Cu ce ne ajută să fim ceea ce nu suntem ?

Încă de pe timpul ocupaţiei sovietice pentru a ne menţine obedienţa faţă de ocupanţi au fost inventate câteva mituri care să ne suscite orgoliile şi să ne sustragă atenţia de la realităţile de atunci. Cele mai răspândite şi „apreciate” de noi erau cele despre hărnicie, ospitalitate, bunăvoinţă ş.a.m.d. După prăbuşirea imperiului, sistemul de propagandă cu ajutorul noilor lideri locali a promovat cu insistenţă un nou mit numit, toleranţa. Acesta a apărut în momentul când avântul renaşterii naţionale şi a conştientizării originii noastre a atins cote maxime. Anume atunci s-a adoptat legea despre cetăţenie în varianta zero, iar legislaţia lingvistică a devenit cea mai mare frână în calea derusificării şi românizării republicii. Apoi acest mit a început să fie folosit ca o formă de autosugestie prin care încercam noi înşine să ne convingem că suntem toleranţi. Toleranţi faţă de ruşi, evident, fiindcă în lumea de azi poţi fi cum vrei dar nu ai voie să fii intolerant faţă de ruşi. Ruşii ştiu că noi nu-i iubim şi chiar îi urâm pentru tot ce ne-au făcut şi continuă să ne facă, de aceia ei continuă să menţină în conştiinţa colectivă acest mit. Astfel ei doresc ca noi să ne simţim permanent vinovaţi în faţa lor, şi aşa va fi până nu vom recunoaşte că noi nu suntem toleranţi, că noi suntem pur şi simplu obedienţi şi laşi. Toţi ştiu că pe la spate îi înjurăm şi le dorim să crape, iar cu rusul în faţă ne transformăm în preş numai bun de şters picioarele. O dovadă este şi admiraţia noastră pentru baltici şi ceceni. O admiraţie tâmpă prin care ne bucurăm că măcar alţii li se opun. În acelaşi timp ruşilor le e frică să recunoaştem lipsa noastră de toleranţă faţă de ei, fiindcă  anume aceasta le-a permis aceloraşi baltici să-şi obţină adevărata libertate. Cercul s-a închis.
Mitul e o minciună. Minciuna naşte frică iar frica naşte violenţă. Se mai zice că suntem şi paşnici.

Cu ministrul la Gazprom

Azi am citit un interviu mic dat de un ministru "mare" despre negocierile cu Gazpromul. În acest micro interviu cel mai "competent" ministru al guvernului nostru a produs trei gogomănii mai mari ca șeful său de partid.Acesta a scăldat-o în două ape, pur românește. În primul rând, ministrul a insinuat că Gazpromul ar fi făcut "investiții" în RM. Azi chiar şi copii care îl așteaptă pe Moş Crăciun nu cred în astfel de basme. Toată lumea ştie că "investițiile" rușilor în Moldova Gaz se reduc la transformarea "datoriilor" în acțiuni. Apropo, unde a dispărut comisia parlamentară însărcinată să verifice "biografia" Moldova Gaz?
În al doilea rând, ministrul a făcut o piruetă în stil centrist, prin care a dat de înțeles că acordurile semnate cu UE vor fi implementate în măsura în care nu vor afecta interesele rusești în RM. Iarăși s-a invocat protejarea "investiţiior", deși implementarea pachetelor "energetice" nu afectează în niciun fel acestea. Implementarea lor va elimina controlul rusesc total asupra sectorului energetic modovenesc. Dl ministru or o face pe prostul ori nu cunoaște esenţa tratatelor semnate. Cred că europenii se crucesc citind astfel de interviuri.
Şi cea mai mare gogomănie, citez" noi nu contrapunem interesele UE şi ale Rusiei". Cine te întreabă ce faci şi cui îi pasă de asta? Să pui semnul egalității între UE şi ruşi la capitolul interese este o lipsă totală de bun simț, în situația în care,UE ne ţine de mână ca să nu cădem în prăpastie în timp ce Rusia ne trage de picioare. Am impresia că pentru ministru pantofii sunt mai scumpi ca viața.

Умом Россию не понять

Unimedia a transmis o ştire „Mişcarea "Solidaritatea" va organiza un protest pe 10 decembrie, dar mitingul este autorizat doar pentru 300 de manifestanţi, în timp ce pe reţelele de socializare şi-au anunţat participarea peste 5 mii. ”

Ingenioasă metodă de respectare a dreptului la libera exprimare. Să înţeleg că primăria trimite angajaţi care se ocupă cu numărarea protestatarilor? Sau poate organizatorii vând bilete de participare la miting? Nu înţeleg cum de până acum nimeni nu a început o afacere profitabilă cu organizarea protestelor? Spre exemplu să iei în chirie mai multe spaţii în oraş pe care să le subînchiriezi în dependenţă de numărul autorizat de participanţi. La noi aşa fac cu nunţile. Guvernul ar putea adopta o hotărâre prin care să reglementeze acest domeniu. De exemplu, ar putea stabili numărul participanţilor în dependenţă de tematică sau de ziua săptămânii. Dacă e zi lucrătoare să fie mai puţini pentru a asigura buna funcţionare a economiei.

Tot în Rusia există un grup de protestatari care organizează manifestaţii în fiecare dată de 31 a lunii făcând aluzie la încălcarea art. 31 din constituţia lor. Aceşti protestatari sunt în permanenţă maltrataţi şi amendaţi de poliţie pe motiv că autorităţile nu au autorizat mitingul. Eu cred că acest caz ar putea sta la baza unei condamnări a guvernului rus pentru acte de tortură în masă împotriva propriilor cetăţeni. Deşi guvernul rus ştie că de fiecare dată pe 31 a lunii respective un grup de cetăţeni va fi supus relelor tratamente şi umilinţei publice pentru atitudinea sa, el nu întreprinde nimic de parcă ar savura aceste acte de violenţă. Şi când te gândeşti că el poate asigura liniştea şi protecţia acelor cetăţeni printr-un simplu gest uman, prin simpla schimbare a numărului acelui articol.

Русский гамбит

Vreo două săptămâni în urmă un grup de tineri şaşlâcari a lansat o pagină pe Facebook prin care ne anunţau că nu mai vor voturi ci doar carne. Pagina în cauză a fost lansată în limba celor mai spumoase înjurături, dar ca să nu bată la ochi originea inspiraţiei, aceasta a fost camuflată cu latiniţă. Cum se poartă mai nou pe la noi această gaşcă a produs o „soluţie” pe post de revoluţie. Ei au depistat răul absolut în persoana partidelor şi au găsit şi antidotul, nu mai mergem la vot, doar la şaşlâc. Geniala idee a apărut imediat ce a fost dejucat planul lui Dodon Quijote de Moskva. Astfel a fost dat startul campaniei de oficializare şi regrupare a coloanei a cincea ruseşti din republică. Aceasta se va face, evident, prin inocularea ideii de oferire a „soluţiei” miraculoase, care ne va salva de toate relele. Faptul că Dodon este un proiect sută la sută rusesc nu-l contestă nici acesta. Am atras atenţia cu altă ocazie că Dodon a forţat comuniştii să-i dea carnet de partid. Știau ei ce ştiau de pe atunci. Problema lor a constat în faptul că având acelaşi sponsor nu puteau să-l supere şi au sperat că partidul va fi mai tare ca Dodon. Dodon la rândul său avea nevoie de o tribună politică vizibilă pentru lansare. Al doilea pas a fost participarea în competiţia pentru primărie. Astfel, Dodon s-a situat atât de asupra partidului cât şi în afara lui în acelaşi timp. Ieşirea din partid a fost o chestie de motiv şi nu de timp. Era imperios necesar ca „soluţia” să ofere o „soluţie”. Un fel de Blitzkrieg politic. Şi totul părea atât de bine pus la punct. Chiar şi mâna „doamnei” a fost pupată. Dar când era să şie ghini, iată că şi Ghimpu vine. Chiar nu înţeleg ce a fost în capul colegilor de alianţă în cazul dat? Acum, când ulciorul nu a reuşit să ajungă la apă nici măcar o dată, au început să bată şaua electorală ca să înţeleagă şi iapa electoratului cum trebuie să pască în ziua scrutinului. Între timp, „băieţii buni” pregătesc alternativele pentru poporul „dezamăgit” de democraţie. Dodon şi-a tras o nouă gagică politică pe care s-a şi apucat s-o fardeze în cel mai democratic partid. Vezi doamne, va fi partidul cu cel mai democratic ales preşedinte. În realitate se împarte pielea ursului comunist. Cred că aţi observat cu câtă uşurinţă fosta „speranţă” a „reformării şi europenizării” partidului comunist a îmbrăţişat discursul bădăran, violent şi antiromânesc al lui Voronin? Cum am menţionat mai sus, Dodon are de gând să formeze o nouă grupare în care să atragă nu doar elementele proruseşti şi antiromâneşti dar şi pe cele ruseşti şi „antimoldoveneşti”. Localele din vară au arătat că nu mai e loc pe eșichier pentru cei nehotărâţi. Ori, ori. Astfel a fost eliminat „centrismul”. Dacă cu aripa rusească totul e clar. Atunci a doua componentă rămâne o necunoscută, fiindcă se ştie că electoratul antiromânesc comunist nu e neapărat şi unul filorus. Va dori el oare să renunţe la „statalitate” de dragul unei gubernii? Şi dacă nu, ce va face?
La ziua de azi Kremlinul a sacrificat deja trei pioni. Comuniştii, pediştii şi actuala gaşcă de la Tiraspol. Dacă comuniştii şi smirnoviştii nu mai au scăpare, atunci PD-ul are o şansă unică de a renaşte ca pasărea Phonex din propria cenuşă. Încă de la constituirea RM s-a vorbit în diferite rânduri şi cu diferite ocazii că cea mai mare problemă politică a Republicii Moldova este lipsa stângii NAŢIONALE. Acum, PD-ul poate fructifica această oportunitate de a deveni un partid nu doar autentic de stânga dar şi naţional. Cred cu tărie că electoratul comunist naţionalist poate fi convins că stânga nu trebuie să fie neapărat şi rusă. Recunoscând originile noastre româneşti şi renunţând la complexul de inferioritate faţă de electoratul rusesc PD-ul va avea de câştigat enorm. Spre el se va îndrepta o parte din electoratul care votează partidele de dreapta datorită poziţiei lor în problema naţională şi în al doilea rând va putea atrage şi o parte din electoratul alolingv cultivat care ştie şi acceptă originea românească a RM.
În paralel prin vizita lui Lavrov Moscova a dat clar de înţeles care sunt „partenerii” de dialog din republică. Vă amintesc că el nu s-a întâlnit cu Ghimpu, liderul unui partid aflat la guvernare. Adevărata mobilizare va începe după „prezidenţialele” separatiştilor când înlăturarea lui Smirnov fa fi formalizată. Odată cu înlăturarea lui Smirnov nu vor mai exista obstacole în faţa alegerilor parlamentare anticipate, fiindcă „Moldova, ai SOLUŢIE!’’. Dodon în fruntea coloanei a cincea ruseşti va fi prezentat drept adevăratul salvator şi UNICA SOLUŢIE pentru republică. Iar că să demonstreze acest lucru prin fapte, noua administraţie separatistă va accepta desfășurarea campaniei electorale şi a alegerilor şi în teritoriile ocupate. Cum se va vota acolo e clar.
Dar TU, eşti gata să votezi împotriva „reîntregirii” ţării?

Soluţii de creat probleme

După o perioadă mai lungă de meditaţie, Dodon a hotărât să-şi ia biletul cu destinaţia - anonimatul politic. Născut talent şi mort speranţă, Dodon a aprins pentru o clipă flacăra de la capătul tunelului ca s-o stingă imediat ce şi-a aprins ţigara. Oportunist de carieră, Dodon nu a ezitat să părăsească corabia naufragiată a pcrm-ului, dar fiind laş după natura şi-a păstrat biletul. Laşitatea lui Dodon s-a manifestat în două cazuri. Primul, că nu a renunţat la calitatea de membru de partid şi al doilea că toată retorica despre depăşirea crizei politice a servit doar pentru justificarea părăsirii fracţiunii comuniste şi nu a fost generată de o adevărată intenţie sinceră în acest sens. Laudele aduse lui Voronin şi refuzul de a vota candidatul alianţei ne arată că lui Dodon în continuare îi este frică de Voronin. Dodon a avut „curajul” de al „supăra” pe bolşevic doar până la o limită. Prin comportamentul său, Dodon parcă dozează această supărare. Azi am aflat că Stepaniuc i-a transmis lui Dodon grebla sa, ca să aibă pe ce călca noul „salvator al naţiunii”.
În acelaşi timp, în republică s-a declanşat o adevărată nebunie. Sunt şocat să văd cu câtă seriozitate se discută pe toate canalele tv şi radio despre candidatul la Preşedinţie Zina Carabina. În ce ţară am ajuns să trăim dacă o mediocritate docilă ca Greceanîi a ajuns să fie luată în serios pentru o astfel de funcţie. Îmi amintesc cum în 2009 fiind întrebată de un reporter dacă este de acord să candideze pentru funcţia de Preşedinte, a zis: „Să vedem ce va hotărî partidul?”. Acum că partidul nu mai este, cine va hotărî pentru dna „preşedinte”? Sau poate îl facem pe Dodon regent? Dar cât fac declaraţiile marelui patriot liberal şi politician amator Ion Hadârcă, care a zis că Greceanîi poate fi votată, dacă devine membru PD? De râdea tot studioul. Cât de mediocru trebuie să fii ca să reduci totul la „recuperarea” funcţiei de Preşedinte al Parlamentului? Cu aşa lider de partid şi fracţiune parlamentară nu mă mir că PL-ul fuge de alegeri ca dracul de tămâie.
O altă mostră de mediocritate şi laşitate a fost servită de deputaţii PL-işti Munteanu şi Guţu care au venit cu o iniţiativă de a da amendă pentru „nerespectarea legislaţiei lingvistice în materialele publicitare”. Ca să vezi ce grijă pentru limba română, în loc să vină cu propunerea de a interzice publicitatea în alte limbi. Iată prin astfel de iniţiative şi tertipuri se mimează promovarea interesului naţional. Dar dacă să ne întoarcem la inițiativa în cauză, ea ar avea mai mult sens și efect dacă prevedea amenzi, cât mai mari posibil, pentu greșelile ortografice și de exprimare comise în variantele românești.

Dezintegrarea matrioşcii

„Ce bine-mi pare că ai luat ţeapă”, spune un vechi proverb românesc şi „За шо баролись, на то и напоролись ”, zice altul, rusesc. Între acestea două trăieşte azi matuşka Rusia. Am ajuns şi noi să vedem cum regimurile plodite, după chipul şi asemănarea sa, se răzvrătesc. Avem şi noi unul pe teritoriul republicii. De câte ori li se spunea ruşilor să înceteze susţinerea regimului Smirnov, ni se reproşa că aceasta este voia „poporului transnistrean” şi ei nu au nicio treabă cu asta. Vezi Doamne, prezidentul Smirnov a fost ales democratic şi trebuie băgat în seamă. Dar ca să vezi, minune. De ceva vreme Smirnov nu mai este prezidentul ales „democratic” de iubitul „popor transnistrean”. Mai mult ca atât, a devenit o adevărată pacoste. Acum nu mai contează voia „liber exprimată” a alegătorului transnistrean. Acum sunt uitate văicărelile despre „independenţa” rmn-lui şi imposibilitatea de a influenţa politica acesteia. Acum se dau indicaţii directe cine trebuie să fie votat şi cine nu are voie măcar să participe la alegeri. Exact cum îi stă bine unui stat democratic, care „urăşte” dublele standarde şi luptă pentru libertate şi democraţie ca urss-ul pentru pace, pe timpuri. Acum indiferent de rezultatul „scrutinului prezidenţial” Rusia se va alege cu o durere de cap. Dacă rămâne Smirnov, va trebui să decidă dacă mai susţine, în continuare, regimul acestuia? Şi cum va fi tratată „voinţa” poporului? Şi nu în cele din urmă, ce indicaţii va primi Gazpromul? Iar dacă învinge Kaminski, va mai putea oare invoca Kremlinul imposibilitatea de a influența noua administraţie? În speţă mă refer la evacuarea muniţiilor şi a trupelor ruse. Se va schimba „poziţia oficială” a Tiraspolului în problema reintegrării, şi dacă nu la ce bun acest „război”? O altă matrioşkă, implantată în Gruzia, dă semne de nemulţumire. Deunăzi am citit că „opoziţia” din Osetia de Sud a „descoperit” că nu există democraţie şi nu se respectă constituţia regiunii. Dacă-i aşa, unica soluţie este întoarcerea la situaţia de până la ocupaţia din 2008. Din câte îmi amintesc, până atunci nu existau aşa probleme. Dacă stai să te gândeşti, atunci vezi că matrioşka este, cu adevărat, cea mai fidelă întruchipare a Rusiei. Va putea supravieţui Rusia fără matrioşkă?

Gluma oficiala europeana

Paradisul european: Esti invitat la un pranz oficial. Esti intampinat de un englez, bucatarul e francez, un italian se ocupa de buna dispozitie a mesenilor, in timp ce de intreaga organizare s-a ocupat un neamt.
Iadul european: Esti invitat la un pranz oficial. Esti intampinat de un francez, mancarea a gatit-o un englez, de buna dispozitie se ocupa un neamt, dar nu te speria inca – totul a fost organizat de un italian.
Un belgian a propus ca aceasta sa devina Gluma Oficiala Europeana, pe care s-o invete la scoala toti copiii. Gluma va imbunatati relatiile dintre popoare, va stimula autoironia si cunoasterea interculturala.
Consiliul European s-a intrunit pentru a lua o decizie: va fi gluma oficiala sau nu?
Reprezentantul britanic a anuntat, cu o figura foarte serioasa si fara a-si misca buzele, ca gluma este de-a dreptul colosala.
Cel francez a protestat, deoarece Franta a fost descrisa intr-o maniera negativa. A explicat ca o gluma nu poate fi buna dacaeste la adresa francezilor.
Polonia a protestat, de asemenea, deoarece nu este prezenta in gluma.
Luxemburgul a intrebat cine va detine drepturile de autor asupra glumei.
Suedezul n-a scos o vorba, dar s-a uitat la toti cu un zambet stramb.
Danemarca a intrebat unde este referinta sexuala explicita. Daca este o gluma, ar trebui sa contina una, nu-i asa?
Olanda n-a inteles gluma, iar Portugalia n-a inteles ce este o “gluma”. Este un concept nou?
Spania a explicat ca gluma este amuzanta doar daca stii ca pranzul a fost programat la ora 13, cand de obicei se ia micul dejun.
Grecia s-a plans ca n-a fost anuntata despre pranz si a ratat astfel ocazia unei mese gratuite.
Romania a intrebat ce este un “pranz”.
Lituania si Letonia s-au plans ca traducerile lor au fost inversate, ceea ce este inacceptabil, desi se intampla tot timpul.
Slovenia le-a spus ca n-a primit deloc traducere, dar nu face caz.
Slovacia a spus ca, din moment ce in gluma nu apar o ratusca si un instalator, inseamna ca traducerea este gresita.Reprezentantul britanic a spus ca si povestea cu ratusca si instalatorul pare foarte amuzanta.
Ungaria a anuntat ca n-a terminat de citit traducerea de 120 de pagini in maghiara.
Apoi, reprezentantul Belgiei a intrebat daca belgianul care a propus gluma este vorbitor de flamanda sau de franceza. Deoarece, intr-unul din cazuri va sprijini cu certitudine un compatriot, dar in celalalt caz va trebui sa refuze, indiferent de calitatea glumei.
In inchiderea lucrarilor, reprezentantul Germaniei a anuntat ca a fost placuta dezbaterea de aici, de la Bruxelles , dar ca acum trebuie sa ia toti trenul si sa mearga la Strasbourg pentru a lua decizia. A cerut ca unul dintre cei prezenti sa-l trezeasca pe italian, ca sa nu piarda trenul si sa se poata intoarce la Bruxelles pentru a anunta decizia.
“Care decizie?”, a intrebat reprezentantul Irlandei. Si toti au fost de acord ca este timpul pentru o cafea.
Bulgarii, ca deobicei, n-au inteles nimic.

Mulţumesc dl Românul de pe forumul Voxpublica pentru această "glumă".

Demiterea lui Lupu nu este doar imperios necesară, dar şi benefică.

Odată cu demiterea lui Lupu lumea va fi cu doi copii mai fericiţi, fiindcă unul va deveni preşedinte de parlament, iar altul îşi va vedea visul de a deveni preşedinte, chiar şi interimar, împlinit.
Odată cu demiterea lui Lupu, în sfârşit, se vor limpezi apele şi vom afla cine e în opoziţie şi cine la guvernare.
Odată cu demiterea lui Lupu, vom afla, definitiv, dacă alianţa există. Eu cred că actualele componente ale alianţei se comportă ca sinucigaşii, care sunt tentaţi să încerce gustul morţii crezând că până la urmă totul se va termina cu bine şi cineva îi va salva. Odată cu demiterea lui Lupu va trebui de ales alt preşedinte şi abia atunci ei vor reveni cu picioarele pe pământ. De aceea, doar demiterea lui Lupu poate reseta alianţa.
Doar demiterea lui Lupu va spulbera definitiv mitul revenirii comuniştilor la guvernare. Comuniştii pot vota demiterea lui Lupu, dar nu vor putea vota un nou preşedinte de parlament. Nu poţi alege un preşedinte de parlament o persoană de compromis. Dacă comuniştii au avantajul de a nu susţine propunerea de demitere a lui Lupu, atunci PLD-ul are ghinionul obligaţiei de a iniţia procedura de demitere. De asemenea, PLD-ul are ghinionul de a nu avea soluţia altei candidaturi care să fie votată fără comunişti. Dar PLD-ul are şi un beneficiu din demiterea lui Lupu. El poate demonstra că speculaţiile cu privire la noua majoritate parlamentară sunt doar nişte răutăţi ale colegilor de alianţă. Eu cred că aceasta este un motiv suficient de a iniţia procedura de demitere a lui Lupu.
Atunci vom vedea cine ţine cu ursul?

Cu cât e mai scump liceul, cu atât sunt mai nesimţiţi părinţii.

Azi a trebuit din nou să trec pe lângă liceul Prometeu de pe str. Sciusev şi ca de obicei, ultimul timp, în preajma lui se formase un ambuteiaj. Dacă alte dăţi se crea impresia unor motive obiective, de tipul unui troleibuz defect, azi am avut posibilitatea de a vedea adevărata cauză. Limuzinele venite după liceeni parcate, cu tupeu, de-a curmezişul străzii. Aceşti părinţi, nu ştiu de ce, consideră că dacă îşi permit să dea odraslele la acest liceu, au tot dreptul să nesocotească regulile de circulaţie şi a bunului simţ. Culmea ironiei este că vizavi se află stadionul Dinamo, care e plin de poliţişti, dar de… , au şi ei copii.
Credeţi, cumva, că nesimţirea se opreşte la poarta liceului?

Salvaţi-l pe Chirtoacă

Sunt un novice în ale facebook-ului şi nu cunosc toate instrumentele. Azi, am încercat să devin prieten cu primarul Dorin Chirtoacă. Dar, spre marea mea surprindere s-a dovedit a fi o misiune imposibilă. Pe pagina „personală” a primarului lipseşte butonul „Adaugă prieten”. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu pagina PL-ului şi a celorlalţi membri din politbiuroul liberal. Atunci m-am întrebat, dacă le e frică de prieteni necunoscuţi, de ce au apărut în cartea feţelor? Tot eu am inventat şi răspunsul. Cred că de vină e traducerea moto – moto a denumirii engleze. Sau poate s-au condus de proverbul „Ochii care nu se văd se uită” ?
Sincer să fiu, m-am simţit umilit. Parcă aş fi o maimuţă căreia i se arată o banană de după sticlă. Doamne, se gândesc liderii liberali, ce ne mai iubeşte poporul. Uite cum se aruncă pe sticla facebook-ului nostru după banana Chirtoacă. Nu cred că acest lucru e un secret pentru dl primar, dar continui să cred că e totuşi diferit şi nu îi este frică de prieteni necunoscuţi. De aceea, cer ca Dorin Chirtoacă să fie eliberat din acest acvariu.
Cine e de acord cu mine este invitat în grupul SALVAŢI-L PE CHIRTOACĂ.

Fereştete de darurile ruşilor mai ceva ca de cele greceşti.

Parteneriatul strategic există.
Ca răspuns la gestul inamical al României de publicare a manualelor de Istorie a Românilor, Federaţia Rusă a hotărât să repare paguba cauzată prin oferirea unui lot de 5 milioane de exemplare a istoriei urss ediţia 1937.

Şi în acest an,Marea Beţie Naţională va fi doar o „băută”

Profanarea sărbătorilor naţionale a devenit, deja, un lucru normal pentru oficialităţile de la Chişinău. Sărbătorirea cu mare zel sau ignorarea unora din ele, în curând, se vor decide de congresele partidelor sau chiar vor fi incluse în programele electorale. Startul acestei „tradiţii” a fost dat de comunişti şi continuat „cu succes” de către democraţi. Chiar dacă ignori unele sărbători, însăşi existenţa lor dăunează cauzei partidului şi atunci, dacă nu ai curaj să le anulezi le rebotezi sau le diluezi efectul „negativ” prin crearea unor noi şi „corecte”. Văzând, că spălatul ideologic pe creier nu dă rezultate dorite, comuniştii, au decis să-l accentueze cu un adaos mai consistent de alcool. Astfel a apărut Marea Beţie Naţională (MBN), cunoscută în popor ca Sărbătoarea Vinului. Îmi amintesc titlurile nimicitoare, din ziarele opoziţiei din acel an, la adresa noii sărbători, dar electoratului i-a plăcut. Şi cu fiecare an îi plăcea tot mai mult. Liderii actualei guvernări au avut aceiași atitudine negativă şi chiar au promis să anuleze acest „dezmăţ” public. Dar ca să vezi, carul nu s-a urnit din loc, doar că a fost dosit puţin. După câteva guvernări scurte, oficialităţile au înţeles că, cu electoratul turmentat, nu te pui. Mai ales dacă ai alegeri anticipate fiecare an şi au hotărât să-i redea MBN-ului „strălucirea” de altă dată. Dar ca să vezi ce ghinion. „Când era să şie ghini, iată că şi rusul vine”, cum zic moldovenii. Doar doar, s-a decis revenirea „sărbătorii” pe scena principală a ţării, că ruşii au hotărât să-l trimită în vizită „canonică” pe Patriarhul Kiril. Şi dacă la început, Preafericitul avea planuri să se primble şi prin republică, acum, a hotărât să stea doar în capitală. Şi deoarece ruşii sunt sensibili la sărbătorile noastre naţionale, autorităţile au hotărât să nu supere moșneagul, căci are sănătatea şubredă, şi să „dosească” puţin MBN-ul nostru drag. Astfel, Rusia a dat o nouă lovitură electorală guvernării democratice în vederea viitoarelor alegeri parlamentare anticipate, fiindcă electoratul are memorie bună la beţie. Asta vor spune cârcotaşii patrioţi, obsedaţi de teoria conspiraţiei.
Nu cred niciunui cuvânt scris mai sus. Realitatea e cu mult mai simplă. Pur şi simplu, Patriarhul aşa de tare s-a săturat de vinul nostru prost, făcut special pentru ruşi, că a zis că dacă şi la Chişinău va trebui să-l bea, mai bine nu vine.
Acum unica scăpare a guvernării democratice este Vladâca, care va trebui să transforme apa în vin ca să vadă electoratul că nu a pierdut nimic.
Amin.

Lăsaţi-l în pace pe Tkaciuk!

Puţine persoane pot concura cu Tkaciuk la capitolul reputaţiei negative. În ultimii ani, doar Plaho a reuşit să „ţină” pasul. Să nu credeţi că am uitat de Voronin, pur şi simplu dânsul, spre deosebire de primii doi, a acţionat la vedere. Toţi au auzit despre puterile magice atribuite lui Tkaciuk. Tkaciuk a făcut asta, a dres ceea, l-a dat afară pe acela şi aşa mai departe. Chiar a fost „înnobilat” cu mai multe titluri „eminenţa cenuşie” sau „omul din spatele tuturor relelor” sau „Mazarin de Moldova”. Posibil că a avut un cuvânt de spus în politica statului în perioada când a fost consilier prezidenţial, dar în rest, am impresia că numele său se pomenea mai mult pentru a justifica şi a camufla insuccesele şi neputinţa unora. Această bănuială a fost confirmată de însuşi Voronin, care printr-o singură remarcă a desfiinţat acest mit, doar că nimeni nu a avut interesul de a observa acest lucru. Atunci, Voronin, fiind întrebat despre posibilul succesor la conducerea partidului a menţionat că în nici un caz nu poate fi vorba despre Tkaciuk. Aşa dar cine este „atotputernicul” şi emblematicul Tkaciuk? Eu l-aş asimila cu un orfan adoptat, căruia permanent i se dă de înţeles că face parte din familie doar formal. Este unicul membru de partid, din lume, care nu are nicio şansă, nici măcar teoretică, să ajungă liderul acestuia. Dacă unii se învrednicesc de monumente în timpul vieţii, atunci Mark s-a ales, de pe acum, cu un coşciug şi o cruce, în sens politic, desigur. Ce putere şi influenţă poate avea un politician cu un astfel de stigmat? Sau credeţi că declaraţia lui Voronin a fost o noutate pentru activiştii de partid? Nu-mi aminteam despre acest lucru, dacă nu se umplea spaţiul informaţional de noua „bătălie” a „titanilor”, „balaurul” Tkaciuk versus „porumbelul păcii” Dodon. Dar să revenim la ale noastre. Voronin nu a binevoit să deschidă parantezele convingerii sale, dar noi le putem intui cu destulă uşurinţă. Şi aici intervine ironia sorţii. Tkaciuk, de atâţia ani serveşte cauza acestui partid, care s-a autoproclamat drept unicul apărător al drepturilor minorităţilor, şi a ajuns să fie marginalizat anume din cauza că face parte din acest grup. Comuniştii, au promovat în demnităţi publice o mulţime de alolingvi fără a considera că aceştea vor ştirbi din imaginea partidului. Acum însă, ei consideră că societatea noastră „polietnică” şi „multiculturală”, clădită cu migală timp de 10 ani, nu va suporta un astfel de gest din partea pcrm-ului. Fără să vrea, prin replica dată,Voronin, nu doar l-a desființat pe Tkaciuk ca politician, dar a recunoscut că Comuniştilor în continuare le este frică de electoratului național, iar alolingvii nu vor depăşi statutul de ostatici electorali . Nici la Tkaciuk sângele apă nu se face.

Idei naţionale! Trei la leu!

Odată cu prăbuşirea regimului comunist şi năvălirea „dezmăţului democratic”, tot mai multă lume pare obosită de atâta pluralism şi dezbateri publice. Altfel nu pot înţelege abnegaţia cu care cei mai telegenici comentatori şi politicieni încearcă să ne vândă câte o idee naţională. Permanent ni se invocă „haosul din societate” de care a „obosit” populaţia atât de tare şi prin urmare, dacă vrem „ordine” e nevoie de o idee naţională.
Cea mai populară idee naţională, este integrarea europeană. Vezi doamne, toţi vor în Europa şi aceasta va consolida societatea. Dar cum poate fi consolidată, în baza acestei idei, o societate în care 60% din cetăţeni regretă dispariţia imperiului sovietic? O societate în care cele mai populare personaje politice sunt liderii regimului autoritar rusesc? Unicul argument în susţinerea coeziunii sociale este intenţia de integrare exprimată în sondaje, dar cât de conştienţi sunt cetăţenii noştri când susţin integrarea europeană? Aici e cheia. Cunosc oare cetăţenii noştri „eurofili” care sunt costurile integrării europene, şi sunt ei gata să le suporte? Cine din clasa noastră politică şi-a pus drept scop strategic, familiarizarea cetăţenilor cu acest aspect al integrării? Nimeni. Şi nici nu o vor face vreo dată. Vă dau un singur motiv. Una din numeroasele condiţii pentru integrare va fi retrocedarea bunurilor,expropriate de regimul de ocupaţie sovietic, sau compensării valorii acestora foştilor proprietari şi urmaşilor lor. Cine îşi va asuma implementarea acestei condiţii? Nimeni. Prietenii ştiu de ce.
Altă găselniţă naţională ar fi „reîntregirea ţării”. Ea face parte din seria, în pat cu inamicul. Nu ştiu de ce, în RM se crede că toţi locuitorii de pe malul drept al Nistrului consideră starea de ocuparea a teritoriilor din Est drept ceva rău. Ţin să vă amintesc că unul din „motivele oficiale” ale acestei ocupaţii este iminenţa unirii RM cu România. Acest „pericol” este în permanenţă scos în faţă de coloana a cincea rusească din republică. La moment, ocupaţia teritoriilor din Est este
„garanţia” evitării acestui „pericol”. Vă daţi seama ce „garanţii şi condiţii” vor fi cerute pentru ca „pericolul” să nu mai existe nici după „reunificare”? Presupun că una din condiţii ar putea fi ratificarea de către parlamentul României a pactului Ribbentrop- Molotov. Mai aveţi chef de reunificare?
Cea mai proaspătă idee naţională este evitarea alegerilor parlamentare anticipate, cu orice preţ. Nu pot să nu atrag atenţia că această idee este promovată cu insistenţă de un partid ce ne-a promis cândva, Europa. Cum să defineşti o ţară, care se pretinde a fi de vocaţie europeană, dar consideră ca fiind un „dezastru” elementul de bază al democraţiei, alegerile parlamentare? După 20 de ani de democraţie fie şi originală (eu, îi zic instituţionalizată), nici societatea civilă şi cu atât mai mult clasa politică din republică încă n-au înţeles că într-o societate democratică doar alegerile sunt soluţia tuturor problemelor, mai ales a celor politice. Din păcate, Dumnezeu, ne-a dat independenţă, dar minte nu.
Cu siguranţă veţi putea găsi mai multe idei naţionale în piaţă. Unele din ele nici nu ştiu că sunt naţionale. Cel mai deranjant în această afacere este faptul că aceste idei sunt lansate şi promovate nu de dragul oamenilor, ci de dragul scorului electoral. Fiindcă avem o republică plină de integratori şi reîntregitori.
Nu ştiu de unde a venit această noţiune, dar eu îmi amintesc de o singură idee naţională pusă în practică, construirea comunismului. Până la urmă această idee va fi găsită, cred, dar ce facem să n-o pierdem? Eu propun s-o punem în noua constituţie, alături de neutralitate.

„Moldova”, vezi că ai şi Republică

Felicit toată lumea cu ocazia aniversării a 20-cea de la proclamarea Independenţei. Ca să nu supăr pe nimeni, nu voi specifica a cui independentă şi faţă de cine. La noi, ca de obicei, şi în această privinţă există o mare confuzie. Un lucru, totuşi, este cert, nici cetăţenii nici oficialităţile n-o au la inimă pe Republica. Atrageţi atenţia la campaniile patriotarde ale televiziunilor şi la discursul oficialităţilor şi veţi observa că unde nu te uiţi, „Moldova sus Moldova jos” şi tot aşa. Eu înţeleg, că patriotismul se umflă mai uşor în pene, când poţi să-l umpli cu toate victoriile şi mănăstirile lui Ştefan sau poveştile lui Creangă. Că e mai glorios să te tragi de la Traian şi Decebal decât de la Stalin şi Hitler. Că e mai înălţător când te rezemi cu capul de munţi în timp ce-ţi răcoreşti picioarele în valurile mării. Dar până la urmă tot suntem „forţaţi” să pronunţăm Republica Moldova, ca pe un blestem care „ştirbeşte” din „măreţia” Moldovei libere de Republică dar şi de românism. Nu ştiu dacă aţi observat, dar unicul care a scăpat de asocierea directă cu acea Moldovă, este Eminescu. Probabil că, românismul său este atât de pronunţat, încât „cătuşele” moldovenismului nu i-au putut fi puse. În mare măsură, anume din această cauză, Republica Moldova, care trebuia să fie o soluţie s-a dovedit a fi o problemă. Am urmărit manifestaţiile de ieri şi am fost încercat de un sentiment de mare tristeţe. Pe lângă maniera patetică şi provincială plină de ode kitschoase la adresa „Moldovei” şi a „neamului”, lucrul cel mai deranjant a fost senzaţia că obiectul sărbătorii nu era evenimentul obţinerii independenţei, în sine, ci faptul că am ajuns la a 20-cea aniversare. Reiese că sensul existenţei Republicii Moldova, este acumularea a cât mai multor aniversări. Evident, că cetăţenilor le este rezervat rolul de a asigura umplerea pieţei.
Noroc de artificii, au fost jos pălăria.

Dilema lui Chirtoacă, „locomotivă” sau „catâr”?

Deşi ne-a fost dat să trecem de la extaz la agonie, până la urmă, Dorin Chirtoacă ne-a adus o mare bucurie prin câştigarea celui de al doilea mandat de Primar General al mun. Chişinău. Succesul din 2011 se datorează îndrăznelii cu care a pornit Dorin la lupta politică din 2005. Decizia din acel an a schimbat radical viaţa noastă, fiindcă el a simţit că e timpul de a acţiona fără a aştepta permisiunea cuiva. Intuirea momentului, cel mai prielnic, pentru a acţiona este calitatea de bază a marilor politicieni şi conducători de oşti. Dar această trăsătură îţi asigură doar avantajul faţă de adversar, nu şi victoria. Datorită iscusinţei şi stoicismului cu care a rezistat „asediului” comunist, în primii doi ani de mandat, s-a propulsat în topul simpatiilor cetăţenilor şi astfel a devenit „locomotiva” PL-ului, care a reuşit să renască precum pasărea Phoenix. Dar, odată ce partidul s-a văzut cu sacii în căruţă, „locomotiva” a fost garată în depou. Odată cu instituirea guvernării democratice, Chirtoacă a fost dat la o parte pentru ca şeful să preia parada. Mai există şi opinia, conform căreia, Chirtoacă de bună voie s-a retras din lupta politică pentru a nu fi asociat cu imaginea proastă a alianţei. Să presupunem că aşa şi a fost pentru a obţine victoria în alegerile locale, dar din păcate, eu nu am observat ca lucrurile să se fi schimbat după 19 iunie. Şi aceasta e o mare problemă. Să mă explic de ce.
Cu toţii cunoaştem că, partidele stau prost de tot la capitolul imagine şi credibilitate în viziunea cetăţenilor. Iar PL-ul este unicul partid, care are un lider capabil să schimbe nu doar percepţia dată, dar şi starea lucrurilor. Dorin Chirtoacă la ziua de azi, este unicul politician căruia nu ai ce să-i reproşezi din punct de vedere politic şi, mai mult ca atât, este unica persoană de la care se aşteaptă această schimbare. De aceea, Dorin are o responsabilitate enormă, spre deosebire de alţii, şi nu atât faţă de partid cât faţă de societate. Cu toţii cunoaştem mecanismele deficiente prin care se constituie şi funcţionează partidele noastre, din păcate, inclusiv cele democratice. Autoritarismul şi lipsa democraţiei autentice din interiorul acestora riscă să distrugă şi sistemul democratic în sine. Cazul PLD-ului este foarte grăitor şi îngrijorător tot odată. Chirtoacă a reuşit să facă revoluţie de unul singur în 2007 şi a venit timpul pentru una nouă în 2011. El trebuie să ţină minte că avantajele nefructificate se transformă în înfrângeri ruşinoase. E timpul să renunţe la statutul de „locomotivă” de ocazie, fiindcă îl paşte riscul să cadă până la statutul de „catâr” de serviciu, menirea căruia e să-i care pe alţii şi nu să-i conducă. Sesizaţi diferenţa, nu? Am spus că e nevoie de o nouă revoluţie, dar revoluţia nu se face cu „învoire de la primărie”. De aceia, a sosit timpul să pună „icoana” Ghimpu de o parte şi să acţioneze ca un veritabil prim-vicepreşedinte şi nu ca nepot. Nu poţi pretinde la câştigarea puterii în ţară, dacă nu eşti în stare s-o câştigi în partid. Am văzut că Dorin are o relaţie foarte bună cu dl Băsescu şi presupun că îl consideră un exemplu demn de urmat? Dacă da, atunci e momentul ideal pentru a face dovada. Vă amintesc că dl Băsescu iniţial a câştigat conducerea partidului şi pe urmă două mandate de primar general al Bucureştiului şi la final două mandate de Preşedinte al României. Avem de a face cu cazul, ideal, când trebuie să faci nu doar ce spune „popa”, dar şi ce face. Un alt element important este faptul că dl Băsescu niciodată n-a abandonat activitatea politică şi de partid, indiferent de funcţia deţinută, până a deveni preşedinte, desigur. Din păcate, nu pot afirma acelaşi lucru şi despre Dorin Chirtoacă care, nu ştiu de ce, acceptă această izolare în „gospodărie”, parcă vrând să spună că nu e capabil de mai mult.
Unica şansă a PL-ului de a demonstra că nu este un partid de buzunar în care hotărăsc doar „sacii cu bani” este ca Dorin să preia puterea în partid printr-o confruntare directă şi nu s-o moştenească. Până la urmă, să nu uităm că Mihai Ghimpu este un „general”, care n-a câştigat nicio bătălie. Unicul lui merit este că, a reuşit să menţină spiritul de luptă pe „timp de pace”. Iar Dorin Chirtoacă are obligaţii doar faţă de noi. Cei care i-am dat voturile pentru a schimba viaţa noastră şi nu a liderilor din partid. Şi dacă la ultimul congres Chirtoacă a refuzat lupta, fiindcă nu vroia să schimbe caii, atunci eu îi propun să-i urce cu tot cu căruţă în tren.

Va avea Dodon înţelepciunea şi curajul de a face istorie?

Carierismul de cea mai joasă speţă în combinaţie cu principiul comuniştilor de a promova nulităţi docile au stat la baza carierei fulminante a tânărului economist. O carieră impresionantă, dar sterilă şi plină de fraude. Ajuns în vârful piramidei, Dodon a reuşit să se plieze pe „noua” imagine a pcrm-ului. Imaginea de tânăr, competent şi energic, în combinaţie cu prezentarea sa drept „sângele proaspăt” al partidului, i-au asigurat lui Dodon un loc în prim-planul politicii autohtone şi pe listele comuniştilor, deşi nu a fost membru de partid şi nici nu a fost invitat să devină. Bănuiesc că, ultimul amănunt l-a pus în gardă pe tânărul „tehnocrat” de aceea, făcând o adevărată apologie a fidelităţii, corectitudinii şi a dedicării „dezinteresate” cauzei comune, Dodon, a depus cerere de intrare in partid. Sunt sigur că, această cerere nu i-a picat bine lui "El Lider Maximo". Să mă explic. Să ajungi prim-viceprim-ministru, să fii în primii zece pe lista electorală şi să nu fii invitat să devii membru, înseamnă un singur lucru, ai un rol prestabilit şi limitat. Rolul lui Dodon a fost de bombonică electorală destinată unui anumit segment electoral. Dacă, pcrm-ul câştiga alegerile repetate, Dodon s-ar fi întors la statutul său de odinioară, de unealtă docilă. Dar spiritul de carierist şi conjunctura (căderea comuniştilor în opoziţie), i-au dat posibilitate să joace cartea „fidelităţii” faţă de „echipă” şi astfel a reuşit să forţeze mâna lui Voronin să-l facă comunist cu acte în regulă. Acum, Dodon, era nu doar de aceiaşi „credinţă” dar şi „culoare”. Aderarea la partid i-a asigurat nu doar o stabilitate politică dar şi noi oportunităţi, cum ar fi dreptul de a vorbi în numele partidului şi a influența politica acestuia. Evident că, Dodon, nu pentru aceasta a fost promovat în ierarhia guvernamentală şi listele electorale. Iar faptul că fosta prim-ministru până în prezent nu are carnet, dovedeşte cele expuse mai sus. Atât Dodon cât şi Greceanâi au fost în continuare menţinuţi în „echipă” şi promovaţi pe listă pentru alegerile din 2010, fiindcă comuniştii şi-au construit campania electorală pe „echipa de profesionişti”. După reconstituirea alianţei de guvernare, el a înţeles că are nevoie de un nou colac de salvare pentru a rămâne pe poziţii. Şi acesta apăruse la orizont, alegerile locale. Iar conjunctura i-a fost din nou favorabilă. În primul rând, comuniştii nu aveau nici un candidat cu şanse de câştig în capitală (lucru recunoscut, până la urmă, de Voronin), iar în al doilea rând, un partid aflat în opoziţie nu-şi permite să arunce bani în vânt, mai ales într-o competiţie individuală ca cea de alegeri a primarului, dacă nu are siguranţa succesului. Astfel, Dodon, a avut de rezolvat o singură problemă, să găsească finanţare. De îndată ce a făcut rost de bani, a devenit de facto unicul candidat pentru primăria Chişinău. Deşi târgul a fost simplu şi convenabil ambelor părţi, după principiul, Dodon cu banii iar pcrm-ul cu voturile, aceasta a fost a doua oară când Dodon l-a forţat pe Voronin să meargă împotriva propriei voinţe şi să accepte o decizie luată fără consultarea sa. Trebuie să recunoaştem că, rezultatele lui Dodon au depăşit aşteptările. În pofida acestui fapt, declaraţiile şi insinuările post-electorale sunt o dovadă în plus că, mariajul Dodon – pcrm este unul din interes şi nu din dragoste. Altă confirmare, sunt declaraţiile lui Voronin, precum că, Dodon este un începător în politică şi nu va fi nicio tragedie dacă pleacă din partid. Cum n-ai da, perspectivele partinice ale lui Dodon sunt egale cu zero. Cred, că el va fi ţinut până se va cufunda în anonimat, după care va fi eliminat fără ca cineva să observe acest lucru. Cred că intuiţia deja i-a şoptit acest lucru, prin urmare, plecarea din partid este inevitabilă dacă doreşte să rămână în politică. Însă nu orice fel de plecare îl poate ajuta. El poate pleca ca Stepaniuc şi Ţurcan, dar acest tip de plecare este egal cu sinuciderea politică. Există şi altă modalitate, atâta timp cât şansa e de partea lui. Acum este o conjunctură politică deosebit de favorabilă. El este omul care poate fără nici un risc şi efort să pună capăt celei mai mari crize politice din istoria republicii şi să devină salvatorul naţiunii, în adevăratul sens al cuvântului. El are formidabila şansă să se transforme din cel mai „tehnocrat” politician în om se stat, cum se zice. Exact, să voteze pentru alegerea lui Lupu în calitate de preşedinte. Nu este o utopie. Nu văd niciun impediment pentru a face acest lucru, fiindcă nu există motive personale şi cu atât mai mult politice, să nu-l facă. Lupu, este un „trădător” exclusiv în viziunea lui Voronin şi doar din cauza că plecarea lui Lupu este în continuare considerată motivul principal al pierderii puterii de către Voronin. Alegerea lui Lupu preşedinte, va da posibilitate şi pcrm-ului să coboare de pe baricade şi poate chiar să se mai civilizeze, deşi nu cred. Acest gest, va pune bazele unei noi stângi democratice, de care avem atâta nevoie.
Opţiunea descrisă nu este una necunoscută pentru Dodon, cred că pentru a se hotărî definitiv, el are nevoie să simtă că acest lucru va fi aprobat de societate.
Hai, să-i dăm o mână de ajutor!
PS nu vă faceţi griji pentru al doilea vot, el abia aşteaptă să-l urmeze pe primul.

Minciuna şi traficul de influenţă, armele preferate ale başkanului

Odată cu apropierea aniversării a 20-cea de la proclamarea independenţei, se înteţesc atacurile, coloanei a cincea ruseşti, asupra celui mai important element al independenţei noastre, Limba Română. Ei înţeleg că, anume ea este garantul ireversibilităţii proceselor de emancipare naţională şi motorul care, până la urmă, ne va scoate de sub dominaţia rusească. Anul acesta, vârf de lance al acestui atac a fost ales başkanul Găgăuziei. Toţi cunosc situaţia cu absolvenţii picaţi la bac şi iniţiativa de a emite diplome de bacalaureat găgăuzeşti, fără nota la română. Ştiind că, aceasta este o idee utopică şi ilegală, el a trimis o delegaţie la Chişinău, care să şantajeze guvernul şi să oblige Ministerul Educaţiei să facă o excepţie pentru găgăuzi în vederea organizării unei noi reexaminări. Ceea ce nu spune başkanul, este că, adevăratul scop al başkanului este asigurarea unei note de trecere, obligatorii, pentru repetenţii găgăuzi, fiindcă el știe, că aceşti repetenţi n-au nicio şansă să ia examenul nici după zece reexaminări. Aşa că, în cazul dat avem de a face cu un trafic de influenţă şi nu cu o grijă sporită pentru bieţii învăţăcei. Sunt sigur, că aceiaşi situaţie a fost şi în alţi ani, dar nu a deranjat pe nimeni. Motivarea oficială a picărilor la română este că, profesorii sunt necalificaţi şi în Găgăuzia nu există mediu lingvistic şi prin urmare, pentru elevi, româna e o limbă străină şi inutilă. În susţinerea acestei teorii vine un interviu din Timpul de azi. „Eroina” este o „moldoveancă”, fostă absolventă a unui liceu rusesc din capitală şi studentă la o universitate din Budapesta. Tema interviului, de ce „moldoveanca”, cum îi place să se autodefinească, aşa şi n-a reuşit să înveţe româna? Primul motiv, ca să vezi, a fost vina profesoarei de română, care, se zice, le dădea de înţeles că nu au nevoie de română fiindcă locul lor „nu este aici”. Mai târziu, când a trecut la liceu, profesoara a fost mai „bună” şi notele „moldovencei”, la română, au crescut „brusc” până la 9. Notă cu care a luat şi examenul de licenţă. Un 9 cinstit şi muncit, conform spuselor domnişoarei. Vă daţi seama cât de muncit a fost acel 9, dacă dânsa nu poate spune un cuvânt româneşte? Şi nu e greu de înţeles, de ce profesoara de la liceu a fost atât de lăudată? Cred că tabloul s-a clarificat? Dacă şi este cineva vinovat pentru că ruşii nu vor să înveţe româna, atunci acest vinovat poate fi oricine şi orice, cu excepţia lor, a ruşilor, evident. Un element, totuşi, mi s-a părut foarte grăitor în contextul problemei date, şi anume faptul că, domnişoara învaţă în limba engleză. Şi atunci m-am întrebat, unde a găsit „moldoveanca” mediu lingvistic pentru a învăţa şi a însuşi engleza, fiindcă, din interviu a reieşit clar, că şi în familie, şi la şcoală, şi în mediu prietinilor ea a vorbit exclusiv ruseşte? Am aceiaşi întrebare şi pentru başkan. Câţi repetenţi sunt în Găgăuzia la limbile străine? Dacă sunt, va cere oare başcanul o nouă reexaminare sau nu? Dacă nu sunt, ceea ce e foarte bine, unde au găsit mediul lingvistic corespunzător?
E suficient să faci un sondaj selectiv între cursanţii cursurilor de limbi străine, şi veţi vedea că două treimi dintre cursanţi sunt alolingvi. Ţin să vă amintesc că, pentru aceste cursuri, concetăţenii noştri necuvântători, plătesc sute de dolari pentru a învăţa limba străină dorită, dar că asigur că, dacă ar fi fost vorba de română, ar da bani numai să n-o înveţe.

Pentru ce primesc salariu profesorii de română din şcolile alolingve?

Salut perseverenţa cu care Pro tv-ul face, an de an, reportaje legate de bacalaureat şi mai ales de la examenele alolingvilor la română. Vineri am avut ocazia să „savurez” încă o mostră de multiculturalism şi internaţionalism rusesc. Repetenţii alolingvi, tocmai au ieşit de la examen şi au fost luaţi la întrebări de reporter. Întrebări banale şi simple, dar, din păcate, puse în română. E haios să le urmăreşti mimica şi reacţiile. Prima reacţie este de nedumerire, exprimată, desigur, în великий и могучий, în ce limbă vorbeşte domnişoara reporter? Iar când li se cere să dea un răspuns în română, nedumerirea trece într-o reacţie de greaţă. Unul din aceşti indivizi, cărora tare le place să spună „mî moldavane”, a zis-o direct, „de ce nu întrebaţi normal, ruseşte?”. E clar, nu? Dacă cineva mai credea că, говорите по человечески, e de domeniul istoriei. Îmi permit să dau un sfat respectatului post tv. La anul, vă rog, să faceţi aceste interviuri în prezenţa profesorilor acestor elevi. Am o vagă presimțire că, aceşti profesori, în timpul lecţiilor, din respect profund pentru elevi, vorbesc doar по человечески. Aş vrea ca măcar un responsabil de la minister să fie prezent la aceste interviuri şi aşi mai vrea să aflu dacă „eroii” reportajelor au obţinut notă de trecere?
În acelaşi context de promovare a principiilor societăţii multiculturale şi polietnice, s-a produs şi başcanul Găgăuziei, care într-o manieră impertinentă şi ultimativă i-a cerut primului ministru, nici mai mult nici mai puţin, ca elevii din Găgăuzia să fie scutiţi de examenul la română, fiindcă ei au note bune la alte maternii şi prin urmare, româna, nu face decât să le strice cariera şi viitorul luminos. Prin adresarea în cauză, başcanul, spune că, româna, nu are cum să facă parte din acel viitor. Mâine, başcanul va cere eliminarea din şcoli a limbii române pentru a nu stresa,inutil, elevii şi drept dovadă că guvernul stă la straja statalităţii RM. În plus, se vor face economii considerabile.
Având în vedere popularitatea crescândă a limbii române în rândul tineretului studios alolingv, aş vrea să aflu, de la ministrul educaţiei, cât timp copiii noştri, fără vrerea noastră, dar pe banii noştri, vor fi impuşi de programul şcolar să vorbească în великий и могучий? Nu cumva, acest lucru se face pentru ca concetăţenii noştri necuvântători să le poată reproşa, oricând, говорите по человечески?

„Conflictul transnistrean” rezultatul unei halucinaţii colective

În curând, pe 19 iulie, se aşteaptă o nouă întâlnire Germano-Rusă. Deşi, nu a fost anunţată o agendă, toţi spun, că va fi discutată „problema transnistreană” în contextul viitoarei structuri de securitate pan-europene. La fel ca şi 72 de ani în urmă, fără a fi rugaţi de nimeni, ruşii şi germanii au discutat şi pus la punct un plan de „securitate europeană”. La fel, ca şi atunci, în joc va fi pusă soarta românilor şi a teritoriilor româneşti. Dar să vedem ce mâncare de peşte mai ieste şi acest „conflict transnistrean”? Termenul de Transnistria este unul consacrat şi chiar „legalizat” prin Legea 173 din 22.07.2005. Faimoasa Lege, votată în unanimitate. Să vedem cum se leagă acest termen cu realitatea din teren. Transnistria, înseamnă un teritoriu aflat dincolo, sau până la Nistru în dependenţă de varianta folosită, românească sau cea rusească. Foarte bine, dar nici Transnistria şi nici Приднестровие nu explică cum se încadrează în termenul folosit teritoriile ocupate de pe malul drept al Nistrului. Mă refer la Tighina şi localităţile limitrofe. Prin urmare, putem noi oare vorbi în continuare despre Transnistria?
Alt termen consacrat, este „conflictul transnistrean” . Conflictul, conform DEX-ului, este o stare de confruntare între cel puţin două persoane sau entităţi, prin urmare, termenul de „conflictul transnistrean” nu are sens, nu doar din punct de vedere lingvistic dar şi juridic şi factologic. La baza cestei concluzii stau două documente, unicele relevante, după părerea mea, şi anume Acordul de încetarea a focului din 1992 şi Hotărârea CEDO în dosarul Ilaşcu. Atât Acordul, cât şi Hotărârea CEDO stabilesc foarte clar că există un conflict şi părţile implicate sunt Federaţia Rusă şi Republica Moldova. În consecinţă, rezultatul acestui conflict este starea de ocupaţie militară a unei părţi din teritoriul RM şi a populaţiei din teritoriile date. Acesta este răspunsul şi cheia „conflictului transnistrean”, fiindcă nu poţi rezolva un conflict inexistent. Pentru a rezolva o problemă, ea trebuie în primul rând corect definită. În cazul nostru, discuţiile trebuie purtate pe tema încetării stării de ocupaţie militară de către FR a teritoriului RM. Această abordare elimină toate confuziile existente şi clarifică starea lucrurilor.
O altă himeră vehiculată, este aşa numita necesitate de a spori încrederea între „malurile Nistrului”. Vă imaginaţi situația, în care călăul îi cere victimei să-i garanteze securitatea şi renunţarea la orice opoziţie care ar împiedica intenţiile şi acţiunile lui îndreptate împotriva victimei? Căci, acesta este sensul.
Prin urmare, acceptarea şi continuarea utilizării terminologiilor enunţate mai sus, de către oficialitățile RM va fi o dovadă că RM nu dorește, cu adevărat, reîntregirea teritoriilor aflate sub ocupaţie. Din păcate, constat cu amărăciune faptul că, în afară de lipsa dorinţei, sincere, de soluţionare a conflictului moldo – rus, guvernul nostru încalcă şi Legea 173 din 22.07.2005, care stabileşte clar condiţiile care trebuie îndeplinite înainte de a începe discuţiile cu privire la statutul acestor teritorii. Iar condiţia de bază, este demilitarizarea regiunii ocupate. Acest lucru întră în contradicţie flagrantă cu acţiunile guvernului, care prin vocea dl Carpov spune că vrea să înceapă negocierile necondiţionat cu privire la statut. Orice statut va fi negociat şi acceptat de guvern, va fi declarat neconstituţional deoarece a precedat executarea prevederilor legii.
În ceia ce priveşte formatul negocierilor, el poate fi păstrat ca formă dar schimbat ca esenţă şi anume 5 + 2 actual, aşa şi să rămână, doar că descifrarea să se facă altfel, şi anume: RM,SUA,UE, Ukraina şi OSCE + FR şi administraţia de ocupaţie. Un alt element, neglijat din păcate, dar obligatoriu pentru a avea succes, este stabilirea ţintei sau beneficiarului acestor negocieri. Mă refer la oamenii din zona de conflict. Mă refer la copiii români supuşi unui genocid spiritual şi etnic de administraţia rusească. Cui îi va servi acel statut dacă el va permite în continuare segregarea populaţiei româneşti din zonă şi va menţine mecanismele de deznaţionalizare şi rusificare a populaţiei băştinaşe? De aceia, acceptarea negocierilor fără precondiţii este un sabotaj pe fată şi o încălcare a legii.
La noi mult se vorbeşte despre construirea uni stat bazat de drept, aşa că există o posibilitate foarte bună de a demonstra acest lucru. Iar primul pas, ar fi traducerea în rusă şi germană a Lgii 173 din 22.07.2005 până pe data de 19 iulie.

Vai de Steaua României

Am văzut ştirea despre decorarea lui Lupu cu ordinul Steaua României şi n-am apucat bine să mă dau cu părerea, că a şi apărut dezminţirea. Ar părea că subiectul e epuizat, dar cred că merită să-mi expun gândurile până la capăt indiferent de situaţie. Chiar dacă a fost o dezinformare, scopul căreia nu e cunoscut deocamdată, pericopul transformării acesteia în realitate persistă. Şi odată cu dispariţia cuvântului „interimar” din titulatura funcţiei deţinute de dl. Lupu, este posibil să asistăm la apariţia unui nou cavaler al ordinului în cauză. Ceea ce mă frământă pe mine, este riscul transformării acestei distincții într-o formă de mituire politică. Acelaşi sentiment l-am avut şi anul trecut cânt a fost decorat Mihai Ghimpu. Şi chiar dacă dl Ghimpu nu a meritat cu nimic acea distincție în calitate de preşedinte interimar, nimeni nu poate nega aportul lui la susţinerea cauzei naţionale din teritoriile ocupate. Din acest punct de vedere, Preşedintele Băsescu, a avut o acoperire cel puţin morală. Dar ce ne facem cu Marian Iliici? Acest promotor al intereselor imperiale ruseşti în RM. Cel mai mare politician, de pe aici, care vorbeşte în română doar cu membrii Academiei de Ştiinţe şi pentru care contestarea ocupaţiei ruseşti este o luptă cu istoria care ne subminează prezentul şi viitorul. Acest ipocrit, care a participat la comemorarea victimelor deportărilor, dar în acelaşi timp a condamnat comemorarea zilei de 28 iunie 1940, de parcă între evenimentele menţionate nu ar exista nicio legătură. Cel pentru care emanciparea naţională echivalează cu moartea sa politică, fiindcă, dl Lupu, vede stânga politică exclusiv de factură rusească şi antiromânească. Până la urmă, anume lipsa stângii naţionale este cauza de bază de ce comuniştii continuă să rămână atât de influenţi. Atât Lupu cât şi Voronin, ca politicieni, vor putea supraviețui atâta timp cât vor reuşi să menţină în calitate de „ostatici” ai trecutului cât mai mulţi cetăţeni, pentru care politica socială se va identifica exclusiv cu sistemul protecţionist sovietic. De aceia, o eventuală decorare a lui Lupu cu Steaua României ar echivala cu un act de profanare a înaltei distincții, fiindcă atunci şi Voronin ar putea să se califice drept pretendent.
Un argument în plus împotriva unei eventuale decorări a dl Lupu, cu orice distincţie românească, ar fi şi faptul lipsei de reacţie faţă de escapada nervoasă a ruşilor la declarațiile lui Băsescu. Prin această tăcere, autorităţile RM au dat de înţeles că susţin poziţia ruşilor conform căreia, hotarul de pe Prut dintre urss şi România era unul perfect legal la data de 22 iunie 1941.

Ştefan cel Mare şi Ataturk

De mult timp mă gândeam să abordez tema exploatării imaginii lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, dar de fiecare dată ceva mă oprea. Cu ocazia comemorării a 507 ani de la moarte, Ştefan, a intrat în gura (lui) Lupu (lui) şi a unei structuri obscure din coloana a cincea rusească din RM. Nu mai suport să văd cum imperialismul rusesc foloseşte simbolurile românităţii în scopul justificării, conservării şi menţinerii ocupaţiei teritoriilor româneşti. Azi, a fost rândul lui Marian Iliici să-l folosească pe Ştefan pe post de material propagandistic. Ca de obicei, în limba sa politică şi de lemn, Marian Iliici, a invocat numele Marelui Voievod şi vorbele acestuia cu scopul de a manipula opinia publică şi a spăla puţin creierii cetăţenilor noştri. Dl preşedinte interimar, a făcut referire la vestita expresie a Domnitorului despre faptul că Moldova nu aparţine celor prezenţi ci următoarelor generaţii. Dar, dl Lupu, nu a redat vestita expresie, cum ar fi cazul, ci a făcut o improvizație total aiurită. Vedeţi şi voi „Vreau să mă folosesc de aceasta ocazie, spunând încă o dată să nu uităm că Moldova nu este a unuia sau a altuia, Moldova este a noastră și a urmașilor noștri.”. El, a comis această inexactitate ca să arate că, Moldova lui Lupu nu este şi Moldova lui Ştefan, fiindcă după cum s-a exprimat, preşedintele interimar, ea este a lor şi a urmaşilor lor şi ai lui Stalin, evident. Anume aceşti urmaşi ne învaţă permanent cine suntem, ce limbă vorbim şi pe ce pământ trăim. Anume aceşti urmaşi, fără tată şi mamă, l-au urcat pe Ştefan cel Mare pe soclul lui Lenin, iar noi am crezut că am ridicat un monument nou. Îmbătaţi de iluzoria victorie, nici n-am observat că, în continuare, ne închinăm, de fapt, lui Lenin. Nici n-am observat că, nu putem să nu ne închinăm cuiva. Toţi anii de după proclamarea independenţei, osanalele şi închinăciunile aduse lui Ştefan nu sunt altceva decât o profanare şi o bătaie de joc faţă de Cel mai Mare Român din toate timpurile. Faţă de memoria sa şi cauza vieţii sale. Toate invocările lui Ştefan indiferent de ocazie, începând cu sărbătorile naţionale şi terminând cu protocolarele depuneri de flori ale delegaţiilor străine, nu sunt alt ceva decât acte de blasfemie la adresa lui. Cum poţi invoca sau pretinde binecuvântarea Voievodului pentru a justifica separarea unei părţi din fosta sa moşie şi mai mult ca atât să-l folosești drept garant al acesteia. Păi dragii mei, dacă ar avea Domnitorul cea mai mică ocazie să apară în faţa noastră, ar face un singur lucru, ar reteza ţestele prietinilor noştri statalişti, după cum obişnuia să facă pe timpul domniei, când vedea că nu există altă metodă de a băga minţile în capul unora.
În afară de dl Lupu la rampă a ieșit şi o grupare numită Voievodul, care sub acoperirea practicării unui tip de arte marţiale, în realitate, pregăteşte nişte comandouri, care au menirea de a apăra „cuceririle” pactului Ribbentrop-Molotov de „pericolul românesc”. Azi, această grupare în cele mai bune tradiţii ale ipocriziei imperialismului rusesc a folosit imaginea Domnitorului. În comunicatul emis, ei, aduc omagii canonizării Voievodului, care este declarat drept un act de consolidare a valorilor naţionale, moldoveneşti desigur. Micii noştri manipulatori de opinie uită să menţioneze, în comunicat, cine l-a canonizat pe Ştefan. Presupun că, este cam greu de explicat cum se leagă omagierea canonizării efectuată de Biserica Ortodoxă Română, cu promovarea politicii ruseşti de ocupaţie în aceste teritorii?
Dacă vrem să dăm dovadă de respect faţă de Ştefan cel Mare, trebuie să ne lepădăm de minciună, ca de satană. Toţi, şi mai ales clasa politică, trebuie odată şi odată să accepte faptul că, Ştefan n-a fost inspiratorul, şi nici creatorul şi cu atât mai mult un Mustafa Ataturk al Republicii Moldova. Mai mult ca atât, tot ce a făcut în viaţă a avut drept scop evitarea apariției unei astfel de formaţiuni statale pe moşia sa. A sosit timpul să facem o distincție clară între simbolurile comune ale poporului român şi simbolurile legate de istoria recentă a teritoriilor româneşti ieşite de sub ocupaţia rusească. Doar aşa putem scăpa de frustrarea tezaurului istoric „gol”.

Nesimţirea, rusească, n-are limite

Azi, am citit o ştire despre organizarea de către Ambasada Rusiei din Chişinău a unor manifestări legate de aniversarea a 70 de ani de la aşa numitul război pentru apărarea „patriei”. Prin organizarea acestor manifestări ruşii ne dau de înţeles că pentru ei, noi rămânem în continuare o republică sovietică care este tratată drept un teritoriu, care neformal, în continuare, face parte din acea „patrie”. Prin aceste manifestări, ei de fapt de dau de înţeles că nu recunosc independenţa noastră şi consideră declararea acesteia drept un fapt ilegal şi reprobabil. Prin aceste manifestări, ei ne cer să declarăm ziua de 28 iunie 1940 drept zi de sărbătoare, fiindcă anume evenimentele acelei zile au făcut posibil ca acest teritoriu să ajungă parte a „patriei”, iar ziua de 22 iunie, zi de doliu. Prin aceste manifestări, ei vor să arate că urss-ul n-a murit. Prin aceste manifestări, ei ne spun să ne dezicem de toți deportații şi persecutaţii noştri politici, fiindcă aceasta a fost făcut pentru apărarea „patriei”. Prin aceste manifestări, ei vor să inoculeze ideea că, hotarul Rusiei, în continuare trece pe Prut. Prin aceste manifestări, ei ne cer să ne dezicem de actul de Unire cu România din 1918 şi să declarăm 22 iunie 1940 drept a doua ocupaţie românească. Prin aceste manifestaţii, ei ne sugerează să ne dezicem de trecutul nostru românesc şi să adoptăm pe cel sovietic drept unicul autentic şi firesc, altfel, deşi am fost incluşi în componenţa „patriei” tot fascişti vom rămâne. Aşi dori să le amintesc „partenerilor noştri strategici”, că soldaţii care primii au străpuns hotarul nedrept de pe Prut au fost taţii şi buneii noştri. Întrebarea mea este de cine am apărat „noi” acea „patrie”? Şi mai am o curiozitate, dacă şi la Berlin vor avea loc manifestări similare?
După ce Medvedev l-a botezat pe Preşedintele nostru interimar Marian Ilici, nu-mi fac nicio iluzie în privinţa comportamentului şi a atitudinii autorităţilor noastre. Din câte îmi amintesc, ruşii nu şi-au permis să-l umilească în halul acesta pe Mihai Ghimpu.

Проклятый город Кишинев!

Acesta a fost primul gând al celui mai vestit turist rus, după ce a văzut Chişinăul. Sunt sigur că, şi azi, acest gând îi încearcă pe majoritatea vizitatorilor urbei noastre. Este o replică firească pentru oricine, care vine dintr-un oraş european. Din păcate, Chişinăul, aşa şi a rămas un oraş de factură sovietică. Un oraş anti-cetăţean şi anti-turism. Sunt multe motive, care explică actuala stare a lucrurilor. Ceea ce-mi doresc, este o conştientizare a acestui fapt şi renunţarea la viziunea sovietică de dezvoltare a municipiului. Înainte de a enumera neajunsurile de bază, nu pot să nu remarc marea reuşită a primarului Chirtoacă în lupta cu eliminarea mirosului de la staţia de epurare. Din păcate, noi nu ne permitem să avem câte o realizare, de acest gen, pe mandat. De aceea, pentru mine, este foarte important ca dl Primar General să înţeleagă, cu adevărat, cât de neprietenos este Chişinăul. Am menţionat deja că este anti-turism, prin urmare, voi desfăşura subiectul. Voi lăsa de data aceasta aspectul financiar fiindcă, pierderile financiare suportate de primărie, din cauza turismului subdezvoltat, sunt evidente.
Ce face un turist aflat într-un oraş european, chiar dacă are doar jumătate de zi la dispoziţie? Face turul oraşului cu autobuzul supraetajat. Din propria experienţă vă zic că orice oraş are un aspect diferit de la înălţimea etajului doi. Vă imaginaţi aşa ceva în Chişinău? Cum v-aţi simţi cu cablurile de la liniile de troleibuz deasupra capului? Nu există oraş mai urât decât unul cu troleibuze. Prin urmare, un oraş european şi un oraş cu troleibuze sunt două lucruri incompatibile. Proaspătul reales primar, ar trebui să-şi facă curaj şi să recunoască că troleibuzele sunt ziua de alaltăieri, iar transportul public trebuie dezvoltat pe seama autobuzelor (ecologice, care folosesc gaz lichefiat) şi a tramvaielor moderne.
Un oraş prietenos se simte imediat ce ai ajuns în stradă. Confortul cu care traversezi, pe jos, oraşul este un alt element important. Este foarte uşor să verifici acest lucru. E suficient să iei o valiză pe roţi şi să vezi de câte ori va trebui să o ridici până traversezi o stradă dintr-un capăt în altul. Într-un oraş european, nu vei fi nevoit să faci acest lucru niciodată, chiar dacă traversezi pe jos tot oraşul. Mă miră faptul că şi în timpul mandatului actualului primar, drumarii, în continuare fac drumurile şi străzile după acelaşi calapod sovietic, care presupune că, orice colţ de stradă să poată fi transformat într-un punct de rezistenţă în caz de război. Chiar şi trecerile existente sunt făcute într-o manieră idioată, când între partea carosabilă şi trotuar la baza bordurii se pune nişte asfalt pentru a crea un fel de rampă, în loc ca să fie înecată bordura în pământ, ca trotuarul şi carosabilul să se afle la acelaşi nivel. N-am observat ca aceste lucruri să-l fi supărat cumva pe dl primar. Poate după ce se va căsători şi va ieşi cu căruciorul la plimbare, lucrurile se vor schimba. Consider că, pentru aceasta trebuie elaborat un plan general de reamenajare a trecerilor de pietoni şi a trotuarelor. Să nu uităm că din această cauză suferă în primul rând locuitorii. Părinţii cu copii mini şi persoanele cu dezabilități locomotorii, în primul rând. Tot aici intră şi bicicliştii şi practicanţii de rotile, trotinete şi skateboard. Dacă tot vorbim despre un oraş mai ecologic şi cu cetăţeni sănătoşi favorizarea acestor categorii de cetăţeni este imperios necesară.
O altă problemă deranjantă, deşi sezonieră, rămâne a fi puful de plopi. Din păcate, în ultimii patru ani nu se observă o ameliorare a acesteia. Nu înţeleg de ce nu poate fi stabilit un grafic clar de defrişare a acestui soi de plopi? Dacă tot se vorbeşte despre parteneriate public-private, cred că e cazul cel mai indicat, pentru a fi pus în practică. Tot la capitolul problemelor sezoniere, se plasează şi chestiunea țânțarilor. Sunt extrem de surprins de faptul că, această problemă niciodată nu a figurat în planurile primăriei şi nici măcar în campaniile electorale. Să înţeleg că, devenind funcţionar municipal, nu mai eşti atacat de țânțari?


PS pe data de 6 iunie, majoritatea din noi au exclamat „Проклятый город Кишинев!” , iar pe data de 20 acelaşi lucru l-a făcut majoritatea comuniştilor. Sper că începând cu acest an, acesta să fie unicul motiv când vom mai auzi „Проклятый город Кишинев!”

Patriotul mândru

În cadrul ultimelor dezbateri electorale, Dodon, ne-a asigurat că a fi patriot înseamnă a te mândri cu ceva. Unul din obiectele mândriei sale este mama. Dodon a ţinut să precizeze că, mama lui este şi profesoară de limbă română. Foarte frumos, deşi patetic. Nu pun la îndoială faptul că şi mama e foarte mândră de fiul Igor sau Igori (am văzut ambele variante pe panouri). Dar cum stau lucrurile în cazul cetăţenei dna profesoară de română Dodon? Este oare profesoara de română mândră de cetăţeanul şi politicianul Igor Dodon? Dacă da, atunci cum se simte în faţa elevilor? Cu ce autoritate morală le cere să iubească limba română, dacă o face desigur? Fiindcă,dacă alfabetul latin e veşmântul limbii române, atunci limba română e veşmântul românismului. Cât de credibilă este ea pentru elevi, care ştiu că produsul „cel mai bun” al educaţiei dumneaei este un înverşunat antiromân? Un individ, care le refuză acestor copii dreptul la propria lor identitate. Un individ, care vorbeşte româneşte, doar din cauza că, Stalin, a reuşit să inventeze doar denumirea de "limbă moldovenească" dar nu şi însăşi limba. Se inspiră oare, dna profesoară de română, din cel mai „patriotic” site, opera fiului iubit, moldovenii.md? Le recomandă, cumva, şi elevilor să facă acelaşi lucru?
La fel de tare, Dodon, se mândreşte şi cu fiul său, care învaţă la un liceu cu titulatură de român. Aici am o singură întrebare. Nu cumva, în agenda fiului, limba română stă la secţiunea limbi străine?

Cine, îl mai opreşte pe Dodon?

Ceva timp în urmă am menţionat faptul că, Dodon este cea mai bună soluţie pentru hoţii care vor să pună mâna pe Chişinău. Azi, Dodon, mi-a demonstrat că am greşit. Dodon, din câte se vede nu este doar soluţia pentru hoţi ci şi pentru escroci. Acţiunile din ultimele zile se desfăşoară exact ca într-un scenariu de tip raider. Se vede de la o poştă stilul rusesc. Primul pas a fost inventarea unui caz de corupţie pentru Chirtoacă, fiindcă nu aveau ce să-i impute. Este unicul politician care nu poate fi învinuit de corupţie şi hoţie. Chiar dacă s-a demonstrat că, schema cu comisionul pentru troleibuze este o minciună ordinară comunistă, Dodon a hotărât, probabil, că nu mai are ce pierde şi a mers cu falsul mai departe. Ca să vezi culmea minciunii. Dodon zicea că transferul către firma românească este demonstrat de Monitorul Oficial. Mă întreb şi eu, de când în MO se publică datele despre transferurile bancare? Dar fiţi atenţi, Dodon nu a făcut o plângere penală, cum era corect să fie, ci a făcut o interpelare de deputat. Astfel, el, a hotărât să omoare câţiva iepuri. În primul rând, să-l calomnieze „într-o manieră oficială” pe Chirtoacă şi să apară în postura de luptător cu corupţia, şi în al doilea rând, să se eschiveze de răspundere pentru aceasta. Dacă era om cinstit şi sincer în intenţiile sale, înainta o plângere penală. Dar în cazul acesta trebuia să suporte riscul condamnării pentru denunţ calomnios. Astfel, el, şi-a camuflat denunţul calomnios sub forma activităţii parlamentare, pentru care nu poate fi tras la răspundere penală. În acelaşi timp, Dodon ştie că procuratura nu va reuşi să emită o concluzie oficială până pe data de 19 iunie. Astfel, el, rămâne un „luptător cu corupţia” până la alegeri. Alt pas, a fost inventarea scandalului cu ziarul Adevărul. Aceasta a fost făcut pentru a discredita România şi implicit orice forţe sau argumente în favoare procesului de europenizare. Prin această provocare, Dodon a vrut să descurajeze cetăţenii pentru care Chirtoacă se asociază cu Europa şi România. Ei trebuia să vadă că tot ce se spune despre europeni e o minciună, că ei, nu se deosebesc de comunişti sau de spaţiul CSI-st şi practică la fel, cenzura şi alte lucruri specifice regimurilor autoritare. Astfel, se insinua că valorile europene sunt o minciună şi nu e cazul să te ei după o himeră. Aici avem de a face cu un alt set de elemente folosit de escroci şi kaghebişti. Dezinformarea şi manipularea. Imediat ce am citit „interviul” am intuit, că e o diversiune (Adevărul încă nu prezentase versiunea sa) şi am scris în comentariu că, un ziar respectabil nu putea publica nişte minciuni, insinuări şi calomnii, chiar dacă sunt emise de un comunist, dar ca să vezi, luptătorul cu cenzura, parcă aş avea un deja-vu, nu a binevoit să-l publice. Şi în sfârşit al treilea element al atacului raider este crearea impresiei că hoţul este adevăratul stăpân. Pentru aceasta, Dodon, a înscenat mascarada cu „prima” şedinţă a consiliului municipal. După cum putem vedea, Dodon e plin de soluţii. Doar că toate sunt ilegale.

CEC-ul buclucaş.

Imediat ce, s-a declarat turul doi de scrutin şi inima ne-a mai revenit la loc, interesul pentru alegerea primarului a trecut pe locul doi. În schimb, a apărut o nouă bătaie de cap. Distribuirea mandatelor în consiliul municipal. Deşi, comuniştii au obţinut „doar” 46% din sufragii, s-au pricopsit cu majoritatea mandatelor. Primul, de acest lucru s-a indignat primarul Chirtoacă. El nu putea înţelege cum e posibil să obţii mai puţine voturi (aproape 10 000), dar să ai mai multe mandate? Confuzia vine de la faptul că, în percepţia noastră,fiecărui mandat ar trebui să-i revină acelaşi număr de voturi. În cazul alegerilor actuale valoarea unui mandat de consilier este de 6762 voturi valabil exprimate. Prin urmare, conform acestui calcul comuniştilor trebuie să le revină 23 de mandate. Poate plus unu la redistribuire, fiindcă rămân 2.5 mandate nedistribuite. În realitate însă, datorită instrucţiunii 384 din 12.12.2006, lucrurile stau altfel. Conform mecanismului aplicat, la baza repartizării mandatelor s-a pus principiul evitării redistribuirii mandatelor în dauna principiului de atribuire a acestora conform „meritelor”. Astfel, CEC-ul, nu a mers pe calea respectării fidele a opțiunilor electorale ale cetăţenilor ci pe calea asigurării propriului confort birocratic, de a nu se obosi cu mecanisme mai complicate de redistribuire a mandatelor neadjudecate. Din păcate, nu există nicio explicaţie sau motivare, care ar justifica adoptarea modelului în cauză. Dar este clar că metoda folosită viciază rezultatelor electorale şi trebuie schimbată. În legătură cu acest fapt am observat un alt lucru straniu. Instrucţiunea în cauză a fost modificată de două ori, prin hotărârile nr.528 din 24.04.2007 şi nr. 27 din 5 aprilie curent, dar aceste hotărâri nu sunt publicate pe site-ul comisiei. De ce, oare?

Cutia cu păpuşi

Am ajuns pe ultima sută de metri a campaniei prezidenţiale, scuzaţi, locale. Sunt sigur că nu sunt unicul care a făcut această confuzie. Orice persoană, cu un spirit minim de observaţie, după 24 de ore de urmărire a campaniei actuale va putea spune cu toată sinceritatea că, în actuala electorală există doi concurenţi, Filat şi Lupu. Ceia ce fac ei se numeşte transfer de imagine. La fel a făcut şi Voronin pe când era în funcţie. Mesajul transmis de aceşti „concurenţi” este următorul, „Fiţi atenţi cum votaţi, fiindcă de fapt votaţi pentru mine şi nu pentru persoana din buletinul de vot.” Transferul de imagine este cea mai grosolană manipulare electorală. În primul rând, este o manifestare de lipsă de respect faţă de cetăţeni, fiindcă aceștia nu pot face alegerea în baza calităţilor candidaţilor oficiali ci în baza „recomandării” şefului lor. De când a venit la putere, Filat permanent a vorbit despre meritocraţie, doar că prin acţiunile sale actuale arată că el nu crede cu adevărat în aceasta şi chiar sabotează aplicarea acestui principiu. Se vorbeşte permanent despre echipă, doar că aceasta este redusă la o singură persoană. De ce promovaţi oameni care nu sunt în stare să se impună singuri pe scena politică? De ce e nevoie de această tutelare? Unde este democraţia de partid şi concurenţa sănătoasă din interior? Unde este politicianul de viitor, Victor Bodiu, care conduce lista de consilieri? În al doilea rând, este o lipsă de respect faţă de concurenţii înaintaţi, fiindcă ei sunt reduşi la statutul de păpuşi. Iar cuiva îi place, ultimul timp, să vorbească despre păpuşari. Chiar dacă Bodiu a scăpat „onorabil” din cursa pentru primărie, retragerea lui subită şi din cursa pentru consiliu este o dovadă în plus a statutului său de păpuşă. Şi dacă un personaj ca Bodiu este considerat drept cel mai promiţător politician al PLD-ului, e jale mare. În aceiaşi situaţie se află şi dna Buliga, care, sărmana, a aflat despre nominalizare în timpul discursului lui Lupu. Nu voi uita ce ochi a făcut când şi-a auzit numele. Urât de tot dl Lupu să procedaţi aşa cu o doamnă. Aceste nominalizări la plezneală arată încă o dată că liderii de partid ne consideră nişte idioţi. Că partidele lor sunt nişte făcături dubioase. Un fel de fun-cluburi ale liderului, unde membrii sunt un fel de carne de tun, care se pot elibera doar ieşind din partid. Dna Buliga în timpul discursului a spus foarte clar că, este soldatul partidului.
Pe 5 iunie putem pune capăt acestei mascarade. Să nu uitaţi să vă luaţi biletele de la secţiile de votare.

Eminescu, ca unealtă a imperialismului rus.

Chiar dacă Ipocrizia imperialiștilor ruşi este un fapt notoriu, ei nu contenesc să ne uimească cu capacitatea de a o ridica pe noi culmi. Ultima mostră ne-a fost oferită chiar deunăzi. Ieri, cu toţii, am avut neplăcuta ocazie să asistăm la o nouă escapadă publică a talibanilor din RM, înregimentaţi şi inspiraţi de structura de ocupaţie rusească aşa numita mitropolie a întregii Moldove. Ţinta lor, de data aceasta, a fost comunitatea musulmanilor şi islamul ca religie. Spiritul violent, intoleranţa agresivă, ignoranța generalizată şi mentalitatea talibană a escrocilor în sutane şi a susţinătorilor lor sunt bine cunoscute şi nu merită o mai mare atenţie. Se ştie că sarcina de bază a acestei structuri este menţinerea RM şi a cetăţenilor ei în sfera de influenţă a Rusiei şi implementarea în acest teritoriu a mentalităţii şi a spiritului rusesc. Chit că, „oficial” ei luptă ba împotriva homosexualilor, ba împotriva evreilor, a musulmanilor a presei libere sau a libertăţii în general, adevărata lor ţintă, duşmanul oficial, sunt românii şi românitatea în toată complexitatea sa. Spun aceasta, fiindcă toate schimbările democratice şi libertăţile obţinute se datorează anume românităţii, care a stat mereu în faţă ca un stindard. Mai mult ca atât, anume românismul în persoana României şi a poporului român este perceput ca liant dintre lumea occidentală şi RM, iar occidentalizarea noastră înseamnă implicit şi românizare, iar efectul este derusificarea, în sensul renunţării la mentalitatea asiatică şi totalitară şi regăsirea identităţii naţionale adevărate, acestui teritoriu. Tot ce avem azi bun în republică se datorează anume părţii active a societăţii care se consideră parte integrantă a românităţii. Dacă nu sunteţi de acord, daţi-mi măcar un exemplu de un lucru progresist din republică care s-ar datora alolingvilor sau aşa numitor moldovenişti? Prin urmare, având românismul în calitate de duşman, ei au avut neobrăzarea să-l folosească pe cel mai de vază exponent al românismului pentru aşi justifica acţiunile xenofobe. Este vorba despre Eminescu. În „Timpul” de azi puteţi vedea o poză cu afişarea unui placat cu un citat din Eminescu „Biserica Ortodoxă este mama poporului român.” Câtă ipocrizie şi neruşinare, Doamne. În primul rând este vorba despre Biserica Ortodoxă Română, care este discreditată, obstrucţionată şi persecutată de către organizatorii şi instigatorii manifestaţiei. Iar în al doilea rând, este vorba de poporul român şi nu cel rus sau „moldovenesc”. Dar Dumnezeu e Mare şi Le vede pe toate.

Suflete moarte

Toţi cunosc genialul roman al lui Gogol „Suflete moarte” şi despre afacerea personajului principal, Cicikov. Acesta a inventat o afacere, ingenioasă, cu cumpărarea iobagilor morţi în fapt, dar vii în acte. Cine a citit romanul ştie despre ce e vorba iar cine nu, sper să pună mâna pe carte. De un lucru sunt sigur, liderii noştri politici au citit romanul din scoată-n scoarţă. Mai mult ca atât, eu bănuiesc că ei au pus mâna şi pe volumul doi, care se zice că a fost ars chiar de autor. Dar să ne întoarcem la „iobagii” noştri.
Dacă nu mă înşeală memoria, una din iniţiativele „nobile” de reformare a sistemului nostru bazat pe pluripartitism a fost lansată de PPCD şi se referea la ridicarea numărului minim de membri pentru un partid să fie de 15 mii, fiindcă cetăţenii „cereau” limpezirea scenei politice şi combaterea „inflaţiei” de partide. Până la urmă iniţiativa a fost implementată doar în proporţie de 30%, fiindcă pragul votat de parlament a fost de „doar” cinci mii de membri subscrişi. Toate bune şi frumoase. Şi când ni se părea viaţa partinică mai dragă, au apărut şi problemele. La tot pasul poţi auzi despre corupţie, despre cumpărarea partidelor şi vânzarea funcţiilor. Şi toate dintr-un motiv banal, banii. În scurt timp s-a dat şi o lege prin care partidele vor avea acces la banul public ca să nu-l ea de la mafioţi. În presă s-au vehiculat diferite cifre cu referire la preţul unui partid sau costul lunar de întreţinere a acestuia. Am reţinut doar una. Cică întreținerea lunară a unui partid extraparlamentar se ridică la 30 de mii de Euro. În lei la un curs optimist de 17 lei ar fi 510 000 lei. Dacă împărţim această sumă la numărul minim de membri primim 100 de lei de căciulă. Făcând aceste calcule simple, mi-am zis că ceva nu se leagă şi am făcut o mică cercetare ca să văd unde se duc banii? Nu-i frumos să numeri banii altora, dar scumpii noşti politicieni vor ca şi nemembrii să le întreţină creaturile politice, doar fiindcă aşa vor ei. Prin urmare, am ales şapte partide relevante, după părerea mea. PCRM- 30 000, PLDM-34 000, PDM- 21 000, PL- 12 000, PNL- 10 000, PSD- 10 000 şi PPCD- 15 000 membri fiecare. Ţin să precizez din capul locului că statutele acestor partide prevăd că, membrii sunt obligaţi să plătească cotizaţiile de membru. Conform calcului de mai sus, veniturile lunare ale acestor partide ar trebui să fie de cel puţin: PCRM – 3 000 000, PLDM-3 400 000, PDM- 2 100 000, PL- 1 200 000, PNL- 1000 000, PSD- 1000 000 şi PPCD- 1 500 000 lei. Nu e rău de loc, nu-i aşa? Dar să vezi năpastă. În PLDM, PL şi PNL membrii de partid nu plătesc cotizaţii, deşi statutul le cere. În PSD şi PPCD cotizaţia de membru este de TOCMAI 1 LEU pe lună. Cel puţin, respectă statutul. PDM-ul are o cotizaţie de 50 de lei. Şi acum campionii la cotizaţii PCRM, membrii căruia plătesc 1% din venit. Vă imaginaţi cum a explodat bugetul lor după cooptarea lui Olejka?
Dacă-mi amintesc bine, iniţiatorul legii cu privire la finanţarea partidelor din bugetul de stat, pentru a combate corupţia, a fost Alexandru Tănase. Acum înţeleg de unde a venit iniţiativa. Acelaşi domn Tănase, se plângea de curând, că în partid totul decid „sacii cu bani” şi nu membrii. Acum stau şi mă întreb, când dl Tănase a făcut această observaţie? Din câte înţeleg, astfel de gânduri nu l-au preocupat pe când era membru neplătitor şi nici nu era deranjat de „prosperitatea” partidului. Din câte am observat, nemulţumirile faţă de finanțarea unui partid apar doar când cineva îl părăseşte.
Este cunoscut faptul că, rădăcinile corupţiei sunt ascunse în mediul politic şi de acolo se răspândesc în întreaga societate. Baza sistemului politic sunt partidele şi am o vagă presimţire că, corupţia începe cu constituirea lor. Actualii Cicikovi partinici procedează prin aceleaşi metode şi în aceleaşi scopuri. 99 la sută din membrii de pe listele oricărui partid au primit o recompensă pentru semnăturile lor. Ei sunt conştienţi de faptul că „liderul” are nevoie de ei doar pentru a se conforma cerinţelor legale, şi atât. Poate câteodată vor fi duşi cu autobuzul la vreun miting. Astfel, ca şi iobagii morţi „membrii” sunt „vânduţi” statului sub formă de liste iar dacă numărul lor devine o cifră cu patru zerouri, atunci ei devin şi obiect de mândrie politică şi sunt expuşi, în grup, admiraţiei publice. Faptul că lucrurile stau aşa şi nu altfel poate fi uşor de demonstrat. Dacă tot s-a impus un număr minim de membri, de ce să nu se impună şi o cotizaţie minimă obligatorie? Iar aceasta să poată fi plătită doar prin transfer bancar. Atunci, aş vrea să văd câţi vor mai rămâne în liste.
Până la urmă acest sistem este unica modalitate a liderilor noştri politici să se menţină în funcţii, fiindcă ei sunt votaţi şi realeşi din două motive, ori sunt „saci cu bani” ori pot aduce unul. Ce valoare ar avea ei dacă partidele nu ar mai depinde de aceşti „sponsori”? Aţi auzit de manifestarea vreunei nemulţumiri în rândul membrilor din cauza componenţei listelor electorale, care sunt pline de anonimi pe locurile eligibile?
Aşa începe totul. Cumperi un membru, pe urmă vinzi un loc pe listă, după o funcţie în guvern. Iar în parlament votezi ce se plăteşte, fiindcă cum să-ţi recuperezi banii din campanie? Acest cerc vicios nu se va termina niciodată până nu va fi abolit acest sistem dubios. Pentru aceasta se cere adoptarea câtorva măsuri. În primul rând, este imperios necesar de a aboli actualele condiţii de constituire a unui partid prin înlăturarea oricăror restricţii. E suficientă iniţiativa a trei persoane, fiindcă un partid e puternic nu datorită numărului de membri ci al susţinătorilor. În al doilea rând, partidele ar trebui înregistrate la Tribunal şi nu la o structură politică a guvernului. Şi cel mai important lucru, finanţarea. Conturile partidelor ar trebui să fie deschise la trezorerie iar completarea acestora să se facă exclusiv prin transferuri bancare. În aceeaşi context ar fi necesar şi un element de transparenţă prin care, toate transferurile s-ar da publicităţii cu indicarea persoanei şi a sumei transferate. Iar cu o lună înaintea datei alegerilor aceste conturi să poată fi completate doar cu cotizaţii. Astfel, vom putea evita sponsorizările dubioase destinate exclusiv spălării banilor electorali în cazul partidelor fantomă şi mitei în cazul partidelor cu şanse de câştig.

Dodon, este soluţia. II

Azi, după ce şi-a pregătit scuza, primarul Chirtoacă a lipsit de la şedinţa „Tribunalului poporului” prezidată de Dodon. Eu cred că a fost prost sfătuit dl primar în acest caz. În primul rând, primarul are răspunsuri la întrebările „poporului” şi nu e un laş de a evita orice fel de confruntări, chiar şi pe cele capcană. În al doilea rând, primarul Chirtoacă a omis o mare ocazie de ai administra o dureroasă lovitură de imagine lui Dodon în faţa propriilor susţinători. Primarul trebuia să apară pentru a spune un singur lucru, tare şi răspicat ca să fie transmis şi de NIT. Şi anume că Dodon este un hoţ. Un hoţ oficial. Cred că a fost o ocazie perfectă pentru a aminti tuturor despre activitatea de „cercetător” a dl Dodon la Institutul de economie şi finanţe (sau cum se mai numeşte el) în urma căreia, Dodon şi banda lui au furat statul de milioane de lei. Dodon care a fost forţat de Voronin să înapoieze „salariul” de 70 de mii de lei pentru a evita un scandal înainte de alegeri şi a bloca o eventuală urmărire penală a unui ministru comunist. Trebuia de venit la ședința „Tribunalului” pentru al transforma pe Dodon în inculpat.
În rest, orice ar spune adversarii politici, dar Dodon într-adevăr este SOLUŢIA, el este unica, aşi zice, SOLUŢIE pentru HOŢI, care vor să pună mâna pe Chişinău.

Dodon, este soluţia!

Cu ocazia acestor alegeri locale, pentru prima dată asistăm la o campanie în care pretendenţi cu şanse reale sunt candidaţi adevăraţi şi nu păpuşi. În primul rând este vorba despre Dorin Chirtoacă. Primul primar care are tot dreptul moral de a cere un nou mandat de la cetăţenii urbei. Al doilea, spre sincera mea surprindere, o surprindere plăcută trebuie să mărturisesc,este candidatul comuniştilor Igor Dodon. Acest Igor Dodon, care a reuşit practic imposibilul, l-a forţat pe Voronin să-l înainteze candidat din partea partidului. Până acum nu s-a mai văzut atâta „obrăznicie” din partea vre-unui comunist. Aplauze dl Dodon. Şi cam atât. Lista candidaților adevăraţi s-a epuizat. Restul sunt doar umplutură. Acest lucru a fost recunoscut chiar şi de PLD, care s-a văzut nevoit să-şi retragă candidatul pentru a nu păţi o mare ruşine electorală. În cazul lor a funcţionat perfect proverbul despre Dumnezeu care nu bate cu băţul. De data aceasta Domnul a lovit cu Godea pentru a pedepsi trufia PLD-istă.
În rest, orice ar spune adversarii politici, dar Dodon într-adevăr este SOLUŢIA, el este unica, aşi zice, SOLUŢIE împotriva răspândirii bolilor venerice, SIDA şi a sarcinilor nedorite, cel puţin în Chişinău.

La cel „sărac” nici troleibuzele nu trag (înţelepciune populară)

Mult stimatul nostru primar a ieşit cu ursul, pardon cu troleibuzul în târg. Mare minune, mare. Dar din păcate, fiind sărac cu mintea a adunat mai multe înjurături decât aplauze. Nici de data aceasta surcica n-u sărit departe de trunchi. Azi am asistat la o nouă mostră de incompetenţă politică, marca PL. Lopata lui Urechean continuă să-şi facă vârtos treaba. După ce a readus PL-ul în liga partidelor extraparlamentare, s-a apucat şi de paiul salvator, Dorin Chirtoacă. Lansarea noilor troleibuze a fost gândită ca o mare acţiune de imagine, de parcă ar fi primele troleibuze din Chişinău. Dar din cauza lipsei unei evaluări a impactului electoral această lansare va aduce mai multe bile negre decât albe. Să mă explic. Tema troleibuzelor a fost atât de tare mediatizată inclusiv şi cu conotaţii de scandal, încât acestea nu mai prezintă nici un interes pentru cetăţeni, care au obosit să mai audă despre ele. Un alt element important este electoratul ţintă al acestei acţiuni. Fidelii călători cu troleibuzele nu se numără printre electorii pelişti sau într-o mică măsură. Mai mult ca atât, lor le este indiferent cum se lansează acestea. Contează că sunt. Pe de altă parte o mare parte a cetăţenilor activi ai urbei îl vor înjura toată ziua pe primar pentru incomodităţile create. Pentru aceștia şi adversarii politici, manifestarea de azi va fi un bun prilej de al învinui pe primar de incompetenţă şi de faptul că, acţiunile electorale sunt mai importante decât confortul cetăţenilor şi buna funcţionare a municipiului. Cu siguranță că, aceste efecte negative puteau fi evitate şi se putea împăca şi capra şi varza, dar pentru aceasta, primarul trebuia să-o facă într-un mod decent, efectiv şi responsabil. Nu cred că, Dorin Chirtoacă pierdea ceva, din punct de vedere electoral, dacă făcea lansarea din depou şi se deghiza în taxator pentru câteva staţii. În acest caz avea ocazia nu doar să aprecierea cetăţenilor, dar şi să evite înjurăturile claxoanelor. Eu sper că primarul va avea bunul simţ să-şi ceară scuze pentru cele întâmplate azi şi să nu compromită definitiv şansele sale de realegere, fiindcă aceasta ar fi un act de trădare fată de toţi noi.
PS îngropaţi lopata, până nu-i prea târziu.

Greu de refuzat

Fanfarele au dat startul campaniei electorale şi puţini îşi mai amintesc acum despre încheierea campaniei pentru reforma justiţiei. Fiecare a primit ce şi-a dorit şi apele s-au liniştit. Deşi, aparent, nu mai este un subiect de actualitate ţin să mai zăbovesc asupra lui. Lucrul care m-a deranjat cel mai mult, a fost tăcerea apăsătoare a celor trei componente ale Alianţei. Dacă tăcerea pld-iştilor şi a pd-iştilor era înţeleasă oarecum, atunci pl-iştii, ca de obicei, au dat-o rău în bară prin incompetenţa lor politică. În timpul „bătăliei” pentru buget, pl-iştii cu o aroganţă, greu de explicat, de fiecare dată invocau interesele ascunse ale „sacilor de bani” din cele două partide şi insinuau că ar urmări nişte interese obscure, pe când ei, PL-ul, sunt curaţi ca lacrima şi se conduc doar de binele cetăţeanului. Ca să vezi însă, în cazul demiterii lui Tănase, PL-ul a luat multă apă-n gură. Dl. Tănase a fost unicul ministru care putea aduce o schimbare adevărată şi atât de necesară nouă tuturor. Dar anume în cazul lui, cei cu „schimbarea până la capăt” nu şi-au dorit decât schimbarea ministrului. Ce a stat la baza acceptării eliminării Dl. Tănase? Eu cred, că avem de a face cu un târg între Alianţă şi comunişti. Dacă vă mai amintiţi, Don Corleone a fost asasinat fiindcă a refuzat să pună la dispoziţia Turkului judecătorii corupţi pe care îi controla. Ei, ca să vezi, Voronin a avut inspiraţia să nu repete greşeala bătrânului mafiot şi a oferit pe tavă sistemul judecătoresc, noilor cârmaci. Evident că, această ofertă a fost răsplătită prin acordarea unei imunităţi neformale. Iar acest lucru se vede cu ochiul liber. Acum, „sacii cu bani” îşi rezolvă nestingherit problemele în justiţie. Şi acest lucru a fost spus foarte clar de către ministrul demisionar. Dacă această parte a târgului nu prezintă un secret, atunci „partea ascunsă a lunii” încă întârzie să apară în lumină. Dl. Tănase a avut multe motive să ia decizia de demisie, dar nu s-a vorbit, deloc, despre picătura care a umplut paharul. Eu cred că, acest eveniment se va produce pe data de 29 aprilie curent. Atunci, dacă vă amintiţi, cel mai corupt judecător din republică va fi reînscăunat Preşedinte al CSJ. Dar nu aceasta e necunoscuta. Eu cred că, ministrul demisionar nu a mai putut suporta faptul că o parte din „colegii” parlamentari din majoritatea guvernamentală au căzut de acord să susţină decizia CSM-ului. Aici apare a doua parte a „consensului naţional”. Aranjamentul e simplu şi pragmatic. Alianţa, le oferă comuniştilor preşedintele dorit la CSJ, fiindcă sistemul nu va putea funcţiona „aşa cum trebuie” dacă nu va fi asigurat „spatele”, iar comuniştii la rândul lor, vor oferi voturile necesare alegerii preşedintelui tuturor.

Paşte Fericit.

Prohodul reformei justiţiei

Azi, Guvernul oficial a declarat moartea zânei pe numele „Reforma Justiției”. Amin. Din păcate nu e 1 aprilie. Eforturile alianţei de guvernare, în sfârşit s-au încununat de „succes” . Aproape doi ani de zile, Ministrului Tănase i se sugera în toate felurile că, reforma justiţie este bună doar ca obiectiv din programul de guvernare şi nu ca o realitate cotidiană. Ministrul Tănase s-a făcut surd la sugestiile colegilor de guvernare. Până la urmă, a fost nevoie de intervenţia Lui. Pot pune pariu, că la aflarea veştii sau a intenţiei, Tănase a replicat: „Şi tu Brutus?!”. Anume El, cel mai democrat şi liberal, pe alocuri. O numire fără nicio justificare din public de vedere al interesului public, fireşte. Doar două săptămâni în urmă, Ministrul Tănase se declara hotărât să ducă la bun sfârşit reformarea justiţiei, ca azi să declare că sunt multe lucruri de făcut la CC. Poveşti cu zmei pentru fraieri. Dl. Tănase, a fost primul, adevărat, ministru al justiţiei din republică şi mi-am pus multe speranţe în el. De aceia, azi simt un imens sentiment de dezamăgire. Sunt dezamăgit de falsele motive care l-au făcut pe Ministrul Tănase să cedeze presiunilor. Mă aşteptam la mai multă verticalitate şi principialitate. Interesul de partid, nu poate fi pus mai presus de cel public. Mai ales că şi partidul nu are decât de pierdut de pe urma înlăturării unui lider atât de important. Dar cine a zis că s-a urmărit interesul partidului, chiar şi pe alocuri. Prin această numire, s-a urmărit şi eliminarea unui concurent important la şefia partidului. Astfel a fost spulberat şi mitul despre echipa PLD. De azi înainte toţi vor şti cine e Şeful. De data aceasta peste tot.

Lopata lui Urecheanu

Cine crede că, minciuna este unica calitate a moldovenilor, se înşeală amarnic. Moldovenii sunt înzestraţi şi cu alte calităţi cu ar fi, de exemplu, incompetenţa. Să ştiţi că tandemul celor două calităţi nu este întâmplător. Cum ar fi posibil să perpetuezi şi să dezvolţi incompetenţa fără minciună, care să nege existenţa celei dintâi? Imposibil, după mine. Unii ar putea spune că sunt extremist şi exagerez, dar mai întâi să vedem cu ce avem de a face.
De cel puţin 15 ani, diplomele de studii obţinute datorită cunoştinţelor sunt o raritate absolută şi nu e de mirare că nici măcar un procent din cetăţeni nu este în stare să exprime coerent un gând. Şi astea sunt doar câteva din elementele definitorii ale situaţiei catastrofale în care am ajuns. Şi toate datorită proverbialei noastre toleranţe faţă de tot ce e rău şi greşit. Toleranță exploatată la maximum de politicieni care, de fiecare dată, parcă ne spun: „Vedeţi, poţi fi şi mincinos şi incompetent şi să ai şi succes. ”. Ruşii au un proverb, care perfect se potriveşte cazului nostru: „Exemplul prost e molipsitor.”
Dacă peştele de la cap se strică, atunci incompetenţa generalizată, ca şi corupţia de altfel, de la politicieni ni se trage.
Multe pot fi spuse la acest capitol, dar eu aş dori să vorbesc despre ce mă doare, despre PL. De data acesta voi începe cu sfârșitul. La ultima conferinţă a tineretului liberal, Ghimpu a spus că, PL a obţinut un scor mic fiindcă a spus adevărul. Ce găselniţă. Să invoci adevărul pentru a spune o minciună. PL-ul ar trebui să-şi scoată capul din nisip şi să înfrunte realitatea aşa cum este. Iar realitatea ne spune că, scorul electoral slab nu are nimic în comun cu „spunerea adevărului” . Adevărul, cât de mare n-ar fi nu-ţi poate umple golul doctrinar şi politic. Singurul adevăr, la ziua de azi, constă în faptul că PL-ul n-a fost în stare să propună societăţii soluţii şimple, clare şi eficiente. N-a fost în stare să convingă cetăţenii de faptul că ştie şi poate. Citiţi programul lor şi nu ve-ţi găsi decât bla, bla, bla şi bla,bla, bla. PL-ul a mers în alegeri cu trei chestii. 1. Iluzia că Ghimpu poate fi locomotiva partidului (iar Ghimpu cu convingerea că funcţiile aduc voturi); 2. Cu cerşitul parlamentului şi o promisiune nu doar electorală, da şi alegorică; şi 3. Cu câteva poze mai mari ale liderilor, dar de o calitate îndoielnică. Aici sunt adevăratele motive ale dezastrului electoral. De când au revenit pe arena politică, ei tot spun că sunt liberali de parcă le este frică să nu uite acest lucru. Iar deoarece în campania electorală n-au fost în stare să propună măcar un proiect liberal, care ar justifica voturile obţinute, liberalii au fost nevoiţi să înceapă negocierile cu mânile goale şi cu convingerea, fermă, că ceilalţi sunt vinovaţi de propriul eşec. Am impresia că Ghimpu, a găsit undeva lopata lui Urechean, cu care acesta si-a îngropat AMN-ul, iar aceasta a pus stăpânire totală pe el. În afară de lopată, Ghimpu mai are şi o greblă, pe care o mai calcă din când în când ca să-şi păstreze vigoarea. Această greblă se numeşte „vreau funcţii”. Ghimpu a trecut printr-o experienţă deosebită, fiind primul politician care a deţinut două funcţii supreme simultan, dar care, din punct de vedere electoral, nu l-au ajutat cu nimic. În pofida acestui fapt, el şi-a pus drept scop principal obţinerea de alte funcţii, pretinzând că are nevoie de „pârghii” şi de „control”. Aşa şi nu am înţeles ce avea de gând să controleze. Din punctul acesta de vedere, Ghimpu şi Voronin sunt la fel. Ambii s-au apucat de politică pentru a obţine ceva şi nu a da, în primul rând. Ghimpul a avut o ocazie deosebită de a face istorie şi nu figuraţie. El a fost acela care ar fi putut să ofere un exemplu a ceea ce înseamnă negocieri transparente. Pentru aceasta PL-ul trebuia să declare deschis ce doreşte şi ce urmăreşte în cadrul negocierilor, dar n-au făcut-o. N-au făcut-o fiindcă Ghimpul n-a trecut testul puterii. N-a avut tăria de a renunţa la nişte funcţii care oricum nimic bun n-au adus nici lui nici partidului. El „marele luptător cu comunismul” a transformat obţinerea unor funcţii în principalul beneficiu al alegerilor. În loc să condiţioneze constituirea alianţei cu condamnarea comunismului şi interzicerea simbolicii şi a ideologiei acestuia. Atunci s-ar fi văzut că în politica noastră există şi valori şi principii. Iar dacă să ne întoarcem la funcţii, atunci ca partid liberal, ar fi trebuit să lupte doar pentru una singură, Ministerul Economiei. În schimb, s-au dus lupte grele pentru aşa numitele structuri de forţă pentru nişte scopuri obscure. Şi în acest caz, putem constata că între Ghimpu şi Voronin există o similitudine,nebănuită, de viziuni. Din câte se ştie, pentru Voronin organele de drept nu au reprezentat decât nişte instrumente de supraveghere şi control al adversarilor politici. Până la urmă, PL-ul s-a ales cu un singur minister „electoral”; o funcţie de viceprim-ministru care, parcă în bătaie de joc, are nişte responsabilităţi categoric contraindicate unui partid liberal; cu dispreţul partenerilor de alianţă şi o izolare politică cvasitotală. Azi, PL-ul a ajuns un partid de gherilă, care poate obţine ceva doar prin şantaj deschis şi nu prin autoritate şi susţinere socială. Aşa că, s-o lase mai moale dl. Ghimpu cu adevărul, fiindcă o altă minciună este democraţia din partid. Altfel nu-mi pot explica tolerarea acestei incompetenţe crase.
PS Fraţilor, chemaţi-l pe Chirtoacă să-i ia lopata.

Şi tu, Brutus.

Începând cu Fluxul, în ultimii 15 ani viaţa noastră a fost strâns legată şi influenţată de marele magician al presei dl. Val Botnaru. Cu certitudine, el poate fi considerat, cel puţin, omul deceniului din presa locală. Nu cred că există altcineva, care ar fi reuşit să dea viaţă atâtor proiecte şi toate reuşite. Jurnal TV, cu siguranţă, poate fi considerat drept apogeul acestei cariere minunate. Jurnalul a spart puşcăria informaţională comunistă pentru masele largi de cetăţeni şi a devenit simbolul noii etape de renaştere şi, mai ales, emancipare naţională. Şi când era să începem să visăm frumos dl. Botnaru, crud şi fără milă, ne-a amintit să locuim în RM. Acest ţarc stalinisto-hitlerist unde până la urmă nimic nu se schimbă şi totul e doar o iluzie. Din păcate, Jurnal TV nu a devenit doar o televiziune generalistă, el a devenit o televiziune moldovenească, în adevăratul sens al cuvântului, care nu poate fi diferită de altele şi mai ales nu are voie să facă altfel, fiindcă sarcina lor este una, perpetuarea existenţei „poporului moldovenesc” în hotarele ţarcului. Jurnal TV este cel mai elocvent exemplu că, URSS-ul n-a murit. Am fost cu adevărat şocat să văd că filmele, din noua grilă de programe, sunt prezentate în aceeaşi manieră ca şi la NIT. Şi atunci care e diferenţa? Să cultivi atâția ani un public dornic de valori naţionale un public care vrea să se simtă ca acasă şi nu ca într-o gubernie şi să-l trădezi în halul acesta? Sunt lucruri care mă depăşesc. Acum am o vagă bănuială, că fondul de investiţii, care a finanţat crearea trustului a fost înfiinţat pe data de 23 august 1939.
Unde-i unul, nu-i putere/ Unde-s doi puterea creşte/ Şi românul nu sporeşte.
Imediat după lansarea noii structuri de rusificare a românilor din Basarabia pe 5 martie, ca din întâmplare, pe data de 7 martie, dl. Corman a dat un interviu cu referire la vizita Vicepreşedintelui american şi a efectului ei asupra „diferendului transnistrean”. Fiind întrebat despre motivele Rusiei de a-şi retrage trupele, dl. Corman răspunde următoarele: „Dar (Rusia) a legat tot timpul retragerea forţelor militare de identificarea soluţiei politice. Această abordare la pachet mi se pare şi mie una realistă, dacă pot să spun aşa. ” Simplu de tot, nu-i aşa? Îmi amintesc că, în timpul „negocierilor” din decembrie trecut, se zvonea că PD-ul doreşte să preia externele pe motivul că este atribuţia preşedintelui. Vă imaginaţi ce politică externă aveam acum, dacă ei reuşeau. Iar având în vedere faptul că, dl . Corman nu e de capul lui, mă întreb dacă nu cumva acesta este rezultatul vizitei la Moscova a dl. Lupu? Sau nu cumva în aceasta constă, în opinia pediştilor, parteneriatul strategic cu ruşii?