu credeţi că am uitat de Voronin, pur şi simplu dânsul, spre deosebire de primii doi, a acţionat la vedere. Toţi au auzit despre puterile magice atribuite lui Tkaciuk. Tkaciuk a făcut asta, a dres ceea, l-a dat afară pe acela şi aşa mai departe. Chiar a fost „înnobilat” cu mai multe titluri „eminenţa cenuşie” sau „omul din spatele tuturor relelor” sau „Mazarin de Moldova”. Posibil că a avut un cuvânt de spus în politica statului în perioada când a fost consilier prezidenţial, dar în rest, am impresia că numele său se pomenea mai mult pentru a justifica şi a camufla insuccesele şi neputinţa unora. Această bănuială a fost confirmată de însuşi Voronin, care printr-o singură remarcă a desfiinţat acest mit, doar că nimeni nu a avut interesul de a observa acest lucru. Atunci, Voronin, fiind întrebat despre posibilul succesor la conducerea partidului a menţionat că în nici un caz nu poate fi vorba despre Tkaciuk. Aşa dar cine este „atotputernicul” şi emblematicul Tkaciuk? Eu l-aş asimila cu un orfan adoptat, căruia permanent i se dă de înţeles că face parte din familie doar formal. Este unicul membru de partid, din lume, care nu are nicio şansă, nici măcar teoretică, să ajungă liderul acestuia. Dacă unii se învrednicesc de monumente în timpul vieţii, atunci Mark s-a ales, de pe acum, cu un coşciug şi o cruce, în sens politic, desigur. Ce putere şi influenţă poate avea un politician cu un astfel de stigmat? Sau credeţi că declaraţia lui Voronin a fost o noutate pentru activiştii de partid? Nu-mi aminteam despre acest lucru, dacă nu se umplea spaţiul informaţional de noua „bătălie” a „titanilor”, „balaurul” Tkaciuk versus „porumbelul păcii” Dodon. Dar să revenim la ale noastre. Voronin nu a binevoit să deschidă parantezele convingerii sale, dar noi le putem intui cu destulă uşurinţă. Şi aici intervine ironia sorţii. Tkaciuk, de atâţia ani serveşte cauza acestui partid, care s-a autoproclamat drept unicul apărător al drepturilor minorităţilor, şi a ajuns să fie marginalizat anume din cauza că face parte din acest grup. Comuniştii, au promovat în demnităţi publice o mulţime de alolingvi fără a considera că aceştea vor ştirbi din imaginea partidului. Acum însă, ei consideră că societatea noastră „polietnică” şi „multiculturală”, clădită cu migală timp de 10 ani, nu va suporta un astfel de gest din partea pcrm-ului. Fără să vrea, prin replica dată,Voronin, nu doar l-a desființat pe Tkaciuk ca politician, dar a recunoscut că Comuniştilor în continuare le este frică de electoratului național, iar alolingvii nu vor depăşi statutul de ostatici electorali . Nici la Tkaciuk sângele apă nu se face.

Idei naţionale! Trei la leu!

Odată cu prăbuşirea regimului comunist şi năvălirea „dezmăţului democratic”, tot mai multă lume pare obosită de atâta pluralism şi dezbateri publice. Altfel nu pot înţelege abnegaţia cu care cei mai telegenici comentatori şi politicieni încearcă să ne vândă câte o idee naţională. Permanent ni se invocă „haosul din societate” de care a „obosit” populaţia atât de tare şi prin urmare, dacă vrem „ordine” e nevoie de o idee naţională.
Cea mai populară idee naţională, este integrarea europeană. Vezi doamne, toţi vor în Europa şi aceasta va consolida societatea. Dar cum poate fi consolidată, în baza acestei idei, o societate în care 60% din cetăţeni regretă dispariţia imperiului sovietic? O societate în care cele mai populare personaje politice sunt liderii regimului autoritar rusesc? Unicul argument în susţinerea coeziunii sociale este intenţia de integrare exprimată în sondaje, dar cât de conştienţi sunt cetăţenii noştri când susţin integrarea europeană? Aici e cheia. Cunosc oare cetăţenii noştri „eurofili” care sunt costurile integrării europene, şi sunt ei gata să le suporte? Cine din clasa noastră politică şi-a pus drept scop strategic, familiarizarea cetăţenilor cu acest aspect al integrării? Nimeni. Şi nici nu o vor face vreo dată. Vă dau un singur motiv. Una din numeroasele condiţii pentru integrare va fi retrocedarea bunurilor,expropriate de regimul de ocupaţie sovietic, sau compensării valorii acestora foştilor proprietari şi urmaşilor lor. Cine îşi va asuma implementarea acestei condiţii? Nimeni. Prietenii ştiu de ce.
Altă găselniţă naţională ar fi „reîntregirea ţării”. Ea face parte din seria, în pat cu inamicul. Nu ştiu de ce, în RM se crede că toţi locuitorii de pe malul drept al Nistrului consideră starea de ocuparea a teritoriilor din Est drept ceva rău. Ţin să vă amintesc că unul din „motivele oficiale” ale acestei ocupaţii este iminenţa unirii RM cu România. Acest „pericol” este în permanenţă scos în faţă de coloana a cincea rusească din republică. La moment, ocupaţia teritoriilor din Est este
„garanţia” evitării acestui „pericol”. Vă daţi seama ce „garanţii şi condiţii” vor fi cerute pentru ca „pericolul” să nu mai existe nici după „reunificare”? Presupun că una din condiţii ar putea fi ratificarea de către parlamentul României a pactului Ribbentrop- Molotov. Mai aveţi chef de reunificare?
Cea mai proaspătă idee naţională este evitarea alegerilor parlamentare anticipate, cu orice preţ. Nu pot să nu atrag atenţia că această idee este promovată cu insistenţă de un partid ce ne-a promis cândva, Europa. Cum să defineşti o ţară, care se pretinde a fi de vocaţie europeană, dar consideră ca fiind un „dezastru” elementul de bază al democraţiei, alegerile parlamentare? După 20 de ani de democraţie fie şi originală (eu, îi zic instituţionalizată), nici societatea civilă şi cu atât mai mult clasa politică din republică încă n-au înţeles că într-o societate democratică doar alegerile sunt soluţia tuturor problemelor, mai ales a celor politice. Din păcate, Dumnezeu, ne-a dat independenţă, dar minte nu.
Cu siguranţă veţi putea găsi mai multe idei naţionale în piaţă. Unele din ele nici nu ştiu că sunt naţionale. Cel mai deranjant în această afacere este faptul că aceste idei sunt lansate şi promovate nu de dragul oamenilor, ci de dragul scorului electoral. Fiindcă avem o republică plină de integratori şi reîntregitori.
Nu ştiu de unde a venit această noţiune, dar eu îmi amintesc de o singură idee naţională pusă în practică, construirea comunismului. Până la urmă această idee va fi găsită, cred, dar ce facem să n-o pierdem? Eu propun s-o punem în noua constituţie, alături de neutralitate.