Mein Kampf

Mulţi au râs de dl Ghimpu când a declarat că dl Timofti este candidatul dat de Dumnezeu şi au avut dreptate. Dar gura păcătosului adevăr vorbeşte, chiar dacă inconştient. Nu ştiu dacă dl Timofti este candidatul dat de Dumnezeu, dar ştiu cu siguranţă că „testul statalităţii” este arma Lui şi aceasta a fost pusă în mâinile mele. Mult timp a trebuit să lupt şi să sufăr, pentru aceasta, în lumea asta plină de minciună, prostie şi lașitate. Din fragedă pruncie am avut permanenta senzaţie că lucrurile nu merg bine şi ni se face o mare nedreptate. Recunosc că am avut o lungă perioadă de rătăcire când din neştire am îmbrăţişat ca pe una proprie o cultură şi limbă străină fiinţei mele şi nouă tuturor. Dar slavă Domnului, începând cu 2001 lucrurile au început să se limpezească şi vălul minciunii a căzut de pe ochii mei. Deşi ştiam că sunt pe drumul cel bun, totuşi până în 2009 mai aveam unele dubii dacă face să rup definitiv cu trecutul meu confuz şi să trec definitiv de partea corectă a baricadei? Dar evenimentele de după alegerile ordinare m-au convins definitiv de faptul că pericolul românesc nu este o iluzie ci o realitate crudă şi nemiloasă. A sosit timpul să las de o parte ezitările şi să întorc Partidului creditul care mi-a fost acordat cu atâta generozitate timp de aproape zece ani. Odată cu recăpătarea libertăţii interioare am văzut cu alţi ochi suferinţa prin care trec fraţii mei de sânge, dar eram liniştit, fiindcă ştiam că moldovenii au un apărător pe măsură care nu va permite ca românii să ne submineze statul şi naţiunea. Pentru a reveni la gloria timpurilor de odinioară trebuie de rezolvat două probleme, una internă şi alta externă. Prima, depistarea şi izolarea de societate a tuturor românilor. A doua, recuperarea spaţiului vital din vest unde o mână de români au distrus prin convertire marele popor moldovenesc doar pentru aş asigura dominaţia criminală asupra acelor teritorii. Dar să le luăm pe rând. Chiar dacă sunt doar 2% din populaţie, tentaculele influenţei lor subversive s-au răspândit ca nişte metastaze în tot corpul Republicii Moldova. Alt element care îngreunează esenţial lupta noastră este gradul foarte înalt de infiltrare al elementelor româneşti în societatea moldovenească şi camuflarea acestuia în aşa măsură că dese ori este foarte greu să faci o distincţie dintre un moldovan şi un român care pretinde a fi moldovan. Cu regret trebuie să constat că elementul românesc a reuşit să pătrundă şi în interiorul Partidului de unde reuşeşte să saboteze lupta noastră pentru puritatea naţiunii moldoveneşti. Iar acest lucru s-a văzut în timpul alegerilor locale din anul trecut. După alegeri am trecut prin cea mai grea perioadă a vieţii mele. Am ajuns la răscrucea care îmi cerea să aleg CAUZA sau Partidul. După lungi frământări şi ajutorul oamenilor buni şi cu bani am găsit SOLUŢIA!!!! Când e vorba de Cauza noastră sfântă, un moldovan nu are nici mamă nici tată. Astfel trecând testul devotamentului faţă de Cauză, Dumnezeu mi-a răsplătit vrednicia ca şi în cazul lui Moise. El a primit cele 10 porunci iar eu „testul statalităţii”.
Va urma….

Un preşedinte cât o bancnotă de-un dolar

Nu ştiu câţi din voi îşi mai amintesc de metodele şmenarilor de pe lângă casele de schimb valutar de pe timpuri. Uitasem şi eu de ele dar în ultimele două săptămâni am un permanent deja –vu. Atunci erau două metode de bază. Prima consta în împăturirea dolarului, sub pretextul verificării autenticităţii, în aşa fel ca să poată fi schimbat cu o bancnotă de un dolar fără ca să-ţi dai seama, iar a doua consta în strecurarea teancului de lei în aşa manieră ca să nu mai verifici suma primită. Ambele metode aveau însă un element comun, agitaţia. Atât în primul cât şi în cel de-al doilea caz şmenarul începea brusc să se agite pretinzând că vine poliţia  şi în acel moment schimba bancnota sau îţi strecura banii direct în buzunar şi ştergea putina până îţi dădeai seama că ai luat plasă. Nu ştiu cum voi, dar eu de două săptămâni urmăresc exersarea acestor tehnici în cadrul procesului numit „alegerea preşedintelui”. Avem trei şmenari care încearcă să-i bage fraierului dolarul în locul sutei, iar al treilea stă de şase şi strigă poliţia. Nu e greu să ne dăm seama cine sunt personajele, nu-i aşa? Singura  deosebire constă în faptul că şmenarii sunt din găşti diferite şi unicul lucru care îi uneşte este fraierul. Primul face parte din „lumea bună” şi e cu acte în regulă. Al doilea e hoţ de drumul mare, dar e pe cale să-şi cumpere şi el un certificat de bună purtare. Iar al treilea s-a săturat să stea de şase şi vrea să avanseze la gradul de „operator”. Şi doar „fraierul” o face pe "prostul". E straniu acest „fraier”. Nu se agită şi nu tresare când e speriat cu „poliţia”, dar cel mai rău  e că, de fiecare dată, insistă să desfacă bancnota şi să numere banii. Trebuie să recunosc că deşi am avut de a face cu ambele metode de păcălire, de data aceasta nu m-am prins din prima. Când s-a constatat că voturile promise de Lupu nu există, chiar am crezut că i s-a promis dar a fost tras pe sfoară. Nici renunţarea la referendum nu m-a pus în gardă. Şi doar când s-a început agitaţia şi campania de intimidare a liberalilor cu privire la stabilirea datei alegerilor am înţeles că avem de a face cu o schemă de fraierire. Evident că insistenţa cu care se cere stabilirea datei alegerii preşedintelui fără a avea un candidat cu şanse sigure trezeşte o mare şi justificată bănuială. Al doilea element a fost aşa numitul proces de selectare a candidaţilor. Dacă vă amintiţi toţi spuneau că există o armată de personalități care ar merita să devină preşedinte ca până la urmă să nu fie prezentată niciuna. Deși au primit un teanc gros de lei, ei vor să ne alegem cu un dolar în locul sutei promise. Dar şi acesta e bun, fiindcă ne spune în cine să avem încredere.  

Lăsaţi-i să se laude

Dacă justiţie nu e, nimic nu e. Şi nu e, dar în schimb avem o armată de magistraţi corupţi, incompetenţi, ignoranţi şi obraznici, care ne fac viaţa amară. Cel mai bun exemplu sunt doi indivizi din vârful piramidei judecătoreşti Muruianu şi Colenco. Dacă primul abia a fost potolit, al doilea abia a preluat ştafeta. Să nu credeţi că ieșirile obraznice ale acestor indivizi ca şi a altor colegi de-ai lor sunt întâmplătoare. Dovadă sunt achitările pe linie a ştabilor comunişti şi a poliţiştilor torţionari, iar cireaşa de pe tortă a fost ultima decizie a CC-ului. Ei simt mirosul de sânge şi simt că stăpânul are şanse să se întoarcă pentru a le asigura confortul şi liniştea din timpul dictaturii voroniste. În acelaşi timp au neobrăzarea să ne reproşeze că nu îi apreciem. Şi că ei se sacrifică pentru binele public „suportând” salariile „mizere” şi condiţiile „grele” de muncă. Atunci m-am gândit că poate oamenii au dreptate şi noi avem o atitudine preconcepută. Poate că într-adevăr ei sunt eroii anonimi ai zilelor noastre şi ar trebui să-i lăsăm să ne vorbească despre faptele lor vitejeşti. Astfel s-a născut iniţiativa mea legislativă.
Propun ca codurile de procedură să fie amendate în ideea de a le oferi această posibilitate. Această modificare ar trebui să se regăsească în cadrul procedurii de recuzare. Astfel, înainte de a începe examinarea cauzei în fond fiecare judecător care a emis hotărâri care au dus la condamnarea RM de către CEDO să le aducă, în formă solemnă, la cunoştinţa părţilor despre aceste isprăvi prin enumerarea cazurilor şi anunţarea că aceste fapte sunt motiv de recuzare. În acelaşi timp, dacă pe parcursul unui an un judecător a fost recuzat în cel puţin cincizeci la sută din cazurile repartizate, atunci următorul an să suporte o reducere de salariu corespunzătoare. Iar dacă un judecător atinge această performanţă timp de doi ani consecutivi să fie demis din funcţie.
Să lăsăm faptele să vorbească.