Am vorbit anterior despre faptul că, acest referendum este o escrocherie politică şi nimic mai mult. Mai mult ca atât, cetăţenii nu vor avea niciun beneficiu de pe urma modificărilor urmărite de referendum.
În primul rând, aceasta reiese din faptul că autorii acesteia şi-au pus drept scop "să rezolve" o problemă inexistentă - "CRIZA CONSTITUŢIONALĂ".
Dacă te opui referendumului eşti calificat automat drept comunist, ca în cele mai bune tradiţii bolşevice, fiindcă, când nu eşti în stare să-ţi susţii punctul de vedere apelezi la etichetări şi înfierări. Iar când citeşti pledoariile susţinătorilor, te încearcă un profund sentiment de disperare.
Dar, să nu le tulburăm satisfacţia de a face "istorie" şi să ne îndreptăm atenţia asupra autorilor.
După cum bine ştim:"Cei patru "Evanghelişti" sunt trei, Lupu şi Filat". Ghimpu, deşi se laudă că acest referendum este meritul său, nu face decât să profite de situaţie, fiindcă este o posibilitate unică de a se produce în postura de locomotivă a partidului.
Lupu. În cazul lui, lucrurile sunt simple şi clare:"Acum, ori niciodată". Lupu, este un exemplu antologic şi un produs "original" al unui regim dictatorial. Lupu a făcut "carieră politică" datorită la două "calităţi", oportunismul şi laşitatea. Lupu, nu este alt ceva, decât un balon umflat de comunişti, care se află într-un proces accelerat de dezumflare. De aici şi graba cu modificarea Constituţiei. Lupu niciodată n-a obţinut vre-o funcţie în urma unei confruntări politice. El a fost tot timpul luat de mânuţă şi mutat dintr-un scaun în altul. Atâta tot. Avem de a face cu excepţia proverbului "Omul sfinţeşte locul". Când ocupi o funcţie publică doar datorită protecţiei şefului şi nu datorită calităţilor personale sau drept urmare a unei confruntări electorale, nu ai nici capacitatea, dar mai ales necesitatea şi interesul să te manifeşti, fiindcă nu dă Doamne să greşeşti cu ceva. În astfel de cazuri protagoniştii pur şi simplu aşteaptă când vor fi din nou mutaţi şi de aceia nu acceptă niciun fel de responsabilităţi şi îşi reduc activitatea exclusiv la executarea deciziilor altora. De aici şi râvna de a ocupa fotoliul de Preşedinte. Această funcţie este atât de ademenitoare dintr-un singur motiv, multe privilegii şi nicio responsabilitate, mai ales politică.
Dacă în cazul lui Lupu motivaţia e clară şi simplă, atunci în cazul lui Filat lucrurile sunt mai triste. Triste pentru noi, societatea. Atâta am vorbit despre o nouă clasă politică.
Spre deosebire de aparatcicul Lupu, Filat tot ce a obţinut în viaţă, dar mai ales în politică, datorează calităţilor sale şi victoriilor electorale. Filat este primul prim-ministru al republicii în adevăratul sens al cuvântului şi în plină concordantă cu tradiţia politică europeană.
Am fost dezamăgit când Filat a optat pentru funcţia de Preşedinte al Parlamentului, dar după ce a fost "forţat" să devină prim-ministru, am crezut că a înţeles care este adevăratul sens al guvernării, mai ales într-o republică parlamentară.
Din păcate, dorinţa sa nemărginită de a deveni preşedinte a arătat că m-am înşelat. De unde şi până unde, această fugă de responsabilitate? Dacă o persoană de formaţia lui Filat, caută să scape de "povara" guvernării în favoarea pensionării politice, pentru ca, pe urmă, să instaleze la guvern nişte marionete care cu nimic nu se vor deosebi de Ciubuc,VATA sau Greceanîi, mai are oare sens însăşi competiţia politică?
În campania electorală, canditaţii prezidenţiali vor veni în faţa cetăţenilor şi vor promite vrute şi nevrute, fiindcă nu există altă modalitate de a acumula voturi. Cetăţenii vor fi foarte încântaţi să fie minţiţi cu neruşinare, fiindcă ei nu poartă constituţia în buzunar. De aceea, propun, ca cel puţin, viitorii moderatori ai dezbaterilor electorale să le structureze strict după atribuţiile prevăzute de Constituţie, iar candidaţii să poată prezenta platforma sa electorală doar în măsura în care aceasta coincide cu atribuţiile constituţionale ale Preşedintelui.
Doar în aceste condiţii vom putea vedea cât de tare vor cetăţenii un Preşedinte al "poporului", dacă o să-l mai vrea în genere.
PS Preşedinţia este ca o încununare a întregii cariere politice, de aceea, pentru această funcţie optează politicienii de o anumită vârstă, să înţeleg, că "tinerii lei" şi-au desăvârşit deja opera vieţii?
miercuri, 25 august 2010
joi, 19 august 2010
Nu fi carne de tun, gândeşte cu capul şi votează cu picioarele II
Am ajuns aproape de jumătatea campaniei pentru referendum. După cum am menţionat şi în prima intervenţie, pe acest subiect, nimeni din "părinţii" acestui referendum nu au avut nicio intenţie de a se implica in această campanie, asigurând succesul acesteia prin micşorarea pragului de validare a referendumului.
Din păcate, ca în cele mai bune tradiţii sovietice, CEC a contribuit din plin la atrofierea oricărui interes faţă de acest eveniment, prin încorsetarea dezbaterilor publice cu regulile aplicate campaniilor electorale. Nu mai e niciun secret pentru nimeni că la aceste "dezbateri" se înghesuie doar partiduţele anonime, care nu au nicio şansă să se facă cunoscute în alt mod.
Dar, să revenim la subiect.
Prin tot comportamentul lor, iniţiatorii referendumului ne arată că acesta e o ţintă falsă şi nimic mai mult. Ne arată că acest referendum nu este alt ceva decât un pretext. Motivul adevărat al schimbării modalităţii de alegere a preşedintelui, constă în faptul că liderii alianţei nu mai sunt siguri că după alegeri vor reuşi să se înţeleagă, între ei, cu privire la această funcţie şi nu "dificultatea" de alegere conform procedurii actuale. Am menţionat deja, că acest proiect se bazează pe ignoranţa şi incultura politică a cetăţenilor, iar folosirea acestei caracteristici, ruşinoase, a societăţii noastre, în scopuri politicianiste, este poate cel mai mare motiv de a boicota acest referendum, fiindcă avem de a face, de fapt, cu o escrocherie.
Dar, să luăm lucrurile pe rând.
Am vorbit de lipsa de implicare. Iar elementul financiar dovedeşte acest lucru cel mai elocvent şi anume faptul că nimeni din AIE nu a investit bani în cadrul acestei campanii.
PLD-ul a cheltuit ceva bani, iar de câteva zile s-a manifestat şi PD-ul, dar întrebarea este pentru ce? Cu siguranţă că nu petnru promovarea referendumului, ci a primei părţi a campaniei prezidenţiale din acest an. Am spus, mai devreme, că avem de a face cu o escrocherie şi iată că avem şi dovada. PANOURILE PUBLICITARE.
PLD-ul a construit foarte ingenios mesajul de pe panouri. Structura mesajului, prin modalitatea plasării textului şi a simbolicii ne sugerează adevăratul mesaj subliminal "Votează PREŞEDINTE PLD". Faptul că există şi cuvântul referendum nu e alt ceva decât o faţadă pentru a menţine nişte aparenţe.
Dacă PLD-ul încearcă să-şi camufleze adevăratul mesaj şi vorbeşte despre un viitor candidat din partea partidului, în cazul PD-ului lucrurile sunt spuse pe şleau şi fără menajamente. În cajul lor, mesajul subliminal este extrem de direct şi personificat, "Marian Lupu trebuie să fie ales de popor". Acest fapt vorbeşte despre disperarea lui Lupu şi despre faptul că, el nu este atât de sigur că va putea câştiga cursa prezidenţială fără acest "doping" combinat cu un start fals. Chiar dacă această campanie publicitară s-ar referi exclusiv la promovarea referendumului şi a uneia din opţiuni, faptul că acesta se promovează sub sigle de partid tot o dovadă de escrocherie este, fiindcă în cadrul unei astfel de campanii se confruntă diferite idei din cadrul societăţii şi nu o confruntare dintre partide. Iar în cazul nostru, putem constata cu regret, că societatea civilă este exclusă cu desăvârşire, deşi ar trebui să fie actorul principal.
Din păcate, ca în cele mai bune tradiţii sovietice, CEC a contribuit din plin la atrofierea oricărui interes faţă de acest eveniment, prin încorsetarea dezbaterilor publice cu regulile aplicate campaniilor electorale. Nu mai e niciun secret pentru nimeni că la aceste "dezbateri" se înghesuie doar partiduţele anonime, care nu au nicio şansă să se facă cunoscute în alt mod.
Dar, să revenim la subiect.
Prin tot comportamentul lor, iniţiatorii referendumului ne arată că acesta e o ţintă falsă şi nimic mai mult. Ne arată că acest referendum nu este alt ceva decât un pretext. Motivul adevărat al schimbării modalităţii de alegere a preşedintelui, constă în faptul că liderii alianţei nu mai sunt siguri că după alegeri vor reuşi să se înţeleagă, între ei, cu privire la această funcţie şi nu "dificultatea" de alegere conform procedurii actuale. Am menţionat deja, că acest proiect se bazează pe ignoranţa şi incultura politică a cetăţenilor, iar folosirea acestei caracteristici, ruşinoase, a societăţii noastre, în scopuri politicianiste, este poate cel mai mare motiv de a boicota acest referendum, fiindcă avem de a face, de fapt, cu o escrocherie.
Dar, să luăm lucrurile pe rând.
Am vorbit de lipsa de implicare. Iar elementul financiar dovedeşte acest lucru cel mai elocvent şi anume faptul că nimeni din AIE nu a investit bani în cadrul acestei campanii.
PLD-ul a cheltuit ceva bani, iar de câteva zile s-a manifestat şi PD-ul, dar întrebarea este pentru ce? Cu siguranţă că nu petnru promovarea referendumului, ci a primei părţi a campaniei prezidenţiale din acest an. Am spus, mai devreme, că avem de a face cu o escrocherie şi iată că avem şi dovada. PANOURILE PUBLICITARE.
PLD-ul a construit foarte ingenios mesajul de pe panouri. Structura mesajului, prin modalitatea plasării textului şi a simbolicii ne sugerează adevăratul mesaj subliminal "Votează PREŞEDINTE PLD". Faptul că există şi cuvântul referendum nu e alt ceva decât o faţadă pentru a menţine nişte aparenţe.
Dacă PLD-ul încearcă să-şi camufleze adevăratul mesaj şi vorbeşte despre un viitor candidat din partea partidului, în cazul PD-ului lucrurile sunt spuse pe şleau şi fără menajamente. În cajul lor, mesajul subliminal este extrem de direct şi personificat, "Marian Lupu trebuie să fie ales de popor". Acest fapt vorbeşte despre disperarea lui Lupu şi despre faptul că, el nu este atât de sigur că va putea câştiga cursa prezidenţială fără acest "doping" combinat cu un start fals. Chiar dacă această campanie publicitară s-ar referi exclusiv la promovarea referendumului şi a uneia din opţiuni, faptul că acesta se promovează sub sigle de partid tot o dovadă de escrocherie este, fiindcă în cadrul unei astfel de campanii se confruntă diferite idei din cadrul societăţii şi nu o confruntare dintre partide. Iar în cazul nostru, putem constata cu regret, că societatea civilă este exclusă cu desăvârşire, deşi ar trebui să fie actorul principal.
luni, 16 august 2010
Nu fi carne de tun, gândeşte cu capul şi votează cu picioarele.
Au trecut 10 zile de la începerea oficială a campaniei pentru referendum. O campanie prin care ni se cere să schimbăm modalitatea alegerii preşedintelui. O campanie, care are un singur îndemn: „Dacă tot nu ştim să mânuim tacâmurile, să mâncăm cu mâinile. ”
Deşi toate componentele guvernării au susţinut necesitatea schimbării metodei de alegere a preşedintelui, niciuna, n-a avut măcar intenţia de a sprijini, efectiv, promovarea acestui obiectiv. Totul s-a redus la un exerciţiu sociologic, care va trebui să arate cine este mai iubit de cetăţeni, comuniştii sau alianţa. Nimeni şi niciodată nu s-a obosit să răspundă la întrebarea, dacă noi avem nevoie în principiu de această modalitate de alegere a preşedintelui? Care sunt avantajele directe şi efective pentru cetăţean în cazul alegerii preşedintelui prin vot direct?
Din păcate, alianţa, ca şi comuniştii, pe timpuri, a conceput şi a promovat acest proiect, bazându-se pe trei elemente: ignoranţa, incompetenţa şi incultura politică a cetăţenilor.
Dacă facem o scurtă incursiune în istoria „contemporană” a RM, vom vedea că tot ce ţine de instituţia preşedintelui s-a făcut pentru cineva sau împotriva cuiva. Mai ales în cazul înfiinţării preşedinţiei şi la modificarea regimului constituţional prin trecerea la republică parlamentară. Dacă în primul caz am avut de a face cu satisfacerea unui orgoliu personal, în cel de al doilea s-au luat măsuri pentru a potoli nişte pofte la fel de orgolioase. Cu toate acestea, au fost nişte reforme benefice care la timpul lor au însemnat un proces de emancipare a societăţii. Iar ceea ce ni se propune acum nu este altceva decât o încercare de a intra a doua oară în aceeaşi apă.
Să vedem ce mâncare de peşte mai e şi preşedinţia asta. Azi putem vorbi despre două sisteme de preşedinţie: americană (autentică) şi europeană (substitutivă). În fond, instituţia PREŞEDINTELUI nu este altceva decât o modalitate de substituire a monarhului, tata naţiunii. În mod normal, orice stat european poate exista şi funcţiona fără preşedinte. Lucrurile stau altfel în cazul SUA care a inventat aceasta instituţie fiindcă nu avea intenția de a constitui o nouă dinastie regală, după obţinerea independenţei, iar preşedintele este şi şeful executivului. Astfel, doar în cazul SUA punem vorbi despre preşedinţie ca despre un element de bază al statului. Dacă ne întoarcem în Europa, vom vedea că preşedintele se alege, prin vot universal, cu precădere în fostele state comuniste. Strict statistic, în UE preşedintele este ales prin vot direct în 11 state, dar doar 4 din ele fac parte din „vechea Europă”, restul sunt foste socialiste. Dacă pentru aceste state alegerea preşedintelui este un element important al emancipării naţionale şi o dovadă a independenţei, atunci în cazul „vechii Europe” nu este altceva decât un complex faţă de foştii monarhi, iar în cazul Franţei putem vorbi şi despre complexul Charles de Gaulles. Dacă luăm cele mai importante trei ţări europene cu regimuri semi-prezidențiale - Franţa, Polonia şi România - vom vedea că toate au deficienţe în stabilirea unei relaţii eficiente şi funcţionale dintre Preşedinte şi guvern. Excepţie sunt doar perioadele când nu avem coabitare politică.
Având în vedere cele expuse, care ar fi beneficiul societăţii de pe urma alegerii preşedintelui prin vot universal? Iar fiindcă iniţiatorii ne vorbesc despre o răspundere personală sau de altă natură a preşedintelui fată de cetăţeni în cazul republicii semi-prezidenţiale, ași dori să văd şi eu câteva exemple de pe timpul lui Snegur şi Licinskii. Sau să ne explice cum va arăta răspunderea preşedintelui în faţa cetăţenilor la sfârşitul mandatului petrecut alături de un guvern cu un program de guvernare diferit sau chiar ostil? În acelaşi timp, aşi dori să văd si o analiză comparativă dintre funcţionalitatea şi avantajul sistemelor din Franţa, Polonia şi România în comparaţie cu Germania, Portugalia şi Italia, de exemplu. În acelaşi context aşi dori să atrag atenţia asupra faptului, că deşi, în majoritatea statelor republici preşedintele este ales direct, de facto, având în vedere prerogativele preşedinţilor, ele sunt republici parlamentare.
Sunt nişte întrebări simple, dar mă îndoiesc, că susţinătorii referendumului ne vor bucura cu răspunsuri pe măsură. Din păcate, deocamdată, urmărind susţinătorii referendumului, mă conving, că acesta este folosit exclusiv în calitate de armă politică împotriva comuniştilor şi nu ca o soluţie pentru o mai bună guvernare. De aceea, cred că boicotarea masivă a referendumului va fi o dovadă de emancipare a societăţii, iar cetăţenii vor demonstra că nu sunt carne de tun pentru războaie politice.
Deşi toate componentele guvernării au susţinut necesitatea schimbării metodei de alegere a preşedintelui, niciuna, n-a avut măcar intenţia de a sprijini, efectiv, promovarea acestui obiectiv. Totul s-a redus la un exerciţiu sociologic, care va trebui să arate cine este mai iubit de cetăţeni, comuniştii sau alianţa. Nimeni şi niciodată nu s-a obosit să răspundă la întrebarea, dacă noi avem nevoie în principiu de această modalitate de alegere a preşedintelui? Care sunt avantajele directe şi efective pentru cetăţean în cazul alegerii preşedintelui prin vot direct?
Din păcate, alianţa, ca şi comuniştii, pe timpuri, a conceput şi a promovat acest proiect, bazându-se pe trei elemente: ignoranţa, incompetenţa şi incultura politică a cetăţenilor.
Dacă facem o scurtă incursiune în istoria „contemporană” a RM, vom vedea că tot ce ţine de instituţia preşedintelui s-a făcut pentru cineva sau împotriva cuiva. Mai ales în cazul înfiinţării preşedinţiei şi la modificarea regimului constituţional prin trecerea la republică parlamentară. Dacă în primul caz am avut de a face cu satisfacerea unui orgoliu personal, în cel de al doilea s-au luat măsuri pentru a potoli nişte pofte la fel de orgolioase. Cu toate acestea, au fost nişte reforme benefice care la timpul lor au însemnat un proces de emancipare a societăţii. Iar ceea ce ni se propune acum nu este altceva decât o încercare de a intra a doua oară în aceeaşi apă.
Să vedem ce mâncare de peşte mai e şi preşedinţia asta. Azi putem vorbi despre două sisteme de preşedinţie: americană (autentică) şi europeană (substitutivă). În fond, instituţia PREŞEDINTELUI nu este altceva decât o modalitate de substituire a monarhului, tata naţiunii. În mod normal, orice stat european poate exista şi funcţiona fără preşedinte. Lucrurile stau altfel în cazul SUA care a inventat aceasta instituţie fiindcă nu avea intenția de a constitui o nouă dinastie regală, după obţinerea independenţei, iar preşedintele este şi şeful executivului. Astfel, doar în cazul SUA punem vorbi despre preşedinţie ca despre un element de bază al statului. Dacă ne întoarcem în Europa, vom vedea că preşedintele se alege, prin vot universal, cu precădere în fostele state comuniste. Strict statistic, în UE preşedintele este ales prin vot direct în 11 state, dar doar 4 din ele fac parte din „vechea Europă”, restul sunt foste socialiste. Dacă pentru aceste state alegerea preşedintelui este un element important al emancipării naţionale şi o dovadă a independenţei, atunci în cazul „vechii Europe” nu este altceva decât un complex faţă de foştii monarhi, iar în cazul Franţei putem vorbi şi despre complexul Charles de Gaulles. Dacă luăm cele mai importante trei ţări europene cu regimuri semi-prezidențiale - Franţa, Polonia şi România - vom vedea că toate au deficienţe în stabilirea unei relaţii eficiente şi funcţionale dintre Preşedinte şi guvern. Excepţie sunt doar perioadele când nu avem coabitare politică.
Având în vedere cele expuse, care ar fi beneficiul societăţii de pe urma alegerii preşedintelui prin vot universal? Iar fiindcă iniţiatorii ne vorbesc despre o răspundere personală sau de altă natură a preşedintelui fată de cetăţeni în cazul republicii semi-prezidenţiale, ași dori să văd şi eu câteva exemple de pe timpul lui Snegur şi Licinskii. Sau să ne explice cum va arăta răspunderea preşedintelui în faţa cetăţenilor la sfârşitul mandatului petrecut alături de un guvern cu un program de guvernare diferit sau chiar ostil? În acelaşi timp, aşi dori să văd si o analiză comparativă dintre funcţionalitatea şi avantajul sistemelor din Franţa, Polonia şi România în comparaţie cu Germania, Portugalia şi Italia, de exemplu. În acelaşi context aşi dori să atrag atenţia asupra faptului, că deşi, în majoritatea statelor republici preşedintele este ales direct, de facto, având în vedere prerogativele preşedinţilor, ele sunt republici parlamentare.
Sunt nişte întrebări simple, dar mă îndoiesc, că susţinătorii referendumului ne vor bucura cu răspunsuri pe măsură. Din păcate, deocamdată, urmărind susţinătorii referendumului, mă conving, că acesta este folosit exclusiv în calitate de armă politică împotriva comuniştilor şi nu ca o soluţie pentru o mai bună guvernare. De aceea, cred că boicotarea masivă a referendumului va fi o dovadă de emancipare a societăţii, iar cetăţenii vor demonstra că nu sunt carne de tun pentru războaie politice.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Vizualizări: 