Un preşedinte cât o bancnotă de-un dolar

Nu ştiu câţi din voi îşi mai amintesc de metodele şmenarilor de pe lângă casele de schimb valutar de pe timpuri. Uitasem şi eu de ele dar în ultimele două săptămâni am un permanent deja –vu. Atunci erau două metode de bază. Prima consta în împăturirea dolarului, sub pretextul verificării autenticităţii, în aşa fel ca să poată fi schimbat cu o bancnotă de un dolar fără ca să-ţi dai seama, iar a doua consta în strecurarea teancului de lei în aşa manieră ca să nu mai verifici suma primită. Ambele metode aveau însă un element comun, agitaţia. Atât în primul cât şi în cel de-al doilea caz şmenarul începea brusc să se agite pretinzând că vine poliţia  şi în acel moment schimba bancnota sau îţi strecura banii direct în buzunar şi ştergea putina până îţi dădeai seama că ai luat plasă. Nu ştiu cum voi, dar eu de două săptămâni urmăresc exersarea acestor tehnici în cadrul procesului numit „alegerea preşedintelui”. Avem trei şmenari care încearcă să-i bage fraierului dolarul în locul sutei, iar al treilea stă de şase şi strigă poliţia. Nu e greu să ne dăm seama cine sunt personajele, nu-i aşa? Singura  deosebire constă în faptul că şmenarii sunt din găşti diferite şi unicul lucru care îi uneşte este fraierul. Primul face parte din „lumea bună” şi e cu acte în regulă. Al doilea e hoţ de drumul mare, dar e pe cale să-şi cumpere şi el un certificat de bună purtare. Iar al treilea s-a săturat să stea de şase şi vrea să avanseze la gradul de „operator”. Şi doar „fraierul” o face pe "prostul". E straniu acest „fraier”. Nu se agită şi nu tresare când e speriat cu „poliţia”, dar cel mai rău  e că, de fiecare dată, insistă să desfacă bancnota şi să numere banii. Trebuie să recunosc că deşi am avut de a face cu ambele metode de păcălire, de data aceasta nu m-am prins din prima. Când s-a constatat că voturile promise de Lupu nu există, chiar am crezut că i s-a promis dar a fost tras pe sfoară. Nici renunţarea la referendum nu m-a pus în gardă. Şi doar când s-a început agitaţia şi campania de intimidare a liberalilor cu privire la stabilirea datei alegerilor am înţeles că avem de a face cu o schemă de fraierire. Evident că insistenţa cu care se cere stabilirea datei alegerii preşedintelui fără a avea un candidat cu şanse sigure trezeşte o mare şi justificată bănuială. Al doilea element a fost aşa numitul proces de selectare a candidaţilor. Dacă vă amintiţi toţi spuneau că există o armată de personalități care ar merita să devină preşedinte ca până la urmă să nu fie prezentată niciuna. Deși au primit un teanc gros de lei, ei vor să ne alegem cu un dolar în locul sutei promise. Dar şi acesta e bun, fiindcă ne spune în cine să avem încredere.  

Lăsaţi-i să se laude

Dacă justiţie nu e, nimic nu e. Şi nu e, dar în schimb avem o armată de magistraţi corupţi, incompetenţi, ignoranţi şi obraznici, care ne fac viaţa amară. Cel mai bun exemplu sunt doi indivizi din vârful piramidei judecătoreşti Muruianu şi Colenco. Dacă primul abia a fost potolit, al doilea abia a preluat ştafeta. Să nu credeţi că ieșirile obraznice ale acestor indivizi ca şi a altor colegi de-ai lor sunt întâmplătoare. Dovadă sunt achitările pe linie a ştabilor comunişti şi a poliţiştilor torţionari, iar cireaşa de pe tortă a fost ultima decizie a CC-ului. Ei simt mirosul de sânge şi simt că stăpânul are şanse să se întoarcă pentru a le asigura confortul şi liniştea din timpul dictaturii voroniste. În acelaşi timp au neobrăzarea să ne reproşeze că nu îi apreciem. Şi că ei se sacrifică pentru binele public „suportând” salariile „mizere” şi condiţiile „grele” de muncă. Atunci m-am gândit că poate oamenii au dreptate şi noi avem o atitudine preconcepută. Poate că într-adevăr ei sunt eroii anonimi ai zilelor noastre şi ar trebui să-i lăsăm să ne vorbească despre faptele lor vitejeşti. Astfel s-a născut iniţiativa mea legislativă.
Propun ca codurile de procedură să fie amendate în ideea de a le oferi această posibilitate. Această modificare ar trebui să se regăsească în cadrul procedurii de recuzare. Astfel, înainte de a începe examinarea cauzei în fond fiecare judecător care a emis hotărâri care au dus la condamnarea RM de către CEDO să le aducă, în formă solemnă, la cunoştinţa părţilor despre aceste isprăvi prin enumerarea cazurilor şi anunţarea că aceste fapte sunt motiv de recuzare. În acelaşi timp, dacă pe parcursul unui an un judecător a fost recuzat în cel puţin cincizeci la sută din cazurile repartizate, atunci următorul an să suporte o reducere de salariu corespunzătoare. Iar dacă un judecător atinge această performanţă timp de doi ani consecutivi să fie demis din funcţie.
Să lăsăm faptele să vorbească.