În intervenţia precedentă, m-am referit la marele combinator Plaho, care a prihvatizat un partid politic pe banii acestuia. Iar cea mai mare dovadă este comportamentul adoptat de „partidul client”. A transformat totul într-o bufonadă în care, conform scenariului, totul este întors cu curu-n sus ca nimeni să nu mai înţeleagă nimic.
În primul rând, să vedem distribuţia rolurilor. Cu toţii cunoaştem componenţa echipei de negociatori ai PD-ului. Unicul membru al acesteia, care îşi justifică prezenţa este Marean Lupu, în calitatea sa de lider al partidului. Al doilea, are doar o justificare formală fiindcă are calitatea de membru, chiar dacă e un membru mai deosebit. Dumitru Diacov prin acceptarea statutului de Preşedinte de onoare şi-a semnat cererea de pensionare politică. Iar pensionarii, din câte ştiu, nu conduc companii. Ei stau acasă. Prin comportamentul său activ, Diacov a arătat că acel titlu de onoare nu este decât o mită pentru detronare. Apariţia lui Diacov în componenţa echipei de negociatori este foarte stranie, fiindcă, înainte de alegeri, în cadrul discuţiilor despre finanțarea partidului, Lupu, la un moment dat, a atras atenţia asupra faptului că, Diacov nu se mai ocupă de partid şi nu are de unde să ştie despre situaţia financiară a acestuia. Prin această remarcă, Lupul a dat de înţeles că, Diacov este un simplu pensionar care nu participă la luarea deciziilor şi conducerea partidului. De unde şi până unde această metamorfoză? Exact ca într-o cameră cu oglinzi strâmbe. Lucrurile nu mai sunt ceea ce ar trebui să fie. Exact aşa se procedează în schemele escrocilor. Nu-ţi mai dai seama care e realitatea. Şi în sfârşit, maistrul în persoană. Ce caută Plaho în echipa de negociatori ai PD-ului, dacă nici măcar membru de partid nu e? Nu există decât o singură explicaţie, este unicul şi adevăratul negociator, doar că e înconjurat de doi bufoni.
Să nu credeţi, că am uitat despre subiectul articolului. Chiar dacă e bufonadă, tot cu o cacealma se va termina. Al doilea element este procesul negocierilor. Am mai spus, că din punct de vedere politic şi al corectitudinii, în general, negocierile pe două fronturi concomitent nu-şi au nicio justificare. Chiar dacă mă înjuraţi, mai repet, că se lucrează cu materialul clientului, iar clientul, de data aceasta este pcrm-ul. Plaho, ştie foarte bine că o alianţă cu comuniştii nu va putea exista decât până la alegerile anticipate de la anul. Un an cu alegeri locale, care vor fi un barometru foarte precis în privinţa opțiunilor electorale în vederea anticipatelor, mai ales că localele vor avea loc când anticipatele vor fi deja o certitudine. Şi sincer vorbind, mă îndoiesc că rezultatele din locale le vor fi favorabile democraţilor. De aceia, evident că unica opţiune rezonabilă şi fiabilă rămâne refacerea Alianţei. Dar cum asigurăm alegerea Preşedintelui, vă veţi întreba? Lăsaţi rezolvarea problemei pe mâna „specialistului”, vă voi răspunde.
Schema este una foste simplă, până la urmă, şi este cunoscută sub denumirea populară de „joaca de-a poliţistul bun şi cel rău” .
Înainte de CNP-ul democraţilor de mâne, Lupu va declara că optează pentru o alianţă cu comuniştii şi va susţine această opţiune în cadrul CNP-ului. Dar, în urma votării se va lua decizia de a face alianţă cu liberal – democraţii. Prin această schemă, simplă, se vor ucide doi iepuri. Va fi creată alianţa corectă, dar în acelaşi timp, comuniştii nu-l vor putea învinui pe Lupu de trădare. Fiindcă, de ochii lumii, el a „pledat” cauza comuniştilor. Evident că, Lupu se va acoperi cu „democraţia” de partid. Astfel, comuniştii vor fi puşi într-o situaţie stupidă. Pe de o parte sunt traşi pe sfoară, iar pe de alta vor trebui şi să „plătească” cu voturi, fiindcă nu vor avea nicio justificare de a refuza votarea lui Lupu la funcţia de Preşedinte.
Cum se zice: „Prost să fii, noroc să ai. Dar dacă n-ai noroc, degeaba mai eşti prost.”
joi, 30 decembrie 2010
miercuri, 15 decembrie 2010
Mituire sau politică ?
Deşi, atât PD-ul cât şi comuniştii l-au învinuit pe ambasadorul american de minciună, societatea nu a dat doi bani pe sinceritatea acestora. Mai mult ca atât, prin comportamentul lor, aceștia au arătat că mituirea în politică este unica metodă de a face politică, pentru ei.
Primul exemplu este vizita lui mâşca naruşca de la Kremlin, care s-a întâlnit de ochii lumii cu Ghimpu pentru a camufla adevăratul scop al vizitei sale. Mă refer, evident, la convocarea partidei pro-ruse pentru instrucţiuni. Se ştie că politica ruşilor e bazată pe bombonica legată de capătul biciului. După întâlnire, locotenenţii lui Lupu în repetate rânduri au vorbit despre pierderea ajutorului din partea Rusiei, de parcă am fi avut parte cândva de un astfel de ajutor, dacă nu facem ce trebuie şi o supărăm cumva. După cum se ştie, presa rusească este un fel de agenţie guvernamentală care are menirea de a vocifera ceea ce nu pot spune oficialităţile. În cazul nostru, s-a apelat la aceeaşi schemă, şi anume, în primul rând s-a anunţat despre semnarea acordului de constituire a coaliţiei de stânga. Faptul că, presa rusă a folosit expresia „acord semnat” nu e decât o formă de stil. Esenţa rămâne aceeaşi, s-a promis crearea acestei coaliţii. După, au apărut şi informaţiile despre eventuale „beneficii”. Aici avem un tacâm standard, gaz „ieftin”, „deschiderea” pieţei ruse şi evident „rezolvarea” problemei transnistrene. Toate bune şi frumoase, dar nedumerirea rămâne, de ce mâşca naruşca n-a binevoit să fericească întreaga societate din republică ci doar doi exponenţi ai cesteia, cu privire la viitorul luminos pregătit de ruşi? Fiindcă aceasta n-a fost o ofertă, ci s-a oferit o mită. Iar mituirea, precum se ştie, nu se face în public. De aici şi concluzia, că Rusia nu oferă nimic altor ţări, ci doar slugilor sale pentru a se menţine la putere. În acest context aşi vrea să amintesc despre paralele care s-au făcut între vizita rusului şi a reprezentanţilor europeni. Acum cred, că e mai uşor de văzut aceste diferenţe. Europenii n-au avut o agendă selectivă. S-au întâlnit chiar şi cu Voronin, care i-a înjurat în ultimul hal. Apropo, acest fapt devine foarte grăitor în perspectiva „menţinerii” vectorului european de către viitoarea coaliţie PD-PCRM. În al doilea rând, oferta europeană a fost făcută public pentru toată societatea, chiar dacă nu conţine nimic nou, ba mai mult ca atât, ni s-a amintit din nou că, trebuie să muncim pentru a putea beneficia de ea. Cred că, comentariile sunt de prisos.
Dar să ne întoarcem la cele pământeşti. Am zis, deja, că ambasadorul america a fost ruşinat în public de cei mai „nepătaţi” politicieni ai republicii. Am zis că nu au fost crezuţi. Şi nu e de mirare, fiindcă instinctele te trădează şi puţini sunt cei ce le pot reprima. Evident că nu e cazul comuniştilor pedişti, care nu pot proceda altfel decât au fost învăţaţi, totuşi au aceiaşi şcoală. Aici intră în scenă, faimoasa, ofertă „generoasă” a comuniştilor. O mică paranteză. Întrebarea despre ofertă a fost adresată lui Lupu, care, în stilul său caracteristic, a şi început s-o scalde cu răspunsul, când deodată, neîntrebat de nimeni, sare, cu gura, Diacov, care prin intervenţia sa, practic l-a silit pe Lupu să susţină „existenţa” unei aşa zise oferte generoase de la comunişti. Există oare cu adevărat o ofertă? Este o ofertă, sau ofertă de mită? Am multe motive să mă înclin în favoarea ultimei variante. Dacă e o ofertă de ce nu a fost făcută public? Doar în afaceri, ofertele se prezintă în plic pentru a combate concurenţii. Dacă e o ofertă sinceră ce vizează binele public, de ce e ţinută în secret? Sau să înţelegem că acest bine public este scos la mezat, exact ca la o licitaţie? Sau să înţelegem că această ofertă urmăreşte, exclusiv, oferirea unor beneficii pentru PD şi nu are nimic în comun cu dezvoltarea tării? Acestea sunt doar câteva elemente ce ţin de maniera comunistă de a face politică. Dar ajungem şi la fond. Un partid adevărat, care urmăreşte binele public face oferte, exclusiv, publice, beneficiarul cărora este societate şi nu anumite grupuri politice sau economice. Observaţi câte similitudini avem între comportamentul patronilor şi a vasalilor? Până la urmă, doar îmbrăţişarea acelorași principii şi viziuni de dezvoltare a ţării poate sta la baza unei coaliţii politice. De ce, pediştii aşa şi n-au putut explica în ce constă generozitatea ofertei?
Astfel, PD-ul, practic, s-a autodeclarat partidul corupţilor, fiindcă a adoptat o filozofie clientelară, mărimea mitei contează.
Primul exemplu este vizita lui mâşca naruşca de la Kremlin, care s-a întâlnit de ochii lumii cu Ghimpu pentru a camufla adevăratul scop al vizitei sale. Mă refer, evident, la convocarea partidei pro-ruse pentru instrucţiuni. Se ştie că politica ruşilor e bazată pe bombonica legată de capătul biciului. După întâlnire, locotenenţii lui Lupu în repetate rânduri au vorbit despre pierderea ajutorului din partea Rusiei, de parcă am fi avut parte cândva de un astfel de ajutor, dacă nu facem ce trebuie şi o supărăm cumva. După cum se ştie, presa rusească este un fel de agenţie guvernamentală care are menirea de a vocifera ceea ce nu pot spune oficialităţile. În cazul nostru, s-a apelat la aceeaşi schemă, şi anume, în primul rând s-a anunţat despre semnarea acordului de constituire a coaliţiei de stânga. Faptul că, presa rusă a folosit expresia „acord semnat” nu e decât o formă de stil. Esenţa rămâne aceeaşi, s-a promis crearea acestei coaliţii. După, au apărut şi informaţiile despre eventuale „beneficii”. Aici avem un tacâm standard, gaz „ieftin”, „deschiderea” pieţei ruse şi evident „rezolvarea” problemei transnistrene. Toate bune şi frumoase, dar nedumerirea rămâne, de ce mâşca naruşca n-a binevoit să fericească întreaga societate din republică ci doar doi exponenţi ai cesteia, cu privire la viitorul luminos pregătit de ruşi? Fiindcă aceasta n-a fost o ofertă, ci s-a oferit o mită. Iar mituirea, precum se ştie, nu se face în public. De aici şi concluzia, că Rusia nu oferă nimic altor ţări, ci doar slugilor sale pentru a se menţine la putere. În acest context aşi vrea să amintesc despre paralele care s-au făcut între vizita rusului şi a reprezentanţilor europeni. Acum cred, că e mai uşor de văzut aceste diferenţe. Europenii n-au avut o agendă selectivă. S-au întâlnit chiar şi cu Voronin, care i-a înjurat în ultimul hal. Apropo, acest fapt devine foarte grăitor în perspectiva „menţinerii” vectorului european de către viitoarea coaliţie PD-PCRM. În al doilea rând, oferta europeană a fost făcută public pentru toată societatea, chiar dacă nu conţine nimic nou, ba mai mult ca atât, ni s-a amintit din nou că, trebuie să muncim pentru a putea beneficia de ea. Cred că, comentariile sunt de prisos.
Dar să ne întoarcem la cele pământeşti. Am zis, deja, că ambasadorul america a fost ruşinat în public de cei mai „nepătaţi” politicieni ai republicii. Am zis că nu au fost crezuţi. Şi nu e de mirare, fiindcă instinctele te trădează şi puţini sunt cei ce le pot reprima. Evident că nu e cazul comuniştilor pedişti, care nu pot proceda altfel decât au fost învăţaţi, totuşi au aceiaşi şcoală. Aici intră în scenă, faimoasa, ofertă „generoasă” a comuniştilor. O mică paranteză. Întrebarea despre ofertă a fost adresată lui Lupu, care, în stilul său caracteristic, a şi început s-o scalde cu răspunsul, când deodată, neîntrebat de nimeni, sare, cu gura, Diacov, care prin intervenţia sa, practic l-a silit pe Lupu să susţină „existenţa” unei aşa zise oferte generoase de la comunişti. Există oare cu adevărat o ofertă? Este o ofertă, sau ofertă de mită? Am multe motive să mă înclin în favoarea ultimei variante. Dacă e o ofertă de ce nu a fost făcută public? Doar în afaceri, ofertele se prezintă în plic pentru a combate concurenţii. Dacă e o ofertă sinceră ce vizează binele public, de ce e ţinută în secret? Sau să înţelegem că acest bine public este scos la mezat, exact ca la o licitaţie? Sau să înţelegem că această ofertă urmăreşte, exclusiv, oferirea unor beneficii pentru PD şi nu are nimic în comun cu dezvoltarea tării? Acestea sunt doar câteva elemente ce ţin de maniera comunistă de a face politică. Dar ajungem şi la fond. Un partid adevărat, care urmăreşte binele public face oferte, exclusiv, publice, beneficiarul cărora este societate şi nu anumite grupuri politice sau economice. Observaţi câte similitudini avem între comportamentul patronilor şi a vasalilor? Până la urmă, doar îmbrăţişarea acelorași principii şi viziuni de dezvoltare a ţării poate sta la baza unei coaliţii politice. De ce, pediştii aşa şi n-au putut explica în ce constă generozitatea ofertei?
Astfel, PD-ul, practic, s-a autodeclarat partidul corupţilor, fiindcă a adoptat o filozofie clientelară, mărimea mitei contează.
marți, 14 decembrie 2010
A doua "sinucidere" a lui Lupu
N-a apucat clientul să-şi termine desertul, că nota de plată a şi fost pusă pe masă. A venit plata pentru prima sinucidere.
Acum puţini îşi mai amintesc de „istorica” semnare a acordului de colaborare PD- ER a lui Putin. Voi îndrăzni să vă împrospătez puţin memoria. Era, exact, după caniculă şi cred că acest eveniment a fost, nejustificat, tratat ca o consecinţă a acesteia, mai ales dacă luăm în calcul tezele de bază ale acordului.
Chişinăul este obligat să aibă relaţii bune cu Moscova. Evident că, Moscovei îi revenea dreptul de a avea relaţii proaste.
… în condiţiile fragilităţii structurii exportului Republicii Moldova, lideri politici trebuie să militeze pentru dezvoltarea relaţiilor comerciale şi nu deteriorarea relaţiilor politice cu Rusia.
„suntem pe cont propriu”, pe motiv că (expresie brevetată) "azi, Uniunea Europeană este încă prea departe.
Credeţi-mă că, nota ceea este una încărcată, dacă te gândeşti că rolul de chelner ia revenit lui ditamai mâşca naruşca din Kremlin. Un alt specific al acestei note este faptul că a fost pusă pe masa chelnerului din spatele bucătăriei şi nu pe cea a clientului, din sală. Iar faptul că Lupu a acceptat să părăsească sala de mese arată că şi comanda pe care o plăteşte tot de chelner e întocmită.
Ce avem în continuare?
Ca şi comuniştii, Lupu, a încercat să-i folosească pe ruși în scopurile sale electorale. Aceștia sau lăsat, dar problema constă în faptul, că Lupu trebuie să plătească chiar dacă s-a ales cu farfurii goale.
Moneda de plată a luat forma unei coaliţii cu comuniştii, iar modalitatea de plată este debarcarea guvernului democratic şi anihilarea realizărilor din ultimul an până la alegerile anticipate din toamna 2011.
Dacă lupul de la zoo a avut deplina libertate în alegerea făcută, atunci clientul nostru o „face” cu sabia lui Damocles deasupra capului.
Dacă, Lupu, refuză coaliţia cu comuniştii, ruşii îl vor urî mai ceva ca pe Voronin, după episodul Kozak. Iar comuniştii vor avea toate „motivele” să-l considere „trădător” şi prin urmare o justificare de a nu-l vota pentru preşedinţie. De cealaltă parte, el nu va mai fi, niciodată, tratat ca un partener credibil şi imediat ce ponderea electorală a comuniştilor va scădea simţitor, el va deveni abonat la veşnică opoziţie, dacă PD-ul va reuşi să mai rămână partid parlamentar. Fiindcă nimeni nu va dori să aibă de a face cu el.
Faptul că Lupu nu are curajul să restituie blestemata notă şi mimează negocierile cu foştii colegi de alianţă se confirmă, după mine, prin inepţiile pe care le debitează la fiecare colţ. Prima şi cea mai mare dovadă este faptul că a pus semnul egalităţii între comunişti şi liberali. Chestia asta pute de la o poştă. A doua, teoria despre aşa numita guvernare autoritară sau chiar pericolul instaurării unei dictaturi, evident cu aluzie la PLD, iarăşi pute. Iar cel mai elocvent exemplu al minciunii şi ipocriziei pedeliştilor a fost faza din Profunzime de săptămâna trecută, când dl Lazăr s-a arătat nemulţumit de faptul că nu toţi colegii din fosta guvernare au dorit demontarea sistemului instituit de regimul Voronin. Din păcate, moderatoarea emisiunii nu a avut inspiraţia şi reacţia cuvenită pentru al întreba pe distinsul lider pedist, cum are de gând să demonteze acel sistem împreună cu autorul său, adică Voronin?
Astfel, Lupu a reuşit performanţa unei sinucideri în masă, fiindcă odată cu el va dispare şi un întreg partid. Pepecediştii ştiu de ce.
Azi, când articolul era pe sfârşite, dl Filat a pronunţat, în cele din urmă, fraza magică, prin care PD-ul a fost invitat să se hotărască, în primul rând, ce coaliţie doreşte şi abia apoi să vină cu pretenţii.
În dependenţă de răspuns vom afla şi noi câte vieţi poate avea un lup?
PS cu mare regret şi tristețe, trebuie să constat că dezamăgirea acestor negocieri s-a dovedit a fi Partidul Liberal. În timpul campaniei, le spuneam la toţi, că trebuie votat PL-ul, fiindcă este un partid al principiilor şi avem nevoie de moralitate în politică şi demnitate în guvernare. Până la urmă, PL-ul s-a dovedit a fi un partid al mofturilor şi al complexelor de inferioritate. În loc să promoveze principiile, şi nu mă refer la partajarea egală a funcţiilor ministeriale, care ar duce la decomunizarea definitivă a republicii, au început să bocească pe la colţuri cum au fost obijduiţi de Filat prin asumarea răspunderii. Aştept ca măcar în ceasul al doisprezecelea, PL să spună sus şi tare că unicul scop al lor este debarcarea definitivă a comuniştilor şi pentru aceasta nu au nevoie de „garanţii” şi funcții.
PPS Ghimpu, s-a convins pe propria piele că funcţiile nu aduc fericire electorală şi dacă nu se raliază necondiţionat cu PLD-ul, va repeta performanţa lui Lupu.
Acum puţini îşi mai amintesc de „istorica” semnare a acordului de colaborare PD- ER a lui Putin. Voi îndrăzni să vă împrospătez puţin memoria. Era, exact, după caniculă şi cred că acest eveniment a fost, nejustificat, tratat ca o consecinţă a acesteia, mai ales dacă luăm în calcul tezele de bază ale acordului.
Chişinăul este obligat să aibă relaţii bune cu Moscova. Evident că, Moscovei îi revenea dreptul de a avea relaţii proaste.
… în condiţiile fragilităţii structurii exportului Republicii Moldova, lideri politici trebuie să militeze pentru dezvoltarea relaţiilor comerciale şi nu deteriorarea relaţiilor politice cu Rusia.
„suntem pe cont propriu”, pe motiv că (expresie brevetată) "azi, Uniunea Europeană este încă prea departe.
Credeţi-mă că, nota ceea este una încărcată, dacă te gândeşti că rolul de chelner ia revenit lui ditamai mâşca naruşca din Kremlin. Un alt specific al acestei note este faptul că a fost pusă pe masa chelnerului din spatele bucătăriei şi nu pe cea a clientului, din sală. Iar faptul că Lupu a acceptat să părăsească sala de mese arată că şi comanda pe care o plăteşte tot de chelner e întocmită.
Ce avem în continuare?
Ca şi comuniştii, Lupu, a încercat să-i folosească pe ruși în scopurile sale electorale. Aceștia sau lăsat, dar problema constă în faptul, că Lupu trebuie să plătească chiar dacă s-a ales cu farfurii goale.
Moneda de plată a luat forma unei coaliţii cu comuniştii, iar modalitatea de plată este debarcarea guvernului democratic şi anihilarea realizărilor din ultimul an până la alegerile anticipate din toamna 2011.
Dacă lupul de la zoo a avut deplina libertate în alegerea făcută, atunci clientul nostru o „face” cu sabia lui Damocles deasupra capului.
Dacă, Lupu, refuză coaliţia cu comuniştii, ruşii îl vor urî mai ceva ca pe Voronin, după episodul Kozak. Iar comuniştii vor avea toate „motivele” să-l considere „trădător” şi prin urmare o justificare de a nu-l vota pentru preşedinţie. De cealaltă parte, el nu va mai fi, niciodată, tratat ca un partener credibil şi imediat ce ponderea electorală a comuniştilor va scădea simţitor, el va deveni abonat la veşnică opoziţie, dacă PD-ul va reuşi să mai rămână partid parlamentar. Fiindcă nimeni nu va dori să aibă de a face cu el.
Faptul că Lupu nu are curajul să restituie blestemata notă şi mimează negocierile cu foştii colegi de alianţă se confirmă, după mine, prin inepţiile pe care le debitează la fiecare colţ. Prima şi cea mai mare dovadă este faptul că a pus semnul egalităţii între comunişti şi liberali. Chestia asta pute de la o poştă. A doua, teoria despre aşa numita guvernare autoritară sau chiar pericolul instaurării unei dictaturi, evident cu aluzie la PLD, iarăşi pute. Iar cel mai elocvent exemplu al minciunii şi ipocriziei pedeliştilor a fost faza din Profunzime de săptămâna trecută, când dl Lazăr s-a arătat nemulţumit de faptul că nu toţi colegii din fosta guvernare au dorit demontarea sistemului instituit de regimul Voronin. Din păcate, moderatoarea emisiunii nu a avut inspiraţia şi reacţia cuvenită pentru al întreba pe distinsul lider pedist, cum are de gând să demonteze acel sistem împreună cu autorul său, adică Voronin?
Astfel, Lupu a reuşit performanţa unei sinucideri în masă, fiindcă odată cu el va dispare şi un întreg partid. Pepecediştii ştiu de ce.
Azi, când articolul era pe sfârşite, dl Filat a pronunţat, în cele din urmă, fraza magică, prin care PD-ul a fost invitat să se hotărască, în primul rând, ce coaliţie doreşte şi abia apoi să vină cu pretenţii.
În dependenţă de răspuns vom afla şi noi câte vieţi poate avea un lup?
PS cu mare regret şi tristețe, trebuie să constat că dezamăgirea acestor negocieri s-a dovedit a fi Partidul Liberal. În timpul campaniei, le spuneam la toţi, că trebuie votat PL-ul, fiindcă este un partid al principiilor şi avem nevoie de moralitate în politică şi demnitate în guvernare. Până la urmă, PL-ul s-a dovedit a fi un partid al mofturilor şi al complexelor de inferioritate. În loc să promoveze principiile, şi nu mă refer la partajarea egală a funcţiilor ministeriale, care ar duce la decomunizarea definitivă a republicii, au început să bocească pe la colţuri cum au fost obijduiţi de Filat prin asumarea răspunderii. Aştept ca măcar în ceasul al doisprezecelea, PL să spună sus şi tare că unicul scop al lor este debarcarea definitivă a comuniştilor şi pentru aceasta nu au nevoie de „garanţii” şi funcții.
PPS Ghimpu, s-a convins pe propria piele că funcţiile nu aduc fericire electorală şi dacă nu se raliază necondiţionat cu PLD-ul, va repeta performanţa lui Lupu.
duminică, 5 decembrie 2010
OSTATICII ŢINTELOR FALSE II
Deşi amară, şampania a trebuit băută, fiindcă doar Geoană ştie să pună dopul la loc. Imediat ce a trecut mahmureala electorală au şi început chinurile (re)facerii majorităţii guvernamentale. Evident că, pentru toată lumea cel mai important element al acestor negocieri este partajarea primelor funcţii din stat. Dar de data aceasta, cred că, negociatorii ar putea avea o părere diferită în privinţa stabilirii ţintelor prioritare.
Ultimul an de guvernare a arătat că, aparenţele înşeală. Dar să vedem care au fost acelea.
Filat, a început, negocierile, de anul trecut, cu stângul, înaintând pretenţii pentru ocuparea funcţiei de Preşedinte al Parlamentului. Şi doar datorită circumstanţelor, şi poate „forţat”, conform spuselor unora, a preluat şefia guvernului. Celelalte componente ale Alianţei, au refuzat conducerea guvernului parţial din cauza fricii şi parţial din cauza imaginii funcţiei de Prim-ministru create de doi „iluştri” ocupanţi ai acesteia. Deoarece președinția parlamentului nu mai prezenta un interes „profesional” pentru Lupu, aceasta i-a revenit lui Ghimpu. Impregnată de „aura” lăsată de Voronin, Președinția rămânea fructul cel mai dorit. Dar s-a dovedit a fi şi cel oprit. Cam aşa au stat lucrurile un an în urmă. Dar să vedem ce avem acum.
Lucrurile au rămas aceleaşi, doar din punct de vedere al numărului pretendenţilor, tot trei. Filat tot anul a urmărit să-şi scoată pârleala pentru faptul că a fost „forţat” să preia guvernul. De aceia, permanent dădea de înţeles că funcţia de Prim-ministru e doar un test, care să arate că merită să-i fie răsplătită osteneala printr-o funcţie mai liniştită şi fără responsabilităţi şi bătăi de cap cum ar fi cea de Preşedinte. El parcă nu a guvernat ci a făcut campanie prezidenţială. Ghimpu, aşa şi n-a putut ieşi din şocul politico instituţional care ia căzut în cap, când se aştepta mai puţin. Spre deosebire de Filat, Ghimpu a încercat să facă istorie şi trebuie să recunoaştem că parţial ia reuşit. Lupu, la rândul său, a trăit tot anul cu un sentiment acut de trădare, specific celor ce se consideră nedreptăţiţi. Un lucru nu l-am înţeles în comportamentul lui, de ce şi-a vărsat năduhul pe partenerii de alianţă, de parcă ei ar fi avut vre-o vină în insuccesul său. Acum să vedem cu ce s-au ales bravii fii ai neamului după alegeri?
Filat a încetat să mai înjure soarta după ce a văzut rezultatele oficiale. Lupu, a văzut adevărata sa valoare politică, fiindcă în această campanie nu a concurat Partidul Democrat, ci candidatul Marean Lupu susţinut de un partid. Iar Ghimpu, a avut ocazia să se convingă că, nici două funcţii nu te pot ajuta să-ţi realizezi planurile, dacă eşti de unul singur. Dar cel mai important lucru, scos în evidenţă de ultimele alegeri, a fost faptul că, într-un sistem democratic şi în condiţiile unei societăţi pluraliste, nicio funcţie nu-ţi poate asigura succesul în alegeri. Cazul Dlui Ghimpu fiind un exemplu grăitor în acest sens.
Specificul actualelor negocieri constă în faptul că ele au loc sub semnul „mintea cea de pe urmă a românului”. Eu cred că toţi şi-au dat seama că au fost ostaticii unor ţinte false. Cel mai avantajat este Filat, fiindcă ca şi anul trecut împrejurările îl ajută să facă opțiunea corectă. Un indiciu grăitor, în acest sens, este invocarea partenerilor externi. Dacă Filat ţine sincer la părerea acelor parteneri, el va trebui să comunice în acelaşi limbaj. Iar priorităţile politice în Europa occidentală sunt guvernele. De aceea, mă îndoiesc că, partenerii externi în speţă reprezentanţii PPE-ului vor înţelege şi vor aproba dorinţa lui Filat de a scăpa de şefia guvernului, fiindcă pentru ei contează doar partidele care guvernează şi nu persoanele ce prezidează. În cea mai proastă situaţie se află Lupu. Dacă anul trecut, lucrurile erau simple şi clare, acum, el se află într-o mare dilemă. După un an de preşedinţie exercitată în maniera Ghimpu, această funcţie şi-a pierdut, cumva, din „strălucire”. Ea a devenit mai pământeană, dacă pot să mă exprim în acest fel. Ţin neapărat să spun, că acest lucru e un mare merit al Dlui Ghimpu. El parcă a reuşit exorcizarea acestei instituţii. În acelaşi timp, Lupu a văzut că funcţia nu l-a ajutat pe Ghimpu în alegeri. Mai mult ca atât, el a văzut că a avut o influenţa mai mare din postura sa de lider al Alianţei decât ar fi avut în funcţia de Preşedinte. De aici, îndrăznesc să fac concluzia că Lupu ar putea serios să se gândească la funcţia de Prim-ministru. Şi cred că aici ar putea să fie marele „conflict” cu PLD-ul, mai ales că preşedinţia rămâne un fruct „oprit”, deocamdată, iar Lupu nu are nici un chef să fie ”umilit” din nou. Evident că, nici un escroc, cât de versat ar fi acesta, nu se va băga în această confruntare, chiar dacă e „sponsorul” oficial al PD-ului. În această ecuaţie unica cunoscută este Ghimpul şi asul său din mânecă. Eu cred că el este cel mai avantajat de situaţia creată. Am zis că, Ghimpu a încercat să facă istorie. De asemenea, el a văzut că funcţiile nu ajută dacă nu eşti susţinut de partenerii de coaliţie şi dacă obiectivele tale nu au fost asumate public şi de aceștia. În consecinţă, ia-şi sugera lui Ghimpu să profite de situaţie şi să facă un târg simplu şi onorabil. Şi anume, funcţii contra obiective. Îi propun să renunţe la orice funcţie în schimbul asumării de către viitoarea coaliţie guvernamentală a condamnării comunismului şi a interzicerii partidului comunist şi a ideologiei comuniste prin lege. Prin această ofertă el se va poziţiona deasupra intereselor înguste de partid. Va dezamorsa potenţialul impas în negocierile pentru funcţii. Şi cel mai important, va deveni adevăratul gropar al comuniştilor. Cred că, de data aceasta, şi PD-ul are tot interesul să susţină interzicerea partidului comunist, fiindcă ei au fost incapabili să facă aceasta prin intermediul alegerilor, aşa că, PD-ul are şanse de creştere doar dacă votanţii pcrm-ului nu vor avea posibilitatea fizică de ai mai vota pe comunişti şi vor fi nevoiţi să-şi caute un substituent. Mai ales că acest lucru poate fi făcut până la viitoarele alegeri anticipate, dacă nu dă Domnul.
Ultimul an de guvernare a arătat că, aparenţele înşeală. Dar să vedem care au fost acelea.
Filat, a început, negocierile, de anul trecut, cu stângul, înaintând pretenţii pentru ocuparea funcţiei de Preşedinte al Parlamentului. Şi doar datorită circumstanţelor, şi poate „forţat”, conform spuselor unora, a preluat şefia guvernului. Celelalte componente ale Alianţei, au refuzat conducerea guvernului parţial din cauza fricii şi parţial din cauza imaginii funcţiei de Prim-ministru create de doi „iluştri” ocupanţi ai acesteia. Deoarece președinția parlamentului nu mai prezenta un interes „profesional” pentru Lupu, aceasta i-a revenit lui Ghimpu. Impregnată de „aura” lăsată de Voronin, Președinția rămânea fructul cel mai dorit. Dar s-a dovedit a fi şi cel oprit. Cam aşa au stat lucrurile un an în urmă. Dar să vedem ce avem acum.
Lucrurile au rămas aceleaşi, doar din punct de vedere al numărului pretendenţilor, tot trei. Filat tot anul a urmărit să-şi scoată pârleala pentru faptul că a fost „forţat” să preia guvernul. De aceia, permanent dădea de înţeles că funcţia de Prim-ministru e doar un test, care să arate că merită să-i fie răsplătită osteneala printr-o funcţie mai liniştită şi fără responsabilităţi şi bătăi de cap cum ar fi cea de Preşedinte. El parcă nu a guvernat ci a făcut campanie prezidenţială. Ghimpu, aşa şi n-a putut ieşi din şocul politico instituţional care ia căzut în cap, când se aştepta mai puţin. Spre deosebire de Filat, Ghimpu a încercat să facă istorie şi trebuie să recunoaştem că parţial ia reuşit. Lupu, la rândul său, a trăit tot anul cu un sentiment acut de trădare, specific celor ce se consideră nedreptăţiţi. Un lucru nu l-am înţeles în comportamentul lui, de ce şi-a vărsat năduhul pe partenerii de alianţă, de parcă ei ar fi avut vre-o vină în insuccesul său. Acum să vedem cu ce s-au ales bravii fii ai neamului după alegeri?
Filat a încetat să mai înjure soarta după ce a văzut rezultatele oficiale. Lupu, a văzut adevărata sa valoare politică, fiindcă în această campanie nu a concurat Partidul Democrat, ci candidatul Marean Lupu susţinut de un partid. Iar Ghimpu, a avut ocazia să se convingă că, nici două funcţii nu te pot ajuta să-ţi realizezi planurile, dacă eşti de unul singur. Dar cel mai important lucru, scos în evidenţă de ultimele alegeri, a fost faptul că, într-un sistem democratic şi în condiţiile unei societăţi pluraliste, nicio funcţie nu-ţi poate asigura succesul în alegeri. Cazul Dlui Ghimpu fiind un exemplu grăitor în acest sens.
Specificul actualelor negocieri constă în faptul că ele au loc sub semnul „mintea cea de pe urmă a românului”. Eu cred că toţi şi-au dat seama că au fost ostaticii unor ţinte false. Cel mai avantajat este Filat, fiindcă ca şi anul trecut împrejurările îl ajută să facă opțiunea corectă. Un indiciu grăitor, în acest sens, este invocarea partenerilor externi. Dacă Filat ţine sincer la părerea acelor parteneri, el va trebui să comunice în acelaşi limbaj. Iar priorităţile politice în Europa occidentală sunt guvernele. De aceea, mă îndoiesc că, partenerii externi în speţă reprezentanţii PPE-ului vor înţelege şi vor aproba dorinţa lui Filat de a scăpa de şefia guvernului, fiindcă pentru ei contează doar partidele care guvernează şi nu persoanele ce prezidează. În cea mai proastă situaţie se află Lupu. Dacă anul trecut, lucrurile erau simple şi clare, acum, el se află într-o mare dilemă. După un an de preşedinţie exercitată în maniera Ghimpu, această funcţie şi-a pierdut, cumva, din „strălucire”. Ea a devenit mai pământeană, dacă pot să mă exprim în acest fel. Ţin neapărat să spun, că acest lucru e un mare merit al Dlui Ghimpu. El parcă a reuşit exorcizarea acestei instituţii. În acelaşi timp, Lupu a văzut că funcţia nu l-a ajutat pe Ghimpu în alegeri. Mai mult ca atât, el a văzut că a avut o influenţa mai mare din postura sa de lider al Alianţei decât ar fi avut în funcţia de Preşedinte. De aici, îndrăznesc să fac concluzia că Lupu ar putea serios să se gândească la funcţia de Prim-ministru. Şi cred că aici ar putea să fie marele „conflict” cu PLD-ul, mai ales că preşedinţia rămâne un fruct „oprit”, deocamdată, iar Lupu nu are nici un chef să fie ”umilit” din nou. Evident că, nici un escroc, cât de versat ar fi acesta, nu se va băga în această confruntare, chiar dacă e „sponsorul” oficial al PD-ului. În această ecuaţie unica cunoscută este Ghimpul şi asul său din mânecă. Eu cred că el este cel mai avantajat de situaţia creată. Am zis că, Ghimpu a încercat să facă istorie. De asemenea, el a văzut că funcţiile nu ajută dacă nu eşti susţinut de partenerii de coaliţie şi dacă obiectivele tale nu au fost asumate public şi de aceștia. În consecinţă, ia-şi sugera lui Ghimpu să profite de situaţie şi să facă un târg simplu şi onorabil. Şi anume, funcţii contra obiective. Îi propun să renunţe la orice funcţie în schimbul asumării de către viitoarea coaliţie guvernamentală a condamnării comunismului şi a interzicerii partidului comunist şi a ideologiei comuniste prin lege. Prin această ofertă el se va poziţiona deasupra intereselor înguste de partid. Va dezamorsa potenţialul impas în negocierile pentru funcţii. Şi cel mai important, va deveni adevăratul gropar al comuniştilor. Cred că, de data aceasta, şi PD-ul are tot interesul să susţină interzicerea partidului comunist, fiindcă ei au fost incapabili să facă aceasta prin intermediul alegerilor, aşa că, PD-ul are şanse de creştere doar dacă votanţii pcrm-ului nu vor avea posibilitatea fizică de ai mai vota pe comunişti şi vor fi nevoiţi să-şi caute un substituent. Mai ales că acest lucru poate fi făcut până la viitoarele alegeri anticipate, dacă nu dă Domnul.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Vizualizări: 