Nesimţirea, rusească, n-are limite

Azi, am citit o ştire despre organizarea de către Ambasada Rusiei din Chişinău a unor manifestări legate de aniversarea a 70 de ani de la aşa numitul război pentru apărarea „patriei”. Prin organizarea acestor manifestări ruşii ne dau de înţeles că pentru ei, noi rămânem în continuare o republică sovietică care este tratată drept un teritoriu, care neformal, în continuare, face parte din acea „patrie”. Prin aceste manifestări, ei de fapt de dau de înţeles că nu recunosc independenţa noastră şi consideră declararea acesteia drept un fapt ilegal şi reprobabil. Prin aceste manifestări, ei ne cer să declarăm ziua de 28 iunie 1940 drept zi de sărbătoare, fiindcă anume evenimentele acelei zile au făcut posibil ca acest teritoriu să ajungă parte a „patriei”, iar ziua de 22 iunie, zi de doliu. Prin aceste manifestări, ei vor să arate că urss-ul n-a murit. Prin aceste manifestări, ei ne spun să ne dezicem de toți deportații şi persecutaţii noştri politici, fiindcă aceasta a fost făcut pentru apărarea „patriei”. Prin aceste manifestări, ei vor să inoculeze ideea că, hotarul Rusiei, în continuare trece pe Prut. Prin aceste manifestări, ei ne cer să ne dezicem de actul de Unire cu România din 1918 şi să declarăm 22 iunie 1940 drept a doua ocupaţie românească. Prin aceste manifestaţii, ei ne sugerează să ne dezicem de trecutul nostru românesc şi să adoptăm pe cel sovietic drept unicul autentic şi firesc, altfel, deşi am fost incluşi în componenţa „patriei” tot fascişti vom rămâne. Aşi dori să le amintesc „partenerilor noştri strategici”, că soldaţii care primii au străpuns hotarul nedrept de pe Prut au fost taţii şi buneii noştri. Întrebarea mea este de cine am apărat „noi” acea „patrie”? Şi mai am o curiozitate, dacă şi la Berlin vor avea loc manifestări similare?
După ce Medvedev l-a botezat pe Preşedintele nostru interimar Marian Ilici, nu-mi fac nicio iluzie în privinţa comportamentului şi a atitudinii autorităţilor noastre. Din câte îmi amintesc, ruşii nu şi-au permis să-l umilească în halul acesta pe Mihai Ghimpu.

Проклятый город Кишинев!

Acesta a fost primul gând al celui mai vestit turist rus, după ce a văzut Chişinăul. Sunt sigur că, şi azi, acest gând îi încearcă pe majoritatea vizitatorilor urbei noastre. Este o replică firească pentru oricine, care vine dintr-un oraş european. Din păcate, Chişinăul, aşa şi a rămas un oraş de factură sovietică. Un oraş anti-cetăţean şi anti-turism. Sunt multe motive, care explică actuala stare a lucrurilor. Ceea ce-mi doresc, este o conştientizare a acestui fapt şi renunţarea la viziunea sovietică de dezvoltare a municipiului. Înainte de a enumera neajunsurile de bază, nu pot să nu remarc marea reuşită a primarului Chirtoacă în lupta cu eliminarea mirosului de la staţia de epurare. Din păcate, noi nu ne permitem să avem câte o realizare, de acest gen, pe mandat. De aceea, pentru mine, este foarte important ca dl Primar General să înţeleagă, cu adevărat, cât de neprietenos este Chişinăul. Am menţionat deja că este anti-turism, prin urmare, voi desfăşura subiectul. Voi lăsa de data aceasta aspectul financiar fiindcă, pierderile financiare suportate de primărie, din cauza turismului subdezvoltat, sunt evidente.
Ce face un turist aflat într-un oraş european, chiar dacă are doar jumătate de zi la dispoziţie? Face turul oraşului cu autobuzul supraetajat. Din propria experienţă vă zic că orice oraş are un aspect diferit de la înălţimea etajului doi. Vă imaginaţi aşa ceva în Chişinău? Cum v-aţi simţi cu cablurile de la liniile de troleibuz deasupra capului? Nu există oraş mai urât decât unul cu troleibuze. Prin urmare, un oraş european şi un oraş cu troleibuze sunt două lucruri incompatibile. Proaspătul reales primar, ar trebui să-şi facă curaj şi să recunoască că troleibuzele sunt ziua de alaltăieri, iar transportul public trebuie dezvoltat pe seama autobuzelor (ecologice, care folosesc gaz lichefiat) şi a tramvaielor moderne.
Un oraş prietenos se simte imediat ce ai ajuns în stradă. Confortul cu care traversezi, pe jos, oraşul este un alt element important. Este foarte uşor să verifici acest lucru. E suficient să iei o valiză pe roţi şi să vezi de câte ori va trebui să o ridici până traversezi o stradă dintr-un capăt în altul. Într-un oraş european, nu vei fi nevoit să faci acest lucru niciodată, chiar dacă traversezi pe jos tot oraşul. Mă miră faptul că şi în timpul mandatului actualului primar, drumarii, în continuare fac drumurile şi străzile după acelaşi calapod sovietic, care presupune că, orice colţ de stradă să poată fi transformat într-un punct de rezistenţă în caz de război. Chiar şi trecerile existente sunt făcute într-o manieră idioată, când între partea carosabilă şi trotuar la baza bordurii se pune nişte asfalt pentru a crea un fel de rampă, în loc ca să fie înecată bordura în pământ, ca trotuarul şi carosabilul să se afle la acelaşi nivel. N-am observat ca aceste lucruri să-l fi supărat cumva pe dl primar. Poate după ce se va căsători şi va ieşi cu căruciorul la plimbare, lucrurile se vor schimba. Consider că, pentru aceasta trebuie elaborat un plan general de reamenajare a trecerilor de pietoni şi a trotuarelor. Să nu uităm că din această cauză suferă în primul rând locuitorii. Părinţii cu copii mini şi persoanele cu dezabilități locomotorii, în primul rând. Tot aici intră şi bicicliştii şi practicanţii de rotile, trotinete şi skateboard. Dacă tot vorbim despre un oraş mai ecologic şi cu cetăţeni sănătoşi favorizarea acestor categorii de cetăţeni este imperios necesară.
O altă problemă deranjantă, deşi sezonieră, rămâne a fi puful de plopi. Din păcate, în ultimii patru ani nu se observă o ameliorare a acesteia. Nu înţeleg de ce nu poate fi stabilit un grafic clar de defrişare a acestui soi de plopi? Dacă tot se vorbeşte despre parteneriate public-private, cred că e cazul cel mai indicat, pentru a fi pus în practică. Tot la capitolul problemelor sezoniere, se plasează şi chestiunea țânțarilor. Sunt extrem de surprins de faptul că, această problemă niciodată nu a figurat în planurile primăriei şi nici măcar în campaniile electorale. Să înţeleg că, devenind funcţionar municipal, nu mai eşti atacat de țânțari?


PS pe data de 6 iunie, majoritatea din noi au exclamat „Проклятый город Кишинев!” , iar pe data de 20 acelaşi lucru l-a făcut majoritatea comuniştilor. Sper că începând cu acest an, acesta să fie unicul motiv când vom mai auzi „Проклятый город Кишинев!”

Patriotul mândru

În cadrul ultimelor dezbateri electorale, Dodon, ne-a asigurat că a fi patriot înseamnă a te mândri cu ceva. Unul din obiectele mândriei sale este mama. Dodon a ţinut să precizeze că, mama lui este şi profesoară de limbă română. Foarte frumos, deşi patetic. Nu pun la îndoială faptul că şi mama e foarte mândră de fiul Igor sau Igori (am văzut ambele variante pe panouri). Dar cum stau lucrurile în cazul cetăţenei dna profesoară de română Dodon? Este oare profesoara de română mândră de cetăţeanul şi politicianul Igor Dodon? Dacă da, atunci cum se simte în faţa elevilor? Cu ce autoritate morală le cere să iubească limba română, dacă o face desigur? Fiindcă,dacă alfabetul latin e veşmântul limbii române, atunci limba română e veşmântul românismului. Cât de credibilă este ea pentru elevi, care ştiu că produsul „cel mai bun” al educaţiei dumneaei este un înverşunat antiromân? Un individ, care le refuză acestor copii dreptul la propria lor identitate. Un individ, care vorbeşte româneşte, doar din cauza că, Stalin, a reuşit să inventeze doar denumirea de "limbă moldovenească" dar nu şi însăşi limba. Se inspiră oare, dna profesoară de română, din cel mai „patriotic” site, opera fiului iubit, moldovenii.md? Le recomandă, cumva, şi elevilor să facă acelaşi lucru?
La fel de tare, Dodon, se mândreşte şi cu fiul său, care învaţă la un liceu cu titulatură de român. Aici am o singură întrebare. Nu cumva, în agenda fiului, limba română stă la secţiunea limbi străine?

Cine, îl mai opreşte pe Dodon?

Ceva timp în urmă am menţionat faptul că, Dodon este cea mai bună soluţie pentru hoţii care vor să pună mâna pe Chişinău. Azi, Dodon, mi-a demonstrat că am greşit. Dodon, din câte se vede nu este doar soluţia pentru hoţi ci şi pentru escroci. Acţiunile din ultimele zile se desfăşoară exact ca într-un scenariu de tip raider. Se vede de la o poştă stilul rusesc. Primul pas a fost inventarea unui caz de corupţie pentru Chirtoacă, fiindcă nu aveau ce să-i impute. Este unicul politician care nu poate fi învinuit de corupţie şi hoţie. Chiar dacă s-a demonstrat că, schema cu comisionul pentru troleibuze este o minciună ordinară comunistă, Dodon a hotărât, probabil, că nu mai are ce pierde şi a mers cu falsul mai departe. Ca să vezi culmea minciunii. Dodon zicea că transferul către firma românească este demonstrat de Monitorul Oficial. Mă întreb şi eu, de când în MO se publică datele despre transferurile bancare? Dar fiţi atenţi, Dodon nu a făcut o plângere penală, cum era corect să fie, ci a făcut o interpelare de deputat. Astfel, el, a hotărât să omoare câţiva iepuri. În primul rând, să-l calomnieze „într-o manieră oficială” pe Chirtoacă şi să apară în postura de luptător cu corupţia, şi în al doilea rând, să se eschiveze de răspundere pentru aceasta. Dacă era om cinstit şi sincer în intenţiile sale, înainta o plângere penală. Dar în cazul acesta trebuia să suporte riscul condamnării pentru denunţ calomnios. Astfel, el, şi-a camuflat denunţul calomnios sub forma activităţii parlamentare, pentru care nu poate fi tras la răspundere penală. În acelaşi timp, Dodon ştie că procuratura nu va reuşi să emită o concluzie oficială până pe data de 19 iunie. Astfel, el, rămâne un „luptător cu corupţia” până la alegeri. Alt pas, a fost inventarea scandalului cu ziarul Adevărul. Aceasta a fost făcut pentru a discredita România şi implicit orice forţe sau argumente în favoare procesului de europenizare. Prin această provocare, Dodon a vrut să descurajeze cetăţenii pentru care Chirtoacă se asociază cu Europa şi România. Ei trebuia să vadă că tot ce se spune despre europeni e o minciună, că ei, nu se deosebesc de comunişti sau de spaţiul CSI-st şi practică la fel, cenzura şi alte lucruri specifice regimurilor autoritare. Astfel, se insinua că valorile europene sunt o minciună şi nu e cazul să te ei după o himeră. Aici avem de a face cu un alt set de elemente folosit de escroci şi kaghebişti. Dezinformarea şi manipularea. Imediat ce am citit „interviul” am intuit, că e o diversiune (Adevărul încă nu prezentase versiunea sa) şi am scris în comentariu că, un ziar respectabil nu putea publica nişte minciuni, insinuări şi calomnii, chiar dacă sunt emise de un comunist, dar ca să vezi, luptătorul cu cenzura, parcă aş avea un deja-vu, nu a binevoit să-l publice. Şi în sfârşit al treilea element al atacului raider este crearea impresiei că hoţul este adevăratul stăpân. Pentru aceasta, Dodon, a înscenat mascarada cu „prima” şedinţă a consiliului municipal. După cum putem vedea, Dodon e plin de soluţii. Doar că toate sunt ilegale.

CEC-ul buclucaş.

Imediat ce, s-a declarat turul doi de scrutin şi inima ne-a mai revenit la loc, interesul pentru alegerea primarului a trecut pe locul doi. În schimb, a apărut o nouă bătaie de cap. Distribuirea mandatelor în consiliul municipal. Deşi, comuniştii au obţinut „doar” 46% din sufragii, s-au pricopsit cu majoritatea mandatelor. Primul, de acest lucru s-a indignat primarul Chirtoacă. El nu putea înţelege cum e posibil să obţii mai puţine voturi (aproape 10 000), dar să ai mai multe mandate? Confuzia vine de la faptul că, în percepţia noastră,fiecărui mandat ar trebui să-i revină acelaşi număr de voturi. În cazul alegerilor actuale valoarea unui mandat de consilier este de 6762 voturi valabil exprimate. Prin urmare, conform acestui calcul comuniştilor trebuie să le revină 23 de mandate. Poate plus unu la redistribuire, fiindcă rămân 2.5 mandate nedistribuite. În realitate însă, datorită instrucţiunii 384 din 12.12.2006, lucrurile stau altfel. Conform mecanismului aplicat, la baza repartizării mandatelor s-a pus principiul evitării redistribuirii mandatelor în dauna principiului de atribuire a acestora conform „meritelor”. Astfel, CEC-ul, nu a mers pe calea respectării fidele a opțiunilor electorale ale cetăţenilor ci pe calea asigurării propriului confort birocratic, de a nu se obosi cu mecanisme mai complicate de redistribuire a mandatelor neadjudecate. Din păcate, nu există nicio explicaţie sau motivare, care ar justifica adoptarea modelului în cauză. Dar este clar că metoda folosită viciază rezultatelor electorale şi trebuie schimbată. În legătură cu acest fapt am observat un alt lucru straniu. Instrucţiunea în cauză a fost modificată de două ori, prin hotărârile nr.528 din 24.04.2007 şi nr. 27 din 5 aprilie curent, dar aceste hotărâri nu sunt publicate pe site-ul comisiei. De ce, oare?