La cel „sărac” nici troleibuzele nu trag (înţelepciune populară)

Mult stimatul nostru primar a ieşit cu ursul, pardon cu troleibuzul în târg. Mare minune, mare. Dar din păcate, fiind sărac cu mintea a adunat mai multe înjurături decât aplauze. Nici de data aceasta surcica n-u sărit departe de trunchi. Azi am asistat la o nouă mostră de incompetenţă politică, marca PL. Lopata lui Urechean continuă să-şi facă vârtos treaba. După ce a readus PL-ul în liga partidelor extraparlamentare, s-a apucat şi de paiul salvator, Dorin Chirtoacă. Lansarea noilor troleibuze a fost gândită ca o mare acţiune de imagine, de parcă ar fi primele troleibuze din Chişinău. Dar din cauza lipsei unei evaluări a impactului electoral această lansare va aduce mai multe bile negre decât albe. Să mă explic. Tema troleibuzelor a fost atât de tare mediatizată inclusiv şi cu conotaţii de scandal, încât acestea nu mai prezintă nici un interes pentru cetăţeni, care au obosit să mai audă despre ele. Un alt element important este electoratul ţintă al acestei acţiuni. Fidelii călători cu troleibuzele nu se numără printre electorii pelişti sau într-o mică măsură. Mai mult ca atât, lor le este indiferent cum se lansează acestea. Contează că sunt. Pe de altă parte o mare parte a cetăţenilor activi ai urbei îl vor înjura toată ziua pe primar pentru incomodităţile create. Pentru aceștia şi adversarii politici, manifestarea de azi va fi un bun prilej de al învinui pe primar de incompetenţă şi de faptul că, acţiunile electorale sunt mai importante decât confortul cetăţenilor şi buna funcţionare a municipiului. Cu siguranță că, aceste efecte negative puteau fi evitate şi se putea împăca şi capra şi varza, dar pentru aceasta, primarul trebuia să-o facă într-un mod decent, efectiv şi responsabil. Nu cred că, Dorin Chirtoacă pierdea ceva, din punct de vedere electoral, dacă făcea lansarea din depou şi se deghiza în taxator pentru câteva staţii. În acest caz avea ocazia nu doar să aprecierea cetăţenilor, dar şi să evite înjurăturile claxoanelor. Eu sper că primarul va avea bunul simţ să-şi ceară scuze pentru cele întâmplate azi şi să nu compromită definitiv şansele sale de realegere, fiindcă aceasta ar fi un act de trădare fată de toţi noi.
PS îngropaţi lopata, până nu-i prea târziu.

Greu de refuzat

Fanfarele au dat startul campaniei electorale şi puţini îşi mai amintesc acum despre încheierea campaniei pentru reforma justiţiei. Fiecare a primit ce şi-a dorit şi apele s-au liniştit. Deşi, aparent, nu mai este un subiect de actualitate ţin să mai zăbovesc asupra lui. Lucrul care m-a deranjat cel mai mult, a fost tăcerea apăsătoare a celor trei componente ale Alianţei. Dacă tăcerea pld-iştilor şi a pd-iştilor era înţeleasă oarecum, atunci pl-iştii, ca de obicei, au dat-o rău în bară prin incompetenţa lor politică. În timpul „bătăliei” pentru buget, pl-iştii cu o aroganţă, greu de explicat, de fiecare dată invocau interesele ascunse ale „sacilor de bani” din cele două partide şi insinuau că ar urmări nişte interese obscure, pe când ei, PL-ul, sunt curaţi ca lacrima şi se conduc doar de binele cetăţeanului. Ca să vezi însă, în cazul demiterii lui Tănase, PL-ul a luat multă apă-n gură. Dl. Tănase a fost unicul ministru care putea aduce o schimbare adevărată şi atât de necesară nouă tuturor. Dar anume în cazul lui, cei cu „schimbarea până la capăt” nu şi-au dorit decât schimbarea ministrului. Ce a stat la baza acceptării eliminării Dl. Tănase? Eu cred, că avem de a face cu un târg între Alianţă şi comunişti. Dacă vă mai amintiţi, Don Corleone a fost asasinat fiindcă a refuzat să pună la dispoziţia Turkului judecătorii corupţi pe care îi controla. Ei, ca să vezi, Voronin a avut inspiraţia să nu repete greşeala bătrânului mafiot şi a oferit pe tavă sistemul judecătoresc, noilor cârmaci. Evident că, această ofertă a fost răsplătită prin acordarea unei imunităţi neformale. Iar acest lucru se vede cu ochiul liber. Acum, „sacii cu bani” îşi rezolvă nestingherit problemele în justiţie. Şi acest lucru a fost spus foarte clar de către ministrul demisionar. Dacă această parte a târgului nu prezintă un secret, atunci „partea ascunsă a lunii” încă întârzie să apară în lumină. Dl. Tănase a avut multe motive să ia decizia de demisie, dar nu s-a vorbit, deloc, despre picătura care a umplut paharul. Eu cred că, acest eveniment se va produce pe data de 29 aprilie curent. Atunci, dacă vă amintiţi, cel mai corupt judecător din republică va fi reînscăunat Preşedinte al CSJ. Dar nu aceasta e necunoscuta. Eu cred că, ministrul demisionar nu a mai putut suporta faptul că o parte din „colegii” parlamentari din majoritatea guvernamentală au căzut de acord să susţină decizia CSM-ului. Aici apare a doua parte a „consensului naţional”. Aranjamentul e simplu şi pragmatic. Alianţa, le oferă comuniştilor preşedintele dorit la CSJ, fiindcă sistemul nu va putea funcţiona „aşa cum trebuie” dacă nu va fi asigurat „spatele”, iar comuniştii la rândul lor, vor oferi voturile necesare alegerii preşedintelui tuturor.

Paşte Fericit.

Prohodul reformei justiţiei

Azi, Guvernul oficial a declarat moartea zânei pe numele „Reforma Justiției”. Amin. Din păcate nu e 1 aprilie. Eforturile alianţei de guvernare, în sfârşit s-au încununat de „succes” . Aproape doi ani de zile, Ministrului Tănase i se sugera în toate felurile că, reforma justiţie este bună doar ca obiectiv din programul de guvernare şi nu ca o realitate cotidiană. Ministrul Tănase s-a făcut surd la sugestiile colegilor de guvernare. Până la urmă, a fost nevoie de intervenţia Lui. Pot pune pariu, că la aflarea veştii sau a intenţiei, Tănase a replicat: „Şi tu Brutus?!”. Anume El, cel mai democrat şi liberal, pe alocuri. O numire fără nicio justificare din public de vedere al interesului public, fireşte. Doar două săptămâni în urmă, Ministrul Tănase se declara hotărât să ducă la bun sfârşit reformarea justiţiei, ca azi să declare că sunt multe lucruri de făcut la CC. Poveşti cu zmei pentru fraieri. Dl. Tănase, a fost primul, adevărat, ministru al justiţiei din republică şi mi-am pus multe speranţe în el. De aceia, azi simt un imens sentiment de dezamăgire. Sunt dezamăgit de falsele motive care l-au făcut pe Ministrul Tănase să cedeze presiunilor. Mă aşteptam la mai multă verticalitate şi principialitate. Interesul de partid, nu poate fi pus mai presus de cel public. Mai ales că şi partidul nu are decât de pierdut de pe urma înlăturării unui lider atât de important. Dar cine a zis că s-a urmărit interesul partidului, chiar şi pe alocuri. Prin această numire, s-a urmărit şi eliminarea unui concurent important la şefia partidului. Astfel a fost spulberat şi mitul despre echipa PLD. De azi înainte toţi vor şti cine e Şeful. De data aceasta peste tot.

Lopata lui Urecheanu

Cine crede că, minciuna este unica calitate a moldovenilor, se înşeală amarnic. Moldovenii sunt înzestraţi şi cu alte calităţi cu ar fi, de exemplu, incompetenţa. Să ştiţi că tandemul celor două calităţi nu este întâmplător. Cum ar fi posibil să perpetuezi şi să dezvolţi incompetenţa fără minciună, care să nege existenţa celei dintâi? Imposibil, după mine. Unii ar putea spune că sunt extremist şi exagerez, dar mai întâi să vedem cu ce avem de a face.
De cel puţin 15 ani, diplomele de studii obţinute datorită cunoştinţelor sunt o raritate absolută şi nu e de mirare că nici măcar un procent din cetăţeni nu este în stare să exprime coerent un gând. Şi astea sunt doar câteva din elementele definitorii ale situaţiei catastrofale în care am ajuns. Şi toate datorită proverbialei noastre toleranţe faţă de tot ce e rău şi greşit. Toleranță exploatată la maximum de politicieni care, de fiecare dată, parcă ne spun: „Vedeţi, poţi fi şi mincinos şi incompetent şi să ai şi succes. ”. Ruşii au un proverb, care perfect se potriveşte cazului nostru: „Exemplul prost e molipsitor.”
Dacă peştele de la cap se strică, atunci incompetenţa generalizată, ca şi corupţia de altfel, de la politicieni ni se trage.
Multe pot fi spuse la acest capitol, dar eu aş dori să vorbesc despre ce mă doare, despre PL. De data acesta voi începe cu sfârșitul. La ultima conferinţă a tineretului liberal, Ghimpu a spus că, PL a obţinut un scor mic fiindcă a spus adevărul. Ce găselniţă. Să invoci adevărul pentru a spune o minciună. PL-ul ar trebui să-şi scoată capul din nisip şi să înfrunte realitatea aşa cum este. Iar realitatea ne spune că, scorul electoral slab nu are nimic în comun cu „spunerea adevărului” . Adevărul, cât de mare n-ar fi nu-ţi poate umple golul doctrinar şi politic. Singurul adevăr, la ziua de azi, constă în faptul că PL-ul n-a fost în stare să propună societăţii soluţii şimple, clare şi eficiente. N-a fost în stare să convingă cetăţenii de faptul că ştie şi poate. Citiţi programul lor şi nu ve-ţi găsi decât bla, bla, bla şi bla,bla, bla. PL-ul a mers în alegeri cu trei chestii. 1. Iluzia că Ghimpu poate fi locomotiva partidului (iar Ghimpu cu convingerea că funcţiile aduc voturi); 2. Cu cerşitul parlamentului şi o promisiune nu doar electorală, da şi alegorică; şi 3. Cu câteva poze mai mari ale liderilor, dar de o calitate îndoielnică. Aici sunt adevăratele motive ale dezastrului electoral. De când au revenit pe arena politică, ei tot spun că sunt liberali de parcă le este frică să nu uite acest lucru. Iar deoarece în campania electorală n-au fost în stare să propună măcar un proiect liberal, care ar justifica voturile obţinute, liberalii au fost nevoiţi să înceapă negocierile cu mânile goale şi cu convingerea, fermă, că ceilalţi sunt vinovaţi de propriul eşec. Am impresia că Ghimpu, a găsit undeva lopata lui Urechean, cu care acesta si-a îngropat AMN-ul, iar aceasta a pus stăpânire totală pe el. În afară de lopată, Ghimpu mai are şi o greblă, pe care o mai calcă din când în când ca să-şi păstreze vigoarea. Această greblă se numeşte „vreau funcţii”. Ghimpu a trecut printr-o experienţă deosebită, fiind primul politician care a deţinut două funcţii supreme simultan, dar care, din punct de vedere electoral, nu l-au ajutat cu nimic. În pofida acestui fapt, el şi-a pus drept scop principal obţinerea de alte funcţii, pretinzând că are nevoie de „pârghii” şi de „control”. Aşa şi nu am înţeles ce avea de gând să controleze. Din punctul acesta de vedere, Ghimpu şi Voronin sunt la fel. Ambii s-au apucat de politică pentru a obţine ceva şi nu a da, în primul rând. Ghimpul a avut o ocazie deosebită de a face istorie şi nu figuraţie. El a fost acela care ar fi putut să ofere un exemplu a ceea ce înseamnă negocieri transparente. Pentru aceasta PL-ul trebuia să declare deschis ce doreşte şi ce urmăreşte în cadrul negocierilor, dar n-au făcut-o. N-au făcut-o fiindcă Ghimpul n-a trecut testul puterii. N-a avut tăria de a renunţa la nişte funcţii care oricum nimic bun n-au adus nici lui nici partidului. El „marele luptător cu comunismul” a transformat obţinerea unor funcţii în principalul beneficiu al alegerilor. În loc să condiţioneze constituirea alianţei cu condamnarea comunismului şi interzicerea simbolicii şi a ideologiei acestuia. Atunci s-ar fi văzut că în politica noastră există şi valori şi principii. Iar dacă să ne întoarcem la funcţii, atunci ca partid liberal, ar fi trebuit să lupte doar pentru una singură, Ministerul Economiei. În schimb, s-au dus lupte grele pentru aşa numitele structuri de forţă pentru nişte scopuri obscure. Şi în acest caz, putem constata că între Ghimpu şi Voronin există o similitudine,nebănuită, de viziuni. Din câte se ştie, pentru Voronin organele de drept nu au reprezentat decât nişte instrumente de supraveghere şi control al adversarilor politici. Până la urmă, PL-ul s-a ales cu un singur minister „electoral”; o funcţie de viceprim-ministru care, parcă în bătaie de joc, are nişte responsabilităţi categoric contraindicate unui partid liberal; cu dispreţul partenerilor de alianţă şi o izolare politică cvasitotală. Azi, PL-ul a ajuns un partid de gherilă, care poate obţine ceva doar prin şantaj deschis şi nu prin autoritate şi susţinere socială. Aşa că, s-o lase mai moale dl. Ghimpu cu adevărul, fiindcă o altă minciună este democraţia din partid. Altfel nu-mi pot explica tolerarea acestei incompetenţe crase.
PS Fraţilor, chemaţi-l pe Chirtoacă să-i ia lopata.