Ziua Trădătorului

Săptămâna trecută am avut ocazia să urmărim un nou epizod din franciza ”Și tu Brutus?”. Chiar dacă e vorba de PL, cred că mulți își puneau întrebarea: când? și nu dacă? Nu voi stărui asupra motivelor răzvrătiților. Mi se pare mai interesant și util de analizat reacția la trădare, fiindcă până la urmă eu nu cred că acești lideri sunt supărați anume pe faptul trădării ci mai degrabă pe faptul subminării autorității lor. Iar în cazul lui Ghimpu lucrurile sunt și mai nuanțate. Dacă în alte partide obținerea unui loc fruntaș pe listele electorale sau ocuparea unui fotoliu ministerial se poate obține în schimbul unei contribuții financiare corespunzătoare, atunci în cazul PL-ului este vorba de voința exclusivă a președintelui. Astfel dacă trădătorilor cu locuri cumpărate nu prea ai ce le reproșa dat fiind condițiile ”contractului”, atunci când e vorba de autoritatea și ”geniul politic” al liderului lucrurile devin mai grave. Și cel mai bine acest lucru a fost demonstrat de reacția și comentariile lui Ghimpu. Este pentru prima dată când un lider de partid a recunoscut în public că persoanele promovate în fruntea partidului și a instituțiilor publice nu au avut nicio calitate personală și niciun merit în aceasta și mai mult ca atât, ei nici nu au avut măcar o activitate în interiorul partidulu pentru a justifica promovarea. Totul s-a datorat exclusiv hatârului personal al lui Ghimpu. Ce e și mai grav că unii au devenit demnitari de stat din milă primind funcțiile ca o pomană. Vedeți cazul lui Ion Hadârcă sau a altui lider local care a primit un loc de muncă de dragul fetelor sale. Astfel, Ghimpul a fost forțat să recunoască faptul că nu are nicio importanță dacă ești sau nu membru de partid, dacă ești un activist sau doar un figurant dacă ești geniu sau un prost, cariera ta politică depinde exclusiv de simpatia sau antipatia liderului de partid. Ironia sorții este că după ce ai dat un astfel de exemplu să te plângi la televizor că tinerii și oamenii activi nu vor să vină în partid. Să vedem totuși cine sunt actorii.

Grupul rebel. Marea minciună promovată de aceștea este dorința de democratizare a partidului și citez:

- atragerea și promovarea resurselor umane valoroase în bază de meritocrație și

competiție sănătoasă;

- renunțarea la autoritarism și promovarea unei democrații reale a procesului

decizional.

Ca să vezi, cei ce au făcut carieră în pofida acestor deziderate acum se zbat pentru ele. Dar cea mai mare dovadă că aceste intenții sunt false a  fost cererea de desemnare a lui Chirtoacă în funcția de președinte. Vă rog să rețineți că nu s-a cerut alegerea unui nou președinte ci convocarea unui congres cu dedicație. Cât spirit democratic.

Partidul. S-a dovedit cu lux de amănunte că în PL nu există niciun fel de democrație și membrii nu sunt altceva decât o umplutură și o masă de manevră. PL e un partid de buzunar bazat pe principii clientelare.

Acuma stau și mă gândesc a cui trădare este mai mare, a grupului răzvrătit față de Ghimpu sau a lui Ghimpu față de toți membrii de partid și a anumitei părți din societate care credea că PL e totuși altfel?

Astfel, în republica noastră unica metodă de asanare a clasei politice și a mediului politic este exclusiv actul trădării fiindcă doar atunci aflăm ce cred oamenii politici unul despre altul cu adevărat și cum se ajunge în vârful piramidei politice. De aceia, cred că noi ar trebui să le fim recunoscători trădătorilor și să cerem instituirea zilei trădătorului și a ordinului ”Brutus emerit al Republicii”. 

După faptă și răsplată

Un cetățean vigilent mi-a șoptit că după debarcartea de ieri a guvernului, tot parlamentul cu 31 de excepții a chefuit până noaptea târziu. Nu zic că nu aveau motiv de bucurie, întrebarea este care a fost acela? Ce au sărbătorit, câștigarea unei bătălii sau a războiului? Această incertitudine mă face să mă întreb dacă, învingătorii doresc să câștige și războiul? În politică, din câte se știe, războiul se câștigă doar când preiai puterea și nu când putearea e pierdută de adversar. Azi, comuniștii au o rară ocazie să demonstreze că sunt o fortă politică responsabilă și nu una reacționară singurul scop al căreia este haosul și răzbunarea. Să mă explic. Un guvern există atâta timp cât este susținut de o majoritate parlamentară. Majoritate, care dispare odată cu adoptarea unei moțiuni de cenzură fiindcă în acel moment se creează automat o nouă majoritate. Așa zice cartea, dar ce zice câștigătorul zilei? De la a doua cădere a comunizmului nu am auzit niciodată de la comuniști că scopul lor e să revină la putere. Doar ”Jos Aliansul!” și alegeri anticipate. De ce oare? De ce să ceri alegeri anticipate cînd poți prelua puterea fără alegeri? Deși, din puct de vedere formal, vacanța funcției de Prim-ministru va interveni abia vineri, nimic nu-i împiedică pe comuniști de a cere trofeul. Adică să fie însărcinați cu formarea noului guvern în baza noii majorități parlamentare formată în baza votării moțiunii de cenzură.  

Întrebarea zilei este, ”De ce comuniștii nu vor preluarea puterii?”

Cred că există o singură posibilitate de a afla răspunsul și un singur om care îl poate afla. Președintele Timofti.

Conform constituției Președintele desemnează candidatul pentru funcția de Prim-ministru după consultarea majorității parlamentare. Care este aceasta se cunoaște, de aceia nu înțeleg ce face Președintele în cadrul negocierilor cu actuala minoritate parlamentară? Pirin urmare, Președintele trebuie conform constituției să acorde în mod prioritar dreptul de a forma noul guvern principalului exponent al noii majorități dl Voronin. În caz contrar, Dl Prședinte va stimula iresponsabilitatea politică. Nu poți dărâma un guvern după care să refuzi formarea unui propriu. Lipsirea unei țări de guvernare nu poate fi un hobi. Nu poți dărâma un guvern doar ca să ai motiv de beție.

Domnule Președinte, Țara trebuie să-și cunoască eroii, iar aeștea trebuie să-și primească răsplata.

Mein Kampf. Lupta abia începe.

Mulţi ar putea să-mi reproşeze că „testul statalităţii” nu este eficient. Mai ales după cazul Timofti. Vă asigur că nu este aşa şi aceste impresii sunt bazate pe aparenţe. Chiar şi în cazul lui Timofti, el a avut succes, fiindcă acum Timofti va fi zilnic răvăşit de remuşcări şi vină faţă de moldovenii care l-au făcut preşedinte. Aşa că, ori de câte ori va pronunţa român sau română i se va înnegri în faţa ochilor de durere şi unica lui scăpare pentru a-şi regăsi liniştea sufletească va fi renegarea laturii sale româneşti. Să nu uităm nici pentru o clipă că românii sunt mai rezistenţi ca guzganii. Şi plus la toate mai au şi o capacitate diabolică de a se preface morţi în păpuşoi. Când crezi că ai scăpat de ei, hopa şi învie. De aceea, testul este cu mult mai complex şi profund. Trebuie să ne asumăm cu toţii vina pentru eşecul de a fi admis un număr atât de mare de români să ajungă la maturitate şi la o infiltrare atât de profundă în rândul moldovenilor încât este practic imposibil de ai mai elimina din societatea noastră. Din păcale am fost prea indulgenţi şi romantici. Dar nu disperaţi. În prezent am început o colaborare foarte prolifică cu organizaţia Voievod, care  va contribui la depistarea românilor infiltraţi. Pentru aceasta orice persoană suspectată de infiltrare va fi testată de membrii organizaţiei Voievod. Vă asigur de acurateţea înaltă a acestui test fiindcă s-a constatat cu certitudine că în timpul testării românii strigă aoleu – aoleu iar moldovenii văleu-văleu. Oricum prin aşa metode poţi doar seca un iaz, iar noi avem de a face cu un râu. Dar după cum bine se ştie, pentru a seca un râu nu e nevoie de baraje, e suficient să înfunzi izvorul. Deci, ţinta noastră principală devin grădiniţele şi clasele primare. Prin urmare la fiecare grădiniţă şi şcoală primară vor fi create grupe şi respectiv clase atât româneşti cât şi moldoveneşti. Astfel, la prima sa apariţie, în instituţia respectivă, copilul va fi lăsat în faţa a două uşi cu inscripţiile clasă/grupă - română/moldovenească, iar copilul va alege singur spre care să se îndrepte. Deci selecţia se va face în baza instinctelor şi nu a conştiinţei care poate fi viciată. V-am zis că e arma Domnului. Şi începând cu acea clipă românii vor putea fi uşor de monitorizat şi de izolat de restul societăţii şi vă asigur că în 20 de ani nu vom mai avea nici un român, cel puțin în serviciul public. Eu spre exemplu ca să evit orice bănuială mi-am transferat deja copiii la o şcoală moldovenească din Tiraspol.
Să-mi spuneți Dodon doar cu latiniță dacă n-am dreptate.