Mein Kampf. Lupta abia începe.

Mulţi ar putea să-mi reproşeze că „testul statalităţii” nu este eficient. Mai ales după cazul Timofti. Vă asigur că nu este aşa şi aceste impresii sunt bazate pe aparenţe. Chiar şi în cazul lui Timofti, el a avut succes, fiindcă acum Timofti va fi zilnic răvăşit de remuşcări şi vină faţă de moldovenii care l-au făcut preşedinte. Aşa că, ori de câte ori va pronunţa român sau română i se va înnegri în faţa ochilor de durere şi unica lui scăpare pentru a-şi regăsi liniştea sufletească va fi renegarea laturii sale româneşti. Să nu uităm nici pentru o clipă că românii sunt mai rezistenţi ca guzganii. Şi plus la toate mai au şi o capacitate diabolică de a se preface morţi în păpuşoi. Când crezi că ai scăpat de ei, hopa şi învie. De aceea, testul este cu mult mai complex şi profund. Trebuie să ne asumăm cu toţii vina pentru eşecul de a fi admis un număr atât de mare de români să ajungă la maturitate şi la o infiltrare atât de profundă în rândul moldovenilor încât este practic imposibil de ai mai elimina din societatea noastră. Din păcale am fost prea indulgenţi şi romantici. Dar nu disperaţi. În prezent am început o colaborare foarte prolifică cu organizaţia Voievod, care  va contribui la depistarea românilor infiltraţi. Pentru aceasta orice persoană suspectată de infiltrare va fi testată de membrii organizaţiei Voievod. Vă asigur de acurateţea înaltă a acestui test fiindcă s-a constatat cu certitudine că în timpul testării românii strigă aoleu – aoleu iar moldovenii văleu-văleu. Oricum prin aşa metode poţi doar seca un iaz, iar noi avem de a face cu un râu. Dar după cum bine se ştie, pentru a seca un râu nu e nevoie de baraje, e suficient să înfunzi izvorul. Deci, ţinta noastră principală devin grădiniţele şi clasele primare. Prin urmare la fiecare grădiniţă şi şcoală primară vor fi create grupe şi respectiv clase atât româneşti cât şi moldoveneşti. Astfel, la prima sa apariţie, în instituţia respectivă, copilul va fi lăsat în faţa a două uşi cu inscripţiile clasă/grupă - română/moldovenească, iar copilul va alege singur spre care să se îndrepte. Deci selecţia se va face în baza instinctelor şi nu a conştiinţei care poate fi viciată. V-am zis că e arma Domnului. Şi începând cu acea clipă românii vor putea fi uşor de monitorizat şi de izolat de restul societăţii şi vă asigur că în 20 de ani nu vom mai avea nici un român, cel puțin în serviciul public. Eu spre exemplu ca să evit orice bănuială mi-am transferat deja copiii la o şcoală moldovenească din Tiraspol.
Să-mi spuneți Dodon doar cu latiniță dacă n-am dreptate.

Mein Kampf

Mulţi au râs de dl Ghimpu când a declarat că dl Timofti este candidatul dat de Dumnezeu şi au avut dreptate. Dar gura păcătosului adevăr vorbeşte, chiar dacă inconştient. Nu ştiu dacă dl Timofti este candidatul dat de Dumnezeu, dar ştiu cu siguranţă că „testul statalităţii” este arma Lui şi aceasta a fost pusă în mâinile mele. Mult timp a trebuit să lupt şi să sufăr, pentru aceasta, în lumea asta plină de minciună, prostie şi lașitate. Din fragedă pruncie am avut permanenta senzaţie că lucrurile nu merg bine şi ni se face o mare nedreptate. Recunosc că am avut o lungă perioadă de rătăcire când din neştire am îmbrăţişat ca pe una proprie o cultură şi limbă străină fiinţei mele şi nouă tuturor. Dar slavă Domnului, începând cu 2001 lucrurile au început să se limpezească şi vălul minciunii a căzut de pe ochii mei. Deşi ştiam că sunt pe drumul cel bun, totuşi până în 2009 mai aveam unele dubii dacă face să rup definitiv cu trecutul meu confuz şi să trec definitiv de partea corectă a baricadei? Dar evenimentele de după alegerile ordinare m-au convins definitiv de faptul că pericolul românesc nu este o iluzie ci o realitate crudă şi nemiloasă. A sosit timpul să las de o parte ezitările şi să întorc Partidului creditul care mi-a fost acordat cu atâta generozitate timp de aproape zece ani. Odată cu recăpătarea libertăţii interioare am văzut cu alţi ochi suferinţa prin care trec fraţii mei de sânge, dar eram liniştit, fiindcă ştiam că moldovenii au un apărător pe măsură care nu va permite ca românii să ne submineze statul şi naţiunea. Pentru a reveni la gloria timpurilor de odinioară trebuie de rezolvat două probleme, una internă şi alta externă. Prima, depistarea şi izolarea de societate a tuturor românilor. A doua, recuperarea spaţiului vital din vest unde o mână de români au distrus prin convertire marele popor moldovenesc doar pentru aş asigura dominaţia criminală asupra acelor teritorii. Dar să le luăm pe rând. Chiar dacă sunt doar 2% din populaţie, tentaculele influenţei lor subversive s-au răspândit ca nişte metastaze în tot corpul Republicii Moldova. Alt element care îngreunează esenţial lupta noastră este gradul foarte înalt de infiltrare al elementelor româneşti în societatea moldovenească şi camuflarea acestuia în aşa măsură că dese ori este foarte greu să faci o distincţie dintre un moldovan şi un român care pretinde a fi moldovan. Cu regret trebuie să constat că elementul românesc a reuşit să pătrundă şi în interiorul Partidului de unde reuşeşte să saboteze lupta noastră pentru puritatea naţiunii moldoveneşti. Iar acest lucru s-a văzut în timpul alegerilor locale din anul trecut. După alegeri am trecut prin cea mai grea perioadă a vieţii mele. Am ajuns la răscrucea care îmi cerea să aleg CAUZA sau Partidul. După lungi frământări şi ajutorul oamenilor buni şi cu bani am găsit SOLUŢIA!!!! Când e vorba de Cauza noastră sfântă, un moldovan nu are nici mamă nici tată. Astfel trecând testul devotamentului faţă de Cauză, Dumnezeu mi-a răsplătit vrednicia ca şi în cazul lui Moise. El a primit cele 10 porunci iar eu „testul statalităţii”.
Va urma….

Un preşedinte cât o bancnotă de-un dolar

Nu ştiu câţi din voi îşi mai amintesc de metodele şmenarilor de pe lângă casele de schimb valutar de pe timpuri. Uitasem şi eu de ele dar în ultimele două săptămâni am un permanent deja –vu. Atunci erau două metode de bază. Prima consta în împăturirea dolarului, sub pretextul verificării autenticităţii, în aşa fel ca să poată fi schimbat cu o bancnotă de un dolar fără ca să-ţi dai seama, iar a doua consta în strecurarea teancului de lei în aşa manieră ca să nu mai verifici suma primită. Ambele metode aveau însă un element comun, agitaţia. Atât în primul cât şi în cel de-al doilea caz şmenarul începea brusc să se agite pretinzând că vine poliţia  şi în acel moment schimba bancnota sau îţi strecura banii direct în buzunar şi ştergea putina până îţi dădeai seama că ai luat plasă. Nu ştiu cum voi, dar eu de două săptămâni urmăresc exersarea acestor tehnici în cadrul procesului numit „alegerea preşedintelui”. Avem trei şmenari care încearcă să-i bage fraierului dolarul în locul sutei, iar al treilea stă de şase şi strigă poliţia. Nu e greu să ne dăm seama cine sunt personajele, nu-i aşa? Singura  deosebire constă în faptul că şmenarii sunt din găşti diferite şi unicul lucru care îi uneşte este fraierul. Primul face parte din „lumea bună” şi e cu acte în regulă. Al doilea e hoţ de drumul mare, dar e pe cale să-şi cumpere şi el un certificat de bună purtare. Iar al treilea s-a săturat să stea de şase şi vrea să avanseze la gradul de „operator”. Şi doar „fraierul” o face pe "prostul". E straniu acest „fraier”. Nu se agită şi nu tresare când e speriat cu „poliţia”, dar cel mai rău  e că, de fiecare dată, insistă să desfacă bancnota şi să numere banii. Trebuie să recunosc că deşi am avut de a face cu ambele metode de păcălire, de data aceasta nu m-am prins din prima. Când s-a constatat că voturile promise de Lupu nu există, chiar am crezut că i s-a promis dar a fost tras pe sfoară. Nici renunţarea la referendum nu m-a pus în gardă. Şi doar când s-a început agitaţia şi campania de intimidare a liberalilor cu privire la stabilirea datei alegerilor am înţeles că avem de a face cu o schemă de fraierire. Evident că insistenţa cu care se cere stabilirea datei alegerii preşedintelui fără a avea un candidat cu şanse sigure trezeşte o mare şi justificată bănuială. Al doilea element a fost aşa numitul proces de selectare a candidaţilor. Dacă vă amintiţi toţi spuneau că există o armată de personalități care ar merita să devină preşedinte ca până la urmă să nu fie prezentată niciuna. Deși au primit un teanc gros de lei, ei vor să ne alegem cu un dolar în locul sutei promise. Dar şi acesta e bun, fiindcă ne spune în cine să avem încredere.  

Lăsaţi-i să se laude

Dacă justiţie nu e, nimic nu e. Şi nu e, dar în schimb avem o armată de magistraţi corupţi, incompetenţi, ignoranţi şi obraznici, care ne fac viaţa amară. Cel mai bun exemplu sunt doi indivizi din vârful piramidei judecătoreşti Muruianu şi Colenco. Dacă primul abia a fost potolit, al doilea abia a preluat ştafeta. Să nu credeţi că ieșirile obraznice ale acestor indivizi ca şi a altor colegi de-ai lor sunt întâmplătoare. Dovadă sunt achitările pe linie a ştabilor comunişti şi a poliţiştilor torţionari, iar cireaşa de pe tortă a fost ultima decizie a CC-ului. Ei simt mirosul de sânge şi simt că stăpânul are şanse să se întoarcă pentru a le asigura confortul şi liniştea din timpul dictaturii voroniste. În acelaşi timp au neobrăzarea să ne reproşeze că nu îi apreciem. Şi că ei se sacrifică pentru binele public „suportând” salariile „mizere” şi condiţiile „grele” de muncă. Atunci m-am gândit că poate oamenii au dreptate şi noi avem o atitudine preconcepută. Poate că într-adevăr ei sunt eroii anonimi ai zilelor noastre şi ar trebui să-i lăsăm să ne vorbească despre faptele lor vitejeşti. Astfel s-a născut iniţiativa mea legislativă.
Propun ca codurile de procedură să fie amendate în ideea de a le oferi această posibilitate. Această modificare ar trebui să se regăsească în cadrul procedurii de recuzare. Astfel, înainte de a începe examinarea cauzei în fond fiecare judecător care a emis hotărâri care au dus la condamnarea RM de către CEDO să le aducă, în formă solemnă, la cunoştinţa părţilor despre aceste isprăvi prin enumerarea cazurilor şi anunţarea că aceste fapte sunt motiv de recuzare. În acelaşi timp, dacă pe parcursul unui an un judecător a fost recuzat în cel puţin cincizeci la sută din cazurile repartizate, atunci următorul an să suporte o reducere de salariu corespunzătoare. Iar dacă un judecător atinge această performanţă timp de doi ani consecutivi să fie demis din funcţie.
Să lăsăm faptele să vorbească.

Alianţa surzilor şi muţilor

Nu ştiu dacă a existat vreo persoană în RM care ar fi pariat pe succesul acţiunii dl Godea în faţa CC. Un lucru e cert, nimeni nu a putut prevedea consecinţele hotărârii în cauză. Prin urmare, decizia  de a petrece un nou referendum a arătat că în cadrul alianţei există divergenţe majore şi de principiu. Cred că dl Lupu a renunţat să candideze pentru alegerile repetate cu speranţa că până la urmă nu va fi ales alt candidat, iar decizia CC i-a oferit ocazia de a reveni. Chiar dacă, presupun, PLD-ul a avut rezerve dl Lupu nu a putut reveni fiindcă nu a putut face dovada că există deputaţi comunişti care l-ar vota. Ce e şi mai grav că ei nu au existat cu adevărat nici pe 16 decembrie trecut. Astfel, nici susţinerea PL-ului nu a fost de mare folos. În acelaşi timp, PL-ul a dat de înţeles că nu va accepta nici un candidat dacă alegerea acestuia nu va duce la preluarea funcţiei de preşedinte al parlamentului. Aşa s-au epuizat toate principiile şi valorile. Astfel, singura soluţie a ecuaţiei a fost asigurarea alegerii dl Lupu cu voturile majorităţii parlamentare. Zis şi făcut.

Au trecut trei zile de la anunţarea referendumului dar nici până azi nu am înţeles cum este posibil, din punct de vedere legal, să organizezi un referendum în 3 luni? Cum rămâne cu perioada de dezbateri publice şi avizul CC? Dar să nu inventăm obstacole artificiale.

Acum să vedem ce vrea să obţină alianţa de la acest referendum? PLD-ul aşteaptă eşecul acestuia fiindcă nu a fost de acord în principiu, iar un rezultat pozitiv va pute cruce pe planurile de alegere a preşedintelui prin vot direct. Mai mult ca atât, dacă tot trebuie să renunţe la visul lor, pld-iştii au hotărât să transforme în coşmar visele aliaţilor. Astfel, esenţa declaraţiilor dl Filat  se reduce la următoarele: vreţi rep. parlamentară va trebui să acceptaţi una autentică cu preşedinte reprezentativ şi prim-ministru atotputernic. Şi cireaşa de pe tortă, noul sistem de alegere a preşedintelui nu se va aplica alegerilor curente. Astfel, viitorul preşedinte va fi ales tot cu 61 de voturi. Dl Lupu spune că această reformă constituţională are menirea să instituţionalizeze un sistem care va evita blocajele pentru totdeauna şi că nu e nevoie de umblat la atribuţiile preşedintelui fiindcă sunt conforme unui regim parlamentar. Prin aceste declaraţii liderii PLD şi PD au dat de înţeles că s-a ajuns la un consens în vederea formei de guvernare şi reforma constituţională preconizată o va consfinţi definitiv. Dar ca să vezi, vine cu declaraţii şi dl Ghimpu, prin care a hotărât să omoare doi iepuri. Dacă tot a dat de înţeles că acest referendum este doar o soluţie de moment pentru a alege preşedintele şi a evita alegerile anticipate, el a hotărât să-i facă pe plac şi celui nemulţumit prin promisiunea că la votarea noii constituţii se va reveni la alegerea preşedintelui prin vot direct. Acum să mă lămurească şi pe mine cineva, despre ce vorbesc liderii alianţei când se întâlnesc?

    

Prostia nu doare, dar se plăteşte

Deşi cazul ministrului beat este un subiect depăşit, evenimentele de după m-au făcut să-i atrag puţină atenţie. Chiar dacă presupunem că tot ce zice dl Focşa este adevărat, comportamentul ministrului, arătat în reportajul prezentat de Publica, rămâne unul descalificant iar explicaţiile sunt nişte minciuni sfruntate. Dar să le luăm pe rând. În primul rând, ministrul a zis că si-a făcut griji după ce a aflat că consilierul său se află la poliţie,minte. De ce trebuie să-ţi faci griji pentru cineva aflat în custodia poliţiei? Mai înţeleg dacă suna de la spital. În al doilea rând, varianta cu copilul şi taxiul. Dacă e minor, atunci părinţii au dat dovadă de o iresponsabilitate crasă. Să trimiţi copilul cu un necunoscut în toiul nopţii????? Orice părinte va spune că este o gogomănie. Chiar dacă e adevărat, atunci tot nu-mi este clar de ce a fost nevoie de aşa ceva? Aveau cumva soţii Focşa de gând să înnopteze în parcarea poliţiei? Dacă tot pretind că erau în treacăt şi au vrut doar să verifice starea consilierului, de ce nu a rămas soţia cu copilul în maşină până dl Focşa vorbea cu subalternul? Dar ca să vezi, dl Focşa a aşteptat să plece copilul şi a intrat în clădirea poliţiei doar la insistenţele agentului de securitate. Nu mai vorbesc de minciuna legată de explicaţia cu aflarea pe scaunul şoferului. Dacă era atât de frig, nu era mai bine să se încălzească în sediul  poliţiei în timp ce clarifica situaţia consilierului? Faptul că dl Focşa în loc să-şi ceară scuze pentru comportamentul său şi să-şi dea demisia ne face proşti şi ne cere să-i înghiţim gogoşile arată că avem de a face cu un individ fără onoare. Un parvenit care nu şi-a onorat nicio promisiune făcută la instalarea în funcţie. La fel de supărător este şi faptul că atotputernicul şi principialul prim-ministru s-a dat cu curul la gard şi prin asta a arătat că este un prim-ministru de paradă şi nu el conduce guvernul.

Săptămâna care tocmai s-a scurs ne-a oferit prilejul de a urmări un alt spectacol captivant legat de alegerea preşedintelui. Comuniştii, fiind siguri că CC va recunoaşte legalitatea alegerilor din 16 decembrie trecut au înscenat începerea negocierilor cu privire la „depăşirea crizei politice şi evitarea alegerilor anticipate”. Chiar au renunţat la negocieri separate cu fiecare fracţiune în parte. După cum s-a văzut planul era simplu. Să se ajungă la alegeri anticipate şi în acelaşi timp să facă vinovaţi de aceasta partidele de la guvernare. Dar socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. Primul care le-a forţat mâna a fost dl Oazu Nantoi. Prin autopropunerea sa el ea forţat pe comunişti să-şi scoată la iveală marioneta-candidat, înaintea deciziei CC. În acelaşi timp, persoana dl Nantoi a pus în mişcare coloana a cincea rusă, care prin guriţa lui Dodon imediat a declarat că unicul candidat acceptabil este Talmaci. Evident că poziţia principială a dl Nantoi în chestiunea ocupaţiei ruseşti a pus în gardă Moscova. Ruşii sunt foarte supăraţi fiindcă sabotarea alegerii lui Lupu s-a întors împotriva lor. Unica necunoscută care a rămas, dar nu pentru mult timp, este cât de influenți sunt agenţii Moscovei din cadrul alianţei. Din păcate, şi de data aceasta, PL a dat dovadă de miopie politică şi continuă să pună mai presus de orice obţinerea funcției de  preşedinte de parlament. Al doilea element care a dejucat planul comuniştilor a fost, spre surprinderea tuturor, verdictul CC. Cu regret, constat că şi după venirea dl Tănase în fruntea curţii ea continuă să emită hotărâri cel puţin bizare din punct de vedere juridic. Cred că interpretarea extinctivă a noţiunii „secretul votului” a fost o exagerare. Dar să vedem latura plină a paharului. Din cauza acestei hotărâri comuniştii au nimerit într-o situaţie foarte complicată. În primul rând, ei nu se mai pot debarasa de Talmaci, fiindcă prin aceasta ar arăta că totul n-a fost decât un joc. Iar cel mai grav este faptul că la următoarele alegeri toţi comuniştii vor trebui să intre în cabina de vot şi mai mult ca atât, nu vor putea arăta cum au votat. Astfel Voronin pierde controlul asupra membrilor fracţiunii şi nimeni nu poate fi sigur cum vor vota unii deputaţi comunişti. Dar cel mai prost o duce Moscova. Ca să vezi ironia sorţii, acum interesele ei au ajuns să coincidă cu interesul celui mai detestat partid, PL-ul. Să mă explic. Cu dl Oazu Nantoi preşedinte, Moscova nu are nicio şansă să-şi implementeze planul „transnistean”. Prin urmare ea va face tot posibilul să nu admită înaintarea oficială a dl Nantoi drept candidat la preşedinţie din partea AIE. Iar acest lucru se poate obţine doar prin conjugarea eforturilor a doi actori Dodon şi Ghimpu. Primul va reveni la sentimente mai bune faţă de dl Lupu, care nu va mai fi la fel de „odios” ca odinioară, iar dl Ghimpu îşi va aminti că alianţa are un candidat conform protocolului şi nu e nevoie de altul mai ales dacă punem la socoteală că laşii comunişti care l-au lăsat baltă pe Lupu pe data de 16 decembrie trecut îşi vor reconfirma disponibilitatea având în vedere noile condiţii.       


PS Oazu Nantoi nu va fi preşedinte. Prietenii ştiu de ce.